Victor Pițurcă i-a oferit sfaturi lui Jose Mourinho. Ce jucători i-a recomandat fostul selecționer al României portughezului
- Andra Puiu
- 24 noiembrie 2022, 14:25
Victor Pițurcă a mărturisit că pe vremea când antrena în Arabia Saudită a avut o serie de recomandări pentru Jose Mourinho. Fostul selecționer al României a vorbit și de modul în care a evoluat fotbalul arab.
Victor Pițurcă a vorbit de Campionatul Mondial din Qatar și surprizele care au fost înregistrate la turneul final. Fostul selecționer al României a oferit exemplul Arabiei Saudite care a reușit să o învingă pe Argentină, dubla campioană mondială. Pițurcă a adăugat că fotbalul se află în ascensiune în spațiul arab.
Antrenorul român a antrenat mai multe echipe din Arabia Saudită. Mai mult decât atât, fostul selecționer chiar i-a recomandat lui Jose Mourinho trei jucători. Recomandarea lui Victor Pițurcă a fost făcută prin intermediul lui Giovanni Becali, un cunoscut impresar și totodată prieten cu actualul antrenor al celor de la AS Roma.
Mourinho activa la Manchester United (perioada 2016 – 2018) atunci când Pițurcă a avut o serie de recomandări pentru antrenorul portughez. Tehnicianul român s-a duelat cu cei de la Al Hilal și acolo a remarcat trei jucători potriviți pentru stilul lui Mourinho. Pițurcă a mai antrenat-o și pe Al-Ittihad în două perioade, având 44 de meciuri pe banca trupei din Jeddah.
Ce recomandări a avut Victor Pițurcă pentru Jose Mourinho
„I-am recomandat lui Mourinho trei jucători de la Al Hilal când am fost acolo, nu i-a cumpărat, probabil i-a urmărit, erau tineri atunci, jucători cu calități tehnice și fizice extraordinare. Cred că era pe la Manchester United atunci, i-am zis lui Giovanni, care era prieten cu el, nu i-am recomandat direct lui Mourinho, mi-a zis că merge să vadă jucătorii, nu știu dacă a mers sau nu, dar a fost interesat de ei”, a spus Victor Pițurcă, la Pro Arena. Mai mult decât atât, Pițurcă a mai mărturisit că Giovanni i-a spus că Mourinho nici nu mai vorbea cu impresarula atunci când pierdea câte un meci. „Când pierde, nu mă mai cunoaște, e terminat”.
Ionuț Lupescu, care a lucrat pentru Federația de Fotbal din Arabia Saudită, a vorbit și el de succesul saudiților în partida cu Argentina de la Cupa Mondială 2022. Fostul internațional a precizat că antrenorul Arabiei Saudite a avut doar 25 de jucători disponibili pentru calificările la Campionatul Mondial. „A ieșit din grupa cu Japonia și Australia. Merge pe drumul lui. Are un sistem de joc bazat pe disciplină. Aici trebuie să ai și noroc. Important este că ei au dat dovadă că au încredere în ei și au câștigat pe merit, zic eu”, a mai adăugat Ionuț Lupescu, potrivit Prosport.ro.