Un jurnalist, amenințat cu moartea de interlopii traficanți de droguri. Oficiali din Justiție, mână în mână cu Mafia

Un jurnalist, amenințat cu moartea de interlopii traficanți de droguri. Oficiali din Justiție, mână în mână cu Mafia

Dragoș Boța, un jurnalist din Timișoara, a vorbit despre marile probleme pe care le-a avut cu interlopii, după ce a făcut dezvăluiri.

Dragoș Boța, un jurnalist de investigații din Timișoara, a avut mari probleme cu interlopii. Necazurile au început în anul 2019, atunci când Boța a dezvăluit afacerile cu droguri desfășurate de mai multe persoane. Dovezile prezentate de jurnalist arătau că interlopii aveau protectori oameni cu funcții foarte importante. Personaje influente și în administrația publică, dar și în Justiție.

Jurnalist amenințat cu moartea de interlopii din Timișoara

În cadrul unui interviu acordat pentru Antena 3, timișoreanul a vorbit despre ancheta și problemele sale. „Erau exponenţii crimei organizate, erau oamenii cu cele mai bune conexiuni şi cele mai multe. De la administraţie, până la justiţie, de la oameni care chefuiau, consilierul personal la acea vreme al primarului Timişoarei, Ioan Aslău, s-au Lucian Boncu, liderul grupării care beneficia de justiţie”. A afirmat Dragoș Boța.

El a atras atenția că personaje din lumea interlopă au reușit să-și extindă influența în funcții din aparatul de stat. De asemenea, interlopii pun piciorul în prag și-și ating scopurile prin amenințări. El și-a amintit cum s-a trezit cu mașina incendiată. Semn clar că ajunsese într-o zonă ce-i putea periclita viața.

O tentativă de asasinat dejucată de DIICOT

„Am aflat întâmplător de la avocații celor care îi reprezintă pe interlopi. (…)Polițiștii și investigatorul sub acoperire din acest caz au dat declarații din care reiese că a fost convocată această întâlnire de Lucian Boncu, că a fost chemat acolo omul său de încredere”. Afirma jurnalistul în 2019.

„La 11 zile după ce dezvăluiam legăturile dintre Lucian Boncu şi Ioan Aslău, maşina mea a fost incendiată. În acest caz, nu au fost găsii autorii, dar informaţiile mele duc spre aceeaşi grupare. Ştiau exact unde stau”, a mai afirmat jurnalistul de investigații din Timișoara.

El a devenit ținta unui asasinat. Din fericire, procurorii DIICOT au reușit să depisteze intenția interlopilor și să le anihileze planurile extreme. În 2020, Serviciul Teritorial Timișoara al DIICOT anunța începerea urmăririi penale împotriva a doi suspecți, Boncu Lucian Adrian și Rafa Bogdan.

Ne puteți urmări și pe Google News