Pe bună dreptate, românii - preocupați de situația țării în ultimele zile - au acordat prea puțină atenție unui eveniment cu implicații, poate la fel de mari, în viața lor ca și alegerea președintelui și a legislativului național. Este vorba de votul din Parlamentul European - PE pentru validarea noii Comisii a UE. Contrar așteptărilor, impasul de luna trecută a fost depășit.
Comisia von der Leyen II a primit undă verde la 27 noiembrie, înregistrând însă cel mai slab scor din ultimii 30 de ani: 370 de voturi favorabile, 282 contra și 36 abțineri. În 2019, echipa doamnei Ursula obținuse 461 de voturi. Diferența este semnificativă și exprimă precaritatea unui compromis între grupurile politice din PE. Numai o posibilă întârziere a instalării noii Comisii a condus la identificarea unui numitor comun care a permis reînscăunarea lui von der Leyen la Bruxelles.
Cum s-a ajuns la impasul din noiembrie
În urma audierilor de luna trecută din comisiile PE, eurodeputații au aprobat 19 din cei 26 de comisari propuși de Ursula - de fapt, propuneri ale statelor membre acceptate de aceasta în echipa sa - fără a lua o decizie în legătură cu șase vicepreședinți și un comisar. Pericolul era cât Palatul Parlamentului din București. Incertitudinea plana asupra vicepreședinților propuși de Spania, România, Italia, Franța, Finlanda și Estonia precum și asupra comisarului propus de Ungaria. Adevărata bătălie era doar aparent în jurul acestor persoane - cu excepția reprezentanților Italiei și Ungariei - și se desfășura surd între grupurile parlamentare.
Dintre toți cei șapte, brașoveanca Roxana Mînzatu se descurcase foarte bine la audieri însă i s-a găsit o hibă care ținea de profilul personal, dar falsă în realitate: și-ar fi extins casa de la poalele Tâmpei - anexă a unui imobil considerat istoric - fără aprobare. Nu cunosc speța și nu mă pronunț, dar cred că a fost mai mult o șicană a autorităților locale unde partidul doamnei Mînzatu a fost mai mereu în minoritate.
Promisiuni, amenințări și riscuri
Mînzatu, de fapt căzuse la mijloc în lupta dintre grupul popularilor europeni și grupul socialiștilor și democraților, fiecare cu aliații săi, la stânga și la dreapta. Raffaele Fitto - propus de Giorgia Meloni din partea Italiei și Olivèr Vàrhelyi, propus de Viktor Orban, erau problema. Popularii, nu toți, i-ar fi acceptat, dar cei de stânga, în niciun caz. Motivele n-au nevoie de explicație. Meloni - între ea și Ursula apele s-au tulburat în ultimele săptămâni deși n-au fost vreodată prea limpezi - și Orban au rămas pe poziție și nu au numit alte persoane. Pe Orban îl cam știm dar despre Meloni pot afirma că în materie de tenacitate politică îl depășește.
Negocierile la nivelul liderilor de grup au fost extrem de dure, cu von del Leyen în postura de arbitru. S-a trecut mereu de la promisiuni la amenințări iar în paralel se socoteau voturile posibile în plen. Miza era imensă. Un vot negativ ar fi însemnat reluarea procedurilor de numire a comisarilor, iar o nouă comisie… undeva în martie-aprilie 2025.
Vicepreședinți și comisari ... nepregătiți pentru funcție
Am spus că vicepreședintele propus de guvernul României s-a prezentat remarcabil la audieri. Dacă aruncăm o privire asupra modului cum s-au prezentat alți vicepreședinți și comisari, vom observa că unii au avut probleme reale în a înțelege menirea actuală a Comisiei UE, în fața unor provocări cu care nu s-a mai confruntat până acum. Nu toți citiseră integral Raportul Draghi - comentat într-un articol anterior - iar ideile unora, legate de corelarea între obiective și resurse, erau confuze. Să vedem, pe scurt și selectiv, cum stau lucrurile.
Teresa Ribera (Spania - Tranziție ecologică și competitivitate) a avut neșansa să fie audiată imediat după inundațiile catastrofale de la Valencia care au făcut sute de victime omenești. I s-a reproșat faptul că fusese ministrul tranziției ecologice în guvernul socialist al lui Sanchez și n-ar fi luat măsurile preventive care se impuneau. Parțial, era o falsă problemă. Rivera nu avea nicio legătură cu lucrările de infrastructură prin care s-au retrasat albiile naturale ale unor râuri din zonă. Însă i s-a mai reproșat ceva: neconcordanța dintre propunerile sale pe linie de tranziție ecologică europeană și resursele disponibile. Corect, de această dată.
