"Cred că toată lumea preferă în octombrie, din două motive raţionale. În primul rând, să nu ajungem de Sfântul Nicolae umblând prin zăpezi în campanie electorală. Cred că nu vor nici candidaţii, nu vor nici oamenii să stea să asculte candidaţii când străzile sunt blocate de zăpadă. În al doilea rând, şi este un argument la fel de raţional, oricine va câştiga alegerile parlamentare, eu sper că USL, trebuie să-şi adopte bugetul înainte de Crăciun. În ultimii ani ştiţi foarte bine cum a fost. Cu două-trei zile înainte de Crăciun fuga-fuga se vota totul ca la o maşină de vot, ori trebuie să aibă măcar o lună în care să se prezinte în Parlament, să se discute, să ştim ce buget avem pentru 2013, pentru că ştim că bugetul pentru 2013 va avea cu totul şi cu totul altă gândire decât cel din 2012", a declarat Victor Ponta, citat de Agerpres.