Violenţe între traficanţii de droguri la graniţa Mexicului cu SUA

Violenţe între traficanţii de droguri la graniţa Mexicului cu SUA

Ciocnirile violente între două găşti rivale de traficanţi de droguri, în apropierea graniţei Mexicului cu Statele Unite, au dus la moartea a 21 de persoane şi la rănirea a cel puţin şase, potrivit Associated Press.

Schimbul de focuri a pornit într-o zonă puţin populată, lângă oraşul Nogales, unul dintre principalele coridoare folosite de traficanţi de droguri, la câţiva kilometri de graniţa cu statul Arizona. Procurorii au declarat că poliţia a reţinut nouă persoane şi a confiscat opt maşini şi şapte arme. Toate victimele erau membri ai celor două găşti. Lupta pentru control Bandele de traficanţi se luptă adesea pentru supremaţie şi îşi fură una alteia transporturile de droguri. Însă, autorităţile spun că până aseară, foarte rar au avut loc astfel de lupte de stradă. Oficiali americani din statul Arizona au făcut apel, de mai mult ori, la autorităţi cerând aprobarea unui legi controversate, propusă în aprilie, care ar permite poliţiei să ceară informaţii despre situaţia de emigrare a anumitor persoane în anumite condiţii. De cealaltă parte a graniţei, un adjunct al procurorului general a fost a fost ucis pe stăzile din Ciudad Juarez, după ce maşina în care se afla a fost urmărită mai mulţi kilometri, miercuri noaptea. Sandra Salas Garcia era responsabilă cu evaluarea muncii procurorilor şi a unităţilor de investigaţii speciale în Chihuahua. Unul dintre bodyguarzii ei a fost de asemenea ucis, iar cel de-al doilea a fost grav rănit. Violenţele provocate de droguri au dus la moartea a 4.300 de persoane în ultimii ani în Ciudad Juarez, la graniţa cu El Paso. Din 2006, 23.000 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza drogurilor în Mexic, în ciuda eforturilor autorităţilor de a stopa traficul.

Ne puteți urmări și pe Google News