Un bărbat din Gorj a incendiat casa vecinului cu un pantof aprins.

Un bărbat din Gorj a incendiat casa vecinului cu un pantof aprins.Sursă foto: Facebook

Un bărbat de 60 de ani din Cloșani, județul Gorj, a fost reținut de polițiști după ce ar fi provocat intenționat un incendiu care a distrus locuința vecinului său. Potrivit IPJ Gorj, suspectul ar fi pus un pantof în flăcări la streașina unei magazii lipite de casă, iar focul s-a extins rapid la întreaga construcție.

Incendiul a fost anunțat sâmbătă, 14 martie 2026, în jurul orei 10:00, iar la fața locului au intervenit echipaje de pompieri și polițiști.

Incendiul din Cloșani. Pantoful aprins a fost așezat la streașina magaziei

După ce pompierii au reușit să lichideze incendiul, la fața locului au rămas și polițiștii, care au început verificările pentru a stabili cauza izbucnirii focului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, cercetările au dus rapid la identificarea unui suspect.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști, aceștia au procedat la identificarea unui bărbat, de 60 de ani, din Cloșani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere. Din primele verificări, a reieșit faptul că bărbatul ar fi aprins cu o brichetă un articol de încălțăminte, pe care l-ar fi așezat la streașina magaziei lipite de locuință, de unde incendiul s-a propagat la tot imobilul”, au transmis reprezentanții instituției.

Suspectul ar fi chiar vecinul proprietarului

Incendiu

Sursa foto: IGSU

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul suspectat că a provocat incendiul este chiar vecinul proprietarului locuinței afectate.

Anchetatorii încearcă în continuare să stabilească motivul gestului, în condițiile în care primele informații din anchetă arată că între cei doi nu ar fi existat conflicte anterioare.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

După administrarea probelor, polițiștii au decis reținerea suspectului pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Târgu Jiu, urmând ca duminică să fie prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Procurorul de caz va decide dacă va solicita instanței arestarea preventivă a bărbatului, în cadrul anchetei deschise pentru infracțiunea de distrugere.

Ne puteți urmări și pe Google News