Viaţa lui Alin Oprea, în pericol! Solistul trupei Talisman, la un pas de o tragedie

Viaţa lui Alin Oprea, în pericol! Solistul trupei Talisman, la un pas de o tragedie

Alin Oprea a fost din nou în centrul unui scandal monstruos care putea avea urmări dintre cele mai grave dacă la un moment dat nu interveneau 3 echipaje ale poliţiei.

Artistul aflat în divorţ cu soţia lui s-a prezentat la fostul domiciliu conjugal pentru a-şi recupera lucrurile şi câteva echipamente it necesare la studio.

Pentru a nu avea probleme, acesta a apelat la echipa emisiunii „Xtra Night Show” (Antena 1), dar chiar şi aşa tot n-a scăpat de scandalul monstruos.

Odată ajuns în faţa uşii propriei locuinţe, Alin Oprea a avut partea de unul dintre cele mai mari şocuri ale vieţii sale: soacra și cumnatul său nu-i permiteau accesul.

Din această cauză, charismaticul membru fondator al formaţiei Talisman a sunat la 112, iar la fața locului au urgent intervenit trei echipaje ale poliție.

Până să ajungă poliţiştii, Alin Oprea a avut nişte schimburi de replici cu membrii familiei care i-au declarat război.

Aşa cum se vede pe filmare, muzicianul a fost supus unui consum nervos incredibil de mare, fapt pentru care acesta putea fi victima unui accident cerebral vascular.

https://youtu.be/kDm5XwFweXs

Din fericire, cântăreţul a rezistat foarte bine acestei situaţii foarte tensionate care durează deja de câteva luni.

În plus, el a fost suficient de inspirat încât să-şi stăpânească nervii şi să nu facă vreun gest necugetat de agresiune care ar fi putut avea urmări grave.

Sunt numeroase cazuri când în astfel de conflicte una dintre părţi sau chiar ambele ajung să-şi piadă cumpătul şi într-un moment de furie fac o faptă pe care apoi o regretă tot restul vieţii.

„Vreau să filmez tot ce iau ca să nu fie discuții. Asta înseamnă viol de domiciliu, cum adică nu am voie în casa mea, cum să ies din casa mea?

Nu mi se permite să-mi iau lucrurile din casă, de către soacră-mea și cumnată-miu. Mă agresează femeia asta.

E a doua oară când vin și sun la 112, dar ei schimbă yala mereu.  Eu vreau să-mi iau bunurile că am nevoie urgent de ele la studio și atât.

Asta este strigător la cer, ca familia să te dea afară din casa ta, luată din banii tăi, că doar eu munceam în familia noastră”, a spus Alin Oprea în schimbul de replici cu membrii familiei fostei soţii.

În prezent, el locuieşte la un hotel şi a precizat că este a 3-a oară când este implicat într-un astfel de incident cu cei amintiţi deja.

Iată ce i-a declarat Alin Oprea lui Dan Capatos cu privire la cele întâmplate cu soacra şi cumnatul:

„Visul mea a fost o familie fericită, dar de la vis la realitate este o distanță mare. Din păcate, la mine ținta a fost o familie fericită, copii realizați și doi bătrânei care se plimbă de mână prin parc, dar de cealaltă parte, ținta a fost alta.

M-a dezamăgit faptul că toate medaliile formației Talisman le-a pus într-un sac de gunoi și i-a spus avocatului să-mi iau jegurile alea de acolo că nu mai folosesc la nimic.”

Un alt episod emoţionant a fost cel în care fata lui Alin Oprea a intervenit telefonic şi i-a transmis acestuia un mesaj cu ochii în lacrimi.

În timp ce adolescenta i se adresa, Alin Oprea a fost atât de cele spuse în direct marcat încât nici nu şi-a dat seama că nu-şi mai poate controla mişcările capului.

Inclusiv prezentatorul Dan Capatos a fost şoizbcat de reacţia fetei lui Alin Oprea şi mărturisit că nu ştia nimic despre ce voia să-i transmită fata.

https://youtu.be/0a9UzTFJxXM

sursa: a1.ro

 

Ne puteți urmări și pe Google News