Un PICTOR ROMÂN a vândut la Berlin un tablou de 4 milioane de EURO
- Nadina Zisu
- 11 februarie 2016, 15:49
Artistul Adrian Ghenie a înregistrat un nou record miercuri seara după ce lucrarea sa "The Sunflowers in 1937" a fost cumpărată la Casa de licitaţii Sotheby's cu nu mai puţin de 4 milioane de euro, de la 500.000 - 700.000, preţul estimării iniţiale.
"Lucrarea provine de la Galerie Judin din Berlin şi a fost expusă în 2014 în cadrul Berlin Noir, a treia expoziţie personală a artistului. De asemenea, tabloul a făcut parte anul trecut şi din expoziţia de la Centro de Arte Contemporáneo de Málaga, Spania. Conform datelor in catalogul expoziției, „The Sunflowers in 1937” este o extraordinară şi monumentală reimaginare a capodoperei lui Van Gogh cu referire la evenimentele istorice ale secolului XX. Executată la dimensiuni colosale, 280/280 cm, lucrarea readuce în atenţie capodopera lui Van Gogh bântuită de actele ticăloase ale Germaniei Naziste", scrie site-ul Sotheby's.
Adrian Ghenie este cel mai bine vândut pictor contemporan, s-a născut în 1977 la Baia mare şi în prezent trăieşte la Berlin. A absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj, iar în 2005, împreună cu Mihai Pop, a fondat Galeria Plan B la Cluj, ca spaţiu dedicat expunerii şi cercetării artei contemporane Din anul 2008, Plan B s-a mutat la Berlin. Adrian nu se află la prima operă vîndută pe o sumă impresionantă. În 2014, creaţia "The Fake Rothko" a fost vândută cu 1.426.500 de lire sterline, la Londra, potrivit stiripesurse.com