UE ar putea avea propria rețea socială. Activștii cer să fie finanțată din bani publici

UE ar putea avea propria rețea socială. Activștii cer să fie finanțată din bani publiciRețea socială. Sursa foto: Unsplash

Mai mulți activiști de stânga europeni propun crearea unei rețele sociale la nivelul Uniunii Europene, care să fie finanțată din resurse publice și să funcționeze sub supravegherea societății, potrivit EuroNews.

Inițiativa a făcut un prim pas procedural după ce Comisia Europeană a înregistrat oficial o Inițiativă Cetățenească Europeană ce vizează dezvoltarