Voyager 1 va ajunge la o zi-lumină de Pământ. Momentul istoric se apropie

Voyager 1. Sursa foto: NASA

Lansată în 1977, sonda Voyager 1 continuă să scrie istorie, fiind cea mai îndepărtată sondă spațială de planeta noastră. În prezent, aceasta navighează prin spațiul interstelar, aflată la aproximativ 25,8 miliarde de kilometri de Pământ, informează CNN.

Voyager 1 urmează să atingă o zi-lumină de distanță față de Pământ: ce înseamnă acest record

Potrivit estimărilor NASA, în noiembrie 2026, Voyager 1 va atinge un prag semnificativ: distanța de o zi-lumină față de Pământ. Acest moment va marca un nou record pentru explorarea spațiului de către omenire, subliniind că misiunea, începută cu aproape cinci decenii în urmă, continuă să surprindă și să inspire.

Termenul „zi-lumină” este distanța pe care un semnal sau o comandă, călătorind cu viteza luminii, o parcurge în 24 de ore până să ajungă la o navă spațială aflată pe Pământ, a explicat Suzy Dodd, manager de proiect al misiunii Voyager la Laboratorul de Propulsie cu Jet al NASA. O zi-lumină corespunde aproximativ la 16 miliarde de mile, adică 26 de miliarde de kilometri.

Voyager 1 și Voyager 2, sunt singurele nave spațiale care operează dincolo de heliosferă

Practic, dacă echipa Voyager transmite o comandă navei spațiale, va mai trece o zi până ce răspunsul ajunge înapoi pe Pământ. „Dacă trimiți un mesaj și spui: Bună dimineața, Voyager 1, luni la ora 8, răspunsul ar ajunge abia miercuri dimineață, în jurul aceleași ore”, a explicat Dodd.

Voyager 1 și sonda sa geamănă, Voyager 2, sunt singurele nave spațiale care operează dincolo de heliosferă, acea bulă uriașă formată din câmpuri magnetice și particule ce se extinde mult dincolo de orbita lui Pluto.

După decenii în spațiu, ambele au fost nevoite să dezactiveze o parte din instrumentele lor, însă folosesc în continuare echipamentele rămase pentru a explora acest teritoriu necartografiat și pentru a colecta date esențiale ce vor ghida misiunile viitoare.

Voyager 1 a rămas conectată cu Pământul de la miliarde de kilometri distanță

Lansată pentru a explora Jupiter și Saturn, Voyager 1 a părăsit Pământul cu o viteză de 38.000 de mile pe oră și, după survolul lui Saturn din noiembrie 1980, și-a continuat drumul în spațiu, menținând traiectoria inițială. Cunoașterea precisă a poziției Pământului și a traiectoriei navei permite inginerilor să calculeze cu exactitate timpul necesar pentru ca un semnal să ajungă la sondă.

După trecerea lui Saturn, Voyager 1 și-a schimbat traiectoria, urcând în afara planului planetelor. În mod similar, Voyager 2 a survolat Neptunul în 1989 și s-a deplasat în jos, păstrând o croazieră neîntreruptă de decenii. Niciuna dintre sonde nu a mai primit ajustări de traiectorie, ceea ce le transformă în ambasadori neobosiți ai explorării interplanetare.

Deși Voyager 2 nu va ajunge la o distanță de o zi-lumină de Pământ până în 2035 și nu se așteaptă să mai fie operațional atunci, ambele nave continuă să ofere surprize echipei de control. În fiecare zi, prin simpla lor existență funcțională, aceste sonde stabilesc un record unic: sunt cele mai vechi nave spațiale încă active.

Totuși, menținerea lor în viață nu a fost deloc simplă. Datele sunt transmise la viteze extrem de mici, de aproximativ 160 de biți pe secundă, similar unui internet dial-up vechi, potrivit lui Dodd. La distanțele la care se află, semnalele pierd putere, iar recepția necesită rețele complexe de antene. Totuși, fiecare Voyager a fost conceput pentru a funcționa autonom, capabil să se protejeze și să aștepte instrucțiuni de la Pământ în cazul unor defecțiuni.

Secretele longevității Voyager

Pentru a menține navele active cât mai mult timp, echipa a luat decizii dificile: oprirea anumitor sisteme pentru economisirea energiei și menținerea temperaturii interne optime pentru funcționarea echipamentelor. Păstrarea antenelor orientate către Pământ este vitală; orice deviere ar putea pune în pericol întreaga misiune, subliniază Dodd.

Pe lângă zborul continuu, sondele trebuie să mențină funcționale instrumentele științifice. În perspectiva aniversării a 50 de ani, în 2027, unele sisteme vor fi probabil dezactivate, dar echipa speră să păstreze în funcțiune detectoarele de raze cosmice, magnetometrele și subsistemele de unde plasmatice. Astfel, sondele vor continua să studieze spațiul interstelar, măsurând mediul prin care călătoresc, aproape ca niște „sateliți meteorologici” cosmici.

Sondele vor mai rămâne operațională încă între doi și cinci ani

Cercetătorii urmăresc în special interacțiunea câmpului magnetic solar cu heliopauza, limita unde vântul solar se întâlnește cu spațiul interstelar rece. „Gândiți-vă la heliopauză ca la țărmul unui ocean, există valuri și oscilații până când lucrurile se stabilizează”, explică Dodd. Misiunea Voyager ajută la cartografierea acestor schimbări pe măsură ce se depărtează de soare.

Dodd estimează că cel puțin una dintre sonde ar putea rămâne operațională încă între doi și cinci ani. Pe măsură ce timpul trece, menținerea acestor misiuni fără precedent devine tot mai complexă.

În spatele succesului Voyager se află o echipă remarcabilă, de la pensionari NASA care depășesc 80 de ani până la membri tineri care nici măcar nu se născuseră când navele au decolat. „Este incredibil să vezi acest efort intergenerațional. Îmi plac aceste nave, sunt adevărați ambasadori pentru noi, aici pe Pământ”, concluzionează Dodd.