Un nou lot de vaccinuri Pfizer ajunge în România. Cum vor fi distribuite

Un nou lot de vaccinuri Pfizer ajunge în România. Cum vor fi distribuite

România va primi încă un lot de vaccinuri anti-COVID dezvoltate de compania Pfizer-BioNTech.

În cursul zilei de marți, 4 mai, România va mai primi un nou lot de vaccin anti-COVID, produse de compania Pfizer BioNTech. Acest transport va conține un lot de 697.320 doze de vaccine. Acestea vor fi fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din București, Otopeni și din Cluj-Napoca, după cum transmite Grupul de comunicare al CNCAV.

De pe cele două aeroporturi, dozele de vaccine vor fi livrate, către centrele de stocare, pe cale terestră, cu autovehicule controlate de firma producătoare. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Cum vor fi distribuite dozele

Astfel, procesul de vaccinare va continua atât în centrele deschise în București, cât și din țară. Dozele de vaccin Pfizer-BioNTech vor fi ditribuite după următorul plan:

Ne puteți urmări și pe Google News

Centrul Național de Stocare București va primi un număr de 340.470 doze;

Centrul Regional de Depozitare Brașov va primi 87.750 doze;

Centrul Regional de Depozitare Cluj va avea alocat un număr de 93.600 doze;

Centrul Regional de Depozitare Constanța va primit un lot de 87.750 doze;

Centrul Regional de Depozitare Craiova va primi un lot de 87.750 doze.

Conform comunicatului CNCAV, dozele aferente Centrelor Regionale de depozitare din Iași și Timișoara vor fi stocate la Centrul Național de Stocare București. Acestea vor fi distribuite la o dată ulterioară.

Câte doze de vaccin Pfizer a primit România

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 5.122.709 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 4.279.531 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare. Repartizarea se va face pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.