Staphane Sèjournè (Franța - Strategie industrială și prosperitate). Tânărul vicepreședinte a explicat într-un mod mai puțin satisfăcător - ca să mă exprim elegant - proiectul său privind ,,decarbonizarea’’ fără ca procesul să influențeze negativ competitivitatea industrială a Europei. ,,Nu l-a citit cu atenție’’, comenta ulterior un europarlamentar șugubăț. Nu știu dacă se referea la Raportul Draghi sau chiar la proiectul lui Sèjournè. Nici Wopke Hoekstra (Olanda - Climă și creștere) nu și-a dovedit competența pe segmentul gestionării problemelor de mediu, fără a determina dezechilibre economice
Uneori contează și relațiile personale ,,la vârf’’
Lui Raffaele Fitto (Italia - Coeziune și reforme), ,,omul’’ Giorgiei Meloni, i s-au reproșat unele poziții eurosceptice avute în trecut, dar și afilierea la o forță politică de dreapta cu rădăcini în vechiul Partid Fascist. Cine cunoaște spectrul politic italian știe foarte bine că Fratelli d’Italia - Fd’I, partidul condus de Giorgia Meloni aflat în fruntea coaliției de guvern, este o formațiune încadrată perfect în ansamblul politic și democratic italian, încă din anii ’80 - ‘90, cu idei clare pro-europene și pro-atlantice. Dar ceva i se poate reproșa lui Fitto: traseismul politic. De la Partidul Democrat-Creștin - provine dintr-o familie din sud, de tradiție catolică, apropiată de Aldo Moro - la grupările succesive ale lui Berlusconi, apoi devierea spre dreapta pentru a se înregimenta în formațiunea Giorgiei Meloni.
Valdis Dombrovskis (Lituania - Economie și productivitate). Este un ,,veteran’’ al Comisiei cu competențe deja demonstrate, dar reticent în privința unor idei mai noi care au apărut în context post-pandemic. Și-a manifestat preocuparea în legătură cu datoria comună europeană - element fundamental în susținerea financiară a reformelor - atrăgându-și antipatii politice în rândul eurodeputaților ecologiști. În viziunea acestora, poziția sa ar putea fi o piedică în calea investițiilor structurale pentru dubla tranziție: digitală și verde. În plus, nu a fost în măsură să gestioneze echilibrul între stabilitate economică și promovarea inovării, conform ,,Raportului Draghi’’.
Dan Jòrgensen (Danemarca - Energie) a fost apreciat pentru competența demonstrată în rezolvarea crizei energetice însă a fost ambiguu în spinoasa chestiune privind viitorul energiei nucleare și modul de cooperare cu colega sa Hoekstra (Climă).
Triste concluzii
Exemplele de mai sus ar putea continua conducându-ne spre o concluzie care se limpezește tot mai mult: nu toți comisarii propuși erau pregătiți profesional, nici pentru audieri nici pentru funcție. Totuși, comisia a trecut, votată fiind în plenul Parlamentului. Se înțelege de aici că între realitatea din teren și ambițiile politice - de grup, naționale, chiar personale - există un clivaj flagrant care evidențiază lipsa de coeziune și competență a acestei comisii într-o perioadă de mari transformări pentru Europa. Procesul de negocieri de care vorbeam la început nu a făcut altceva decât să acopere dezacordurile structurale dintre cei care susțin noile obiective europene - climatice, industriale, pe linie digitală, chiar militare - și un grup - să-i spunem ,,conservator’’ - care dorește menținerea echilibrului politic intern în PE.
Realizînd un compromis pentru Comisia sa, von der Leyen a câștigat o bătălie, un preambul pentru războiul surd care va urma în cadrul instituțiilor de la Bruxelles. Mă tem că victoria doamnei Ursula seamănă cu victoriile lui Pirus împotriva romanilor. Și când te gândești că toate acestea au fost generate de o pandemie și un război adevărat, periculos, orchestrat de un autocrat - conflictul din Ucraina - care au bulversat ,,liniștea căminului’’ european. De peste Atlantic, pe turnantă, vine domnul Trump cu taxele lui. Peste Europa plutesc nori negri.