Viitorul premier al Bulgariei a fost garda de corp a lui Todor Jivkov

Viitorul premier al Bulgariei a fost garda de corp a lui Todor Jivkov

Boiko Borisov, fost pompier şi gardă de corp, actual primar al Sofiei, este marele învingător al alegerilor legislative de duminică din Bulgaria. Aflat la conducerea opoziţiei de centru-dreapta Borisov va trebui să-şi găsească un partener pentru a forma o majoritate parlamentară, relatează AFP.

În vârstă de 50 de ani, bine clădit, bronzat, Boiko Borisov este fiul unui poliţist şi al unei profesoare. Borisov şi-a început activitatea ca pompier. Este expert în karate şi posesor al centurii negre.

La căderea conunismului în 1990, Boiko Borisov şi-a fondat propia companie, care s-a ocupat de comerţul cu textile. A asigurat securitatea fostului dictator comunist Todor Jivkov după demiterea sa, apoi pe cea a fostului rege Simeon al II-lea, la revenirea acestuia în Bulgaria, în 1996, după 50 de ani de exil.

Fostul rege l-a făcut general

Când fostul rege a devenit premier, Boiko Borisov a fost înaintat la gradul de general. S-a făcut remarcat prin faptul că a criticat mereu ineficienţa justiţiei şi a fost mereu prezent în ochii opiniei publice. A fost ales primar în Sofia, în 2005, dar performanţele sale în această poziţie au fost minime, capitala Bulgariei, confruntându-se cu problema gunoaielor şi a ambuteiajelor, a lipsei locurilor de parcare.

În decembrie 2006, Boiko Borisov înfiinţează Partidul Cetăţenii pentru o dezvoltare europeană a Bulgariei, partid care devine principalul partid de opoziţie. Carismatic şi abil, Borisov a progresat constant pe scena politică.

Analiştii bulgari, citaţi de AFP, susţin că marea sa popularitate se explică, prin modul deschis de a vorbi şi a critica inactivitatea şi lipsa de eficienţă a guvernului. "Pentru a face reforme, pentru a face schimbări radicale, este neceară o majoritate", îşi îndemna simpatizanţii Boiko Borisov, înainte de alegeri.

Ne puteți urmări și pe Google News