Puntea de lemn de 250 de metri lungime, ce se înalţă privirii la mai bine de 12 metri de sol, de jur împrejurul clădirii în care este încartiruită administraţia Parcului Naţional Vânători Neamţ, îţi taie respiraţia. Este senzaţia pe care o trăieşte, la fi ecare vizită în parte, puhoiul pestriţ de lume care se înghesuie pe pasarelă pentru a privi în jos spre cei peste 5.000 de hectare de pădure de foioase în care sunt lăsaţi să trăiască de capul lor zimbrii, atracţia ţinutului feeric al Neamţului. Singurul ţinut din România în care uriaşele ierbivore sunt în libertate.

Impresia este de-a dreptul copleşitoare pentru toţi cei care ajung la baza pilonilor din lemn masiv, a căror circumferinţă măsoară cel puţin un metru, de unde îşi încep periplul spre cer, rânduite ca la o paradă soldăţească, scările solide din acelaşi material lemnos de o duritate aparte. Ce mai la deal la vale!

Juri că te afli în plin Jurassic Park, nu alta! Aproape că te aştepţi ca, de undeva din hăţişul pădurii, să apară ochiul sticlos şi perechea de colţi înfiorători ai vreunui dinozaur rătăcit în plin secol XXI. Nţ! Nu ai parte de aşa ceva în Ţinutul Neamţului. Zecile de capete cu păr nins de bunici sau înzorzonate de cârlionţii rebeli ai puştilor, bulucite de-a lungul punţii de lemn pe aproape toată întindrea ei, pândesc la unison o cu totul altă apariţie. La fel de impresionantă, raportându-ne evident la vremea în care trăim: zimbrul.

„Bunicule, bunicule, a venit zimbrul!”

Uriaş, cu greabăn impunător, coarne aşijderea şi ochi mari, blajini de rumegător paşnic. Ierbivorul considerat cel mai greu şi masiv dintre vieţuitoarele de uscat ale continentului. Asta aşteaptă cu toţii.

Inclusiv subsemnatul a cărui răbdare, mărturisesc, e pusă la grea încercare ; domnu’ zimbru se încăpăţânează să nu îşi facă triumfala apariţie. În dreapta mea, silueta directorului administrativ Sebastian Cătănoiu se frânge dintr-o dată de mijloc, iar arătătorul mâinii drepte împunge aerul spre pădurea din faţă. „Uite, colo, între ăia doi copaci bătrâni! Îl vezi?”. Îmi îndrept ochii spre locul indicat şi înainte să apuc să spun ceva, aud de undeva din imediata vecinătate, glasul piţigăiat al unui puşti, mai iute şi ager la privire: „Bunicule, bunicule, zimbru! A venit zimbrul!”.

Un murmur străbate de la un capăt la altul adunarea pestriţă de pe puntea de lemn. Degete întinse, exclamaţii de mirare, aprecieri rostite de-a valma pe toate tonurile şi în toate octavele. În sfârşit, regele neîncoronat al Ţinutului Neamţ şi-a făcut apariţia. Trebuie să aibă cel puţin o tonă exemplarul superb, mascul din câte îmi dau seama, care înaintează majestuos dinainte-ne, spre micul luminiş din vecinătatea pasarelei. E imens, de vreo doi metri în înălţime şi vreo trei în lungime. Câteva minute mai târziu apare, tărăgănat, şi femela. Lângă trupu-i masiv se bălăngăne un altul mult mai mic, încotoşmănit la rându-i în blană brună şi lăţoasă. „E familia lui Rolinné!”, mă informează lapidar directorul Parcului Naţional Vânători Neamţ. „Adică a puiului. Aşa l-am botezat: Rolinné”, mă pune imediat în temă.

Rolinné şi povestea unui concurs de botezat

Aflu ceva mai târziu şi povestea botezului lui Rolinné. Nu e unul obişnuit şi nici vreun moft al cuiva care o face pe naşul de botez. „Avem un concurs care se activează de fiecare dată când se naşte câte un pui de zimbru”, începe să-mi explice Cătănoiu.

