Va fi schimbat „părintele” faimoasei OUG 13 din fruntea Consiliului Legislativ? Anunțul lui Barna
- Andreea Vlad
- 31 martie 2021, 22:49
Vicepremierul Dan Barna a făcut precizări despre schimbarea din funcție a fostului ministru al Justiției Florin Iordache de la conducerea Consiliului Legislativ.
Vicepremierul și liderul USR Dan Barna a anunțat, în cadrul unui interviu acordat la Radio Europa Liberă, că schimbarea lui Florin Iordache de la șefia Consiliului Legislativ nu este o prioritate. Partidul pe care îl conduce a anunțat în mai multe rânduri că schimbarea din funcție a fostului ministru al Justiției este o necesitate pentru coaliție.
Barna: Schimbarea lui Florin Iordache din fruntea Consiliului Legislativ nu este o prioritate
Europa Liberă: Revenim la 2017. Florin Iordache conduce astăzi Consiliul Legislativ. Au trecut trei luni, aveți majoritate în Parlament. A fost început vreun demers ca Florin Iordache să nu mai fie în această poziție?
Dan Barna: „Este unul din demersurile la care sper să reușim să ajungem. Am luat lucrurile într-o ordine firească și într-o prioritate importantă pentru România. Este unul din lucrurile pe care le avem în vedere, așa cum am promis înainte de alegeri.”
Europa Liberă: În cât timp nu se va mai afla Florin Iordache în fruntea Consiliului Legislativ?
Dan Barna: „Nu pot să dau astfel de dată. Avem o agendă în Coaliție, e un lucru avut în vedere, dar nu este prima prioritate, ca să fiu foarte concret.”
Fostul ministru al Justiției Florin Iordache a scos românii în stradă din cauza OUG 13
Deputatul PSD Florin Iordache a depus jurământul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ pe 9 noiembrie 2020. Curtea Constituțională (CCR) a respins, tot în luna noiembrie 2020, ca neîntemeiate, cu unanimitate de voturi, sesizările depuse de PNL și USR împotriva numirii deputatului PSD Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ (CL), relata G4media.
Toți cei 8 judecători prezenți la ședință, în absența Liviei Stanciu. au votat pentru respingerea sesizărilor depuse de PNL și USR. Judecătoarea Simina Tănăsescu a pledat pentru respingerea sesizărilor ca inadmisibile, dar ceilalți judecători au votat pentru respingerea lor ca neîntemeiate.
Deputatul PSD Florin Iordache a fost ministru al justiției în vremea guvernării PSD din perioada în care era condusă de Liviu Dragnea. Controversatul PSD-ist a devenit faimos ca autor al celebrei OUG 13, care a declanșat un val de proteste de mare amploare în iarna lui 2017.
Citește și OUG 13 a provocat cel mai amplu protest de după Revoluție