Vanessa Youness, iubita lui Gelu Oltean, fostul şef al DGIPI, eliberată din închisoare

Vanessa Youness, iubita lui Gelu Oltean, fostul şef al DGIPI, eliberată din închisoare Sursa foto: Arhiva EVZ

Vanessa Youness, iubita fostului şef al DGIPI Gelu Oltean, condamnată la trei ani de închisoare pentru că a luat mită 1 milion de euro, a fost eliberată din închisoare, până la judecarea contestației în anulare, pe care a formulat-o avocatul Călin Budișan.

Avocatul Călin Budiștan a reușit să obțină prima punere în libertate pe calea contestației în anulare, din a doua încercare. Potrivit Clujust.ro, a fost nevoie de apariția unui al treilea judecător în complet de divergență pe lângă judecătoarele Claudia Jderu - cea care a condamnat-o pe Elena Udrea la opt ani de închisoare - , și Sabina Adomniței, cea care e președintele de complet. Scopul introducerii unui al treilea judecător a fost acela de a înclina balanță, întrucât cele două aveau opinii diferite.

Judecătoarea Claudia Jderu, pusă recent pe lista candidaților pentru CEDO, s-a opus pentru a doua oară la eliberarea Vanessei Youness.

La sfârșitul lunii mai, Vanessa Amal Youness a fost condamnată la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care a fost acuzată că a primit 1 milion de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la un demnitar al statului român în legătură cu atribuirea licenţelor Microsoft.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea a formulat o contestare în anulare în baza deciziei CCR prin care a fost declarat neconstituțional un articol din Codul Penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe.

Decizia Curții de Apel București, pronunțată în 14 octombrie:

„În opinie majoritară: În baza art. 430 Cod procedură penală, admite cererea, formulată de contestatoarea condamnată Youness Amal Vanessa, de suspendare a executării sentinței penale (…) dispune punerea, de îndată, în libertate a contestatoarei-condamnate Youness Amal Vanessa de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii”. Decizia este definitivă.

Art. 430 prevede:

Până la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.

Gafa de proporții din dosarul Vanessei Youness

În motivarea deciziei condamnării Vanessei Amal Youness la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul „Microsoft”, magistrații fac referire la fostul senator Dan Șova, care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul „CET Govora”. Cei doi nu au, însă, nicio legătură în ceea ce privește faptele judecate.

Cum a motivat CAB decizia de condamnare a lui Youness

Iată un extras din motivarea deciziei de condamnare a Vanessei Amal Youness, potrivit clujust.ro: „În acest sens, Curtea observă că martorii denunțători au fost îndemnați „să-ți trimită reprezentantul unde este problema lor, de restul urmând să se ocupe inculpata”, astfel că se poate aprecia că inculpata Youness Amal Vanessa a pretins că va rezolva favorabil cererile celor de la care a primit foloase, prin influența sa asupra unui funcționat competent să soluționeze cererile acestora.

Astfel, Curtea, pe baza elementelor factuale reținute, concluzionează că oferta lansată de inculpatul Șova Dan-Coman s-a caracterizat prin: seriozitatea și realitatea ei, nu a avut un caracter evaziv ori general, ci s-a referit în mod concret la unul din actele pe care funcționarul trebuia să-ș efectueze în exercițiul atribuțiilor de serviciu; a fost neechivocă și fermă în sensul obținerii actului și satisfacerea interesului pe care îl aveau atât inculpata, cât și cumpărătorii de influență; a fost cuantificabil, completă și precisă în sensul că a inclus prețul influenței.