Un român din SUA şi-a răpit propriul copil

Un român din SUA şi-a răpit propriul copil

Poliţia din statul american Sacramento a fost sesizată miercuri dimineaţa, în jurul orei 10, de dispariţia unui copil în vârstă de trei ani, de origine română. Plângerea a fost depusă de mama băiatului (28 de ani), care a mai declarat că a fost molestată sexual şi legată de soţul acesteia, David Olteanu (28 de ani).

Imediat după anunţarea poliţiei a fost declarată starea de urgenţă specifică răpirilor de minori, cunoscută sub numele de "Amber Alert".

Întrucât suspectul, David Olteanu, avea permis de port arma şi o puşcă pe numele său, a fost declarat "periculos Şi înarmat", iar pozele sale şi ale micuţului Alexsandr Olteanu au fost postate în aeroporturi şi gări. La scurt timp de la dispariţie, FBI a găsit un bilet de avion pe numele său.

Coform declaraţiilor reprezentanţilor biroului şerifului din Sacramento, Olteanu a decolat de pe aeroportul San Francisco miercuri la ora 15.45, la bordul unei curse KLM, cu destinaţia Bucureşti.

Poliţia de frontieră de pe aeroportul Otopeni şi Interpolul au fost sesizate de acest caz, iar la scurt timp după ce David Olteanu a aterizat în România, însoţit de fiul său, a fost reţinut.

Cu toate acestea, el se află acum în libertate, întrucât autorităţile române nu au putut formula în acest sens un motiv legal. Băiatul nu prezenta urme de violenţă la momentul reţinerii tatălui său şi era îmbrăcat cu aceleaşi hăinuţe din momentul dispariţiei lui de la domiciliu din Sacramento, California, un tricou galben şi o pereche de pantalonaşi.

Sergentul Tim Curran care se ocupa de acest caz a declarat că se încearcă obţinerea unui mandat de arestare pe numele românului cu cetăţenie americană, David Olteanu.

Cu toate acestea, el a declarat că românul nu va putea fi acuzat de răpire, înrucât el deţine legal custodia minorului. Poliţia din Sacramento speră ca în cel mai scurt timp să obţină un mandat pentru acuzaţia de viol, reţinere ilegale şi sustragere de la locul faptei. 

Mama minorului, care locuia separat de soţul acesteia, a fost internată în spital pentru tratarea rănilor şi recoltarea probelor ce vor putea fi utilizate în cazul în care se va ajunge la proces.

Până în acest moment fratele suspectului, care locuieşte în Oroville, a fost anchetat de poliţie pentru a se afla locaţia rudelor din România la care Olteanu ar putea locui.

Tatăl suspectului, Radu Olteanu, a afirmat că fiul său nu a făcut niciodată rău nimănui. "Tot ceea ce fiul meu şi-a dorit a fost un mariaj reuşit şi o familie", a mai declarat acesta postului de televiziune News 10. FBI a declarat că o echipă de detectivi se va deplasa în România în vederea soluţionării acestui caz.

Ne puteți urmări și pe Google News