Este, poate, cea mai bună ofertă de job din România. Dar este adevărată?

Este, poate, cea mai bună ofertă de job din România. Dar este adevărată?

Victoraş Micula vine cu o ofertă irezistibilă pe YouTube şi spune: dacă descifrezi codul primeşti 11.000 de euro şi un loc de muncă foarte bine plătit în compania sa.

Victoraș Micula vine cu o nouă idee de a fi în prim plan pe social media, aceea de a atrage cât mai mulţi internauţi pe contul său de YouTube. Pentru asta a inventat un mod interesant de a pune pe jar urmăritorii săi deoarece oferă bani mulţi şi locuri de muncă pe care, poate, nu le va vedea nimeni niciodată.
L-am văzut spălând roţile mașinii cu șampanie foarte scumpă, pilotând elicopterul personal... şi multe alte aroganţe, dar de data aceasta a lansat o provocare diferită pentru cei care îi urmăresc canalul său de YouTube.

A pus în joc 11.000 de euro, dar și un loc de muncă în compania sa, plătit cu nu mai puțin de 20.000 de euro

Filmulețele postate de Victoraș Micula pe contul său de YouTube conţin „coduri secrete”, iar cel care reușește să descifreze un astfel de cod secret va primi 11.000 de euro, dar și un job la compania lui.
În filmulețul său apar fragmente din coloana sonoră a unor filme, diferite înregistrări din convorbiri dintr-un turn de control, sunete din filme SF, apoi sunete dintr-o piesă pop sau discursul unui președinte.

”Am revenit cu un nou cod, iar de data aceasta, premiul, este de 11.000 de euro plus un loc de muncă în cel mai important departament al meu. Salariul este minim 20.000 euro, spune milionarul. Numai că mulţi comentatori nu sunt mulţumiţi, nu înţeleg sau nu prind codul, iar alţii îi reproşează că nu este corect şi că banii nu aduc fericirea.

Codul va fi în cele 15 minute de live și pe întreaga durată a clipului vor fi mici indicii și chiar codul secret, care va fi în micile detalii. Cine va fi atent la detalii, acela câștigă”, a spune Victoraș Micula în video.

În timpul unui live apar fragmente din coloana sonoră a unor filme, diferite înregistrări din convorbiri dintr-un turn de control, câteva secunde dintr-o piesă pop, aproape că nu poţi înţelege ce se întâmplă dar internauţii îşi dau silinţa să răspunde, doar-doar au noroc.
Mesajele curg la postările sale, iar unii sunt nemulţumiţi de milionar, reproşându-i că nu se ţine de cuvânt. Iată ce spune un internaut: Victor Micula eu nu mi am de Primit premiul cu Vampirii Vinerea trecuta ENERGETICI, ti am trimis Mesaj pe wapp cu Dovada.
Reamintim că Victoraș Micula este fiul lui Viorel Micula, care împreună cu fratele său deţine peste 50 de firme cu obiecte de activitate în industria alimentară, hoteluri şi media în cadrul cărora lucrează peste 6.000 de angajaţi. De asemenea, fraţii Micula au investiții majore în Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Spania și Italia.