Revista "Dilema" a avut, într- unul dintre ultimele ei numere, un dosar despre eroi şi eroism.

Cine ne sunt eroii de ieri şi de azi? Mai are sens să folosim acest cuvânt? Mai există eroism, mai există în lumea modernă fapte eroice? În cadrul dosarului au răspuns la o anchetă în acest sens mai mulţi "oameni de pe stradă", cu diverse profesii şi diverse niveluri de instruire. S-au vehiculat destule nume, de la regele Carol I la Elisabeta Rizea, dar eu am tresărit la unul singur dintre răspunsuri. Cineva l-a amintit printre cei dintâi dintre eroii contemporani pe Horia- Roman Patapievici. Acest fapt mi s-a părut atât de minunat, de necrezut în starea de spirit a României de azi, atât de dătător de speranţă, încât mi se pare demn de a fi preluat şi amplificat de toate mediile. Cum, măcar şi pentru un singur om din România, Horia Patapievici este un erou? Măcar un om din România nu scuipă cu ură şi dispreţ în urma lui, nu-l scuipă chiar în faţă? Măcar un om din această ţară nu-l mai numeşte, peste tot unde apucă, pe bloguri şi forumuri, la posturi de televiziune şi în presă, "jidan", "tăiat împrejur", vândut, trădător, iudă, măcar un ins nu pângăreşte, mereu şi mereu, mormântul tatălui său? Este măcar un om din România care ştie din ce-a scris Patapievici mai mult decât că "poporul român e un cur" şi că "Eminescu e cadavrul nostru din dulap"? Mai ştie încă un om din România că activitatea lui Horia Patapievici la ICR a produs şi altceva decât poneiul roz cu zvastică pe şold? Se mai îndoieşte cineva că Horia Roman Patapievici a mâncat cu linguroiul banii pensionarilor şi că a lăsat un dezastru financiar la ICR? Există încă cineva care mai crede că Patapievici n-a răsplătit la ICR pupincuriştii lui Băsescu, dându-le sinecure grase, traducându- i în lume şi impunându-i artificial, ca să facă propagandă dictatorului? Mi se pare un miracol. Pentru mine, actul de curaj moral şi intelectual al celui care l-a numit pe Horia Patapievici un erou echilibrează deodată, chiar dacă a fost o singură voce, ploaia torenţială de fecale şi lături cu care fostul preşedinte al ICR a fost împroşcat şi mânjit, de un deceniu încoace, de toate nulităţile, de toţi securiştii, de toate canaliile rânjitoare, de toţi laşii cu nickname de pe forumuri, de toţi analfabeţii acestei ţări şi, din păcate, de prea mulţi dintre colegii săi, intelectualii, din motive ideologice şi din pasiune politică. Este pentru mine de mirare că acest om a rămas în picioare după ce a fost o ţintă vie şi un sac de box în care s-a lovit cu ură şi sălbăticie timp de un deceniu întreg. Mă alătur cu un sentiment de mare uşurare celui care l-a numit pe Horia Roman Patapievici un erou. Da, un erou este un om care rămâne la un moment dat singur contra tuturor şi care nu se lasă intimidat şi nu cedează. Este un om care face binele chiar şi când majoritatea e de partea răului. Care, aşa cum scria Kipling, îşi păstrează cumpătul când toţi cei din jur şi-l pierd. Într-o furtună incredibilă de calomnii, mitocănii şi lovituri sub centură, care l-ar fi făcut pe altul să lase totul baltă şi să plece în centrul Antarcticii, ca să nu mai vadă oameni pe lume, el şi-a făcut datoria de a promova obiectiv şi eficient valorile României în lume. Cum l-am răsplătit pentru aceste servicii incalculabile aduse imaginii României în lume? Cu ura şi cu abjecţia noastră cele de toate zilele.