Îmi oferă, bonus, şi alte informaţii despre ineditul botez. „În spatele fiecărui nume, care obligatoriu trebuie să conţină grupul de litere Ro, ca o marcă a ţării de care aparţine, România, trebuie să existe o poveste interesantă. Ei bine, numele zimbrului Rolinné, care are acum un an şi două luni, a fost propus de un iubitor de zimbrii care şi-a justificat alegerea prin aceea că numele „finului” său se trage de la celebrul botanist, medic și zoolog de origine suedeză Carl Linné. El este cel care, în 1758, a amintit pentru prima oară întro lucrare ştiinţifică de existenţa zimbrului (Bison bonasus- denumirea latină, n. red) pe care, de altfel, l-a şi clasificat ca aparţinând speciei bizon”, îmi mărturiseşte Cătănoiu.

Rezervația de zimbrii „Dragoș-Vodă” de la Vânători Neamț, parte integrantă a Parcului Naţional de pe aceste meleaguri, este considerată cea mai mare ca număr de exemplare de pe cuprinsul României.

 

Peste 5.000 de hectare de libertate

Rezervația se bucură de prestigiul singurei zimbrării din ţară care a implementat cu succes ideea eliberării din captivitate a zimbrilor şi a populării pădurilor din zonă cu exemplare din această rasă, până nu demult, la un pas de dispariţie. „Suntem singurii din România în al căror parc poţi găsi atât zimbrii în captivitate – 6 exemplare, aflate la grădina zoologică, cât şi în semilibertate – 21 exemplare, cantonate în zona Centrului de Management al Zimbrului, dar şi în libertate, un efectiv de 37 de exemplare bucurându-se de avantajul de a străbate în lung şi-n lat, începand cu 22 martie 2012, pădurea din zona Chitele”, mă lămureşte directorul Cătănoiu. „Este una izolată, un bazin de aprozimativ 5000 ha, o zonă cu păduri de foioase și amestec și altitudinea cuprinsă între 800 și 1000m, optimă din punct de vedere al existenței zimbrului în condiții de libertate. Fiecare dintre exemplarele de zimbri are montat, în jurul gâtului, cate un radio-colar marca Telonics pentru a fi monitorizat cu ajutorul radio-telemetriei”, a mai punctat Cătănoiu.

Treetop trail de România

Puntea de lemn de pe care urmărim show-ul familiei lui Rolinné are şi ea povestea ei, nu mai puţin interesantă. „Este unică în România. A fost realizată după modelul celebrelor treetop trail (traseu de trepte, în traducere liberă – n.red) întâlnite în marea majoritate a parcurilor mari de animale din întreaga lume”, îşi descarcă tolba cu informaţii Cătănoiu.

Îmi mai spune că, la ridicarea construcţiei, au participat peste 15 oameni. „Nu a fost din cale afară de greu pentru că au avut la îndemână două macarale gigant cu ajutorul cărora au ridicat mai întâi pilonii de sprijin, din lemn masiv, foarte groşi şi rezistenţi. Pe ei a fost montată platforma de scânduri. Totul este realizat din lemn rezistent, doar părţile de îmbinare (buloanele şi saboţii) fiind din metal”, mai adaugă, neuitând să specficie şi faptul că grinzile au fost ceva mai greu de procurat. „Constructorii le-au adus de undeva din afara graniţelor. Sunt dintr-un lemn care a fost supus unui tratament special pentru a suporta greutăţi foarte mari”, a punctat directorul care a mărturisit că întreaga construcţie a fost realizată în trei luni.

 

Program de vizitare

Preţul unui bilet este de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii. Grupurile beneficiază de o reducere de 2 lei - primul caz şi un leu - ultimul. Programul de vizitare pe timp de vară (aprilie până în octombrie) este de la 8.00 la 18.00, iar pe timp de iarnă (din octombrie până în aprilie) de la 8.00 la 16.00. Nu se percepe taxă pentru foto.