Ultimul Dragobete al lui Ceaușescu - 24 februarie 1989
- Florian Olteanu
- 24 februarie 2025, 10:34

Ultimul Dragobete al lui Ceaușescu -24 februarie 1989. Oare ce făceau Nicolae și Elena Ceaușescu în 24 februarie 1989?
Cercetătorul Lavina Betea care a studiat documentele privind agenda zilnică a Ceaușestilor a sintetizat concluziile.
Ceaușescu voia să se caute resurse în subsol
La 24 februarie 1989, Nicolae și Elena Ceaușescu țin o ședință în spațiul de legătură dintre birourile celor doi - Cabinetul 1, Cabinetul 2. La ora 10.15, arată cerctătorul citat, se dezbate „Programul geologic”. Ceaușescu urma să anunțe plata datoriei externe. Evident, știa foarte bine că economia suferea și că era dependentă de export, importul fiind limitat extrem.
De aceea, Ceaușescu dorea să exploateze resursele din subsol la maxim. Dar, ca să le găsești, trebuia să le cauți. S-a luat decizia de a se exploata petrol în Câmpia de Vest. Simpla prezență a unor zăcăminte de cărbune fie și la limită determina deschiderea unor exploatări subterane sau unor cariere de suprafață. Ședința s-a încheiat în jurul orei 11.15 a zilei de 2f februarie 1989.
Ceaușescu raționalizase până și folosirea apei
Cercetătorul Lavina Betea trece în revistă următoarea întrevedere. 10 minute, Ceaușescu și soția sa au discutat despre raționalizarea apei pentru consum. Evident, Ceaușeștii mai mult dădeau indicații și directive! Interlocutorul fie venea cu „fițuica” de raportare punctuală, fie avea notes-ul și pixul la îndemână pentru a primi indicații.
O specificitate a tuturor acestor întrevederi zilnice era aceea că Nicolae Ceaușescu impunea luarea deciziilor discutate de principiul, la proxima întrunire a Comitelului Politic Executiv, faimosul CPEx din CC al PCR.
Practic, Ceaușescu știa că intra în ceea ce se numea „bucla infinită”. Adică algoritmul ce presupunea generarea unui beneficiu din muncă funcționa tot mai greu. Economia era în pierdere. Degeaba el acumula valută, fiindcă limitând importurile, obligând cercetarea românească să gândească pe planșetă aici totul, se pierdea competitivitatea. Anul 1989, pe asta s-a întemeiat. Americanii călcaseră pedala finanțării masive știind că sovieticii și sateliții lor nu vor ține pasul.
Renunțarea la „clauză” în 1988, încă un cui în propriul coșciug
Ceaușescu renunțase la clauza națiunii celei mai favorizate dată de americani în 1975, în 1988. Deci, își tăiase și de aici avantajele. În acea zi de 24 februarie 1989, probabil că pe dictator nu-l mai interesau criticile din exterior privind genocidul cultural. Eugen Ionescu ar fi trimis un memoriu la Parlamentul European.
Presa scrisă și radio-televiziunea făceau ce știau ele mai bine: relatau primiri de oaspeți și vizite externe. Cealaltă parte a paharului, goală, evident, românii o aflau de la Europa Liberă.