"Dacă, pe data de 27 iunie, Curtea Constituţională va constata că există ceva neconstituţional, imediat vom convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a îndrepta un text pe care Curtea îl consideră neconform Constituţiei", a declarat Victor Ponta.
Totodată, șeful Executivului a spus că sesizarea PDL depusă la Curtea Constituţională reprezintă în opinia sa "nişte prostii juridice", precizând că solicitarea privind desfiinţarea celor două camere este imposibilă cât timp Constituţia prevede funcţionarea acestora şi că USL doreşte reducerea numărului parlamentarilor.

"Noi am vrut să avem 300 de parlamentari, dar asta însemna redesenarea tuturor colegiilor, ori PDL s-a opus. Proiectul de lege votat de Parlament este identic cu proiectul PDL din 2010. Deci, contestaţia lor este ridicolă. (…) Noi doar am modificat un articol din legea veche, cel care se referă la repartizarea mandatelor, şi este foarte greu să spui că e neconstituţional ceva în această modificare. Înseamnă să spui că este neconstituţională şi în cazul alegerii primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene", a mai spus Victor Ponta.
Citiți și:

  • Uninominalul lui Ponta, ADOPTAT de Camera Deputaţilor. Pragul electoral de 5%, eliminat
  • Buda: Uninominalul USL va crește numărul parlamentarilor. Iordache recunoaște: Ar putea apărea 10 mandate în plus. Vezi motivele!
  • Cristian Pârvulescu despre uninominalul pur propus de USL: Va fi respins de CCR. Ponta: E doar o soluție de avarie!
  • Valeriu Stoica: Prin uninominalul lui Ponta se încearcă obținerea bunăvoinței minorității maghiare