Un bebeluș de trei luni a fost găsit mort în congelator. S-a descoperit că mama avea antecedente de acest fel
- Ramona Rotaru
- 23 ianuarie 2022, 07:43
Cadavrul lui Kevin John Patten, în vârstă de trei luni, a fost găsit într-un congelator la casa bunicilor săi din Corowa, Australia, după ce vecinii au auzit țipete. Cu câteva zile mai devreme, mama sa, Kylie Patten a postat pe Facebook o imagine tulburătoare cu copilul ei, care era în jurul unor demoni și avea insecte suprapuse pe fața lui.
Moartea tragică a unui bebeluș
O rudă a alertat poliția cu privire la îngrijorările lor pentru bunăstarea lui Kevin John Patten, în vârstă de trei luni, înainte ca polițiștii să facă tragica descoperire. O femeie de 40 de ani a fost arestată, dar ulterior eliberată fără acuzații. În timpul verificărilor antecedentelor, anchetatorii au descoperit că fratele geamăn al lui Patten a murit când avea doar patru luni.
Vecinii de pe strada din Corowa, au auzit, în jurul orei 22:00, țipete. Congelatorul a fost confiscat ca probă în jurul orei 15, a doua zi, iar familia a eliberat proprietatea, care a rămas locul crimei. Detectivilor locali li s-a alăturat Echipa de Omucideri a Comandamentului Criminalității de Stat pentru a înființa Strike Force Walumil în timp ce cercetează moartea copilului.
După nașterea lui Kevin în noiembrie, Patten a pus sute de poze pe pagina ei de facebook cu copilul ei. Cea mai recentă postare a fost cu două săptămâni înainte de moartea lui, în care ea l-a descris drept „drăguț”. În martie anul trecut, ea a postat o fotografie cu un test de sarcină pozitiv și a scris: „Mama te iubește”.
Majoritatea postărilor ei au fost apreciate doar de ea însăși. Alteori, ea a postat despre pisicile ei, iar într-una dintre postări a încărcat o fotografie cu mormântul defunctului frate Darren, scriind: „Încă îmi este dor de fratele meu geamăn”.
Localnici îngrijorați
Patten - descrisă ca având presupuse probleme de sănătate mintală - se înțelege că locuia cu părinții ei în ultimele șase luni. La adresa lor din Church Street a fost găsit cadavrul lui Kevin. Până în ultimele luni de sarcină, însă, ea a locuit singură într-o altă casă din oraș, dar cu proprietatea deținută de părinții ei, potrivit rapoartelor.
Vecinii de acolo au spus că există de mult timp îngrijorări cu privire la condițiile ei de viață și la comportamentul ei neregulat. "M-am gândit că voi putea să ajut când va avea copilul, dar s-a mutat. Bietul băiețel", a declarat un localnic pentru Daily Mail.
Patten are două fiice mai mari dintr-o căsătorie anterioară, cea mai mare având în jur de 24 de ani. "Suntem devastați, tot orașul este, este un lucru șocant care s-a întâmplat. Suntem o comunitate atât de unită", a spus un locuitor.
Pe 6 ianuarie, ea a încărcat ultimele fotografii cu fiul ei, inclusiv una în care el dormea în brațele ei. Se înțelege că tatăl lui Kevin locuiește în afara orașului și a fost informat despre nașterea copilului său abia în urmă cu câteva săptămâni. Cu doar câteva săptămâni înainte de a anunța că este însărcinată, Patten a postat un mesaj prin care a spus că se desparte de persoana cu care era, potrivit Mirror.co.uk.