Victor Ponta: Vreau să luăm măsuri concrete în problema romilor

Victor Ponta: Vreau să luăm măsuri concrete în problema romilor

Premierul Victor Ponta şi-a anunţat colegii din Guvern că doreşte ca problema romilor să fie tratată cu mai multă seriozitate decât a fost până acum.

"Azi avem o întâlnire pe problema romilor cu prietenii şi partenerii noştri, miniştrii francezi din domeniu. Vreau să avem o abordare cu totul şi cu totul diferită decât am avut până acum. Împreună cu consilierul meu special, domnul Drăghici, cu toţi ceilalţi implicaţi, vreau nu doar din vorbe să spunem că ne preocupă această problemă, ci să luăm măsuri concrete. Eu văd vizita aceasta ca un gest de parteneriat şi prietenie între două guverne şi două ţări care au foarte multe lucruri în comun şi vreau ca astă seară, dincolo de acordul pe care îl semnăm, să fim mult mai pragmatici şi mai serioşi decât au fost cei de dinainte", a declarat Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern, precizând că nu vrea să-i audă pe democrat-liberali spunând că această problema era rezolvată dar a venit "USL şi a stricat-o". Ministrul de Interne al Republicii Franceze, Manuel Valls, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, efectuează o vizită în ţara noastră pentru a discuta cu autorităţile de la Bucureşti pe tema incluziunii sociale a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome, informează un comunicat transmis Agerpres de Ambasada Franţei. Oficialii francezi se vor întâlni astăzi cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, precum şi cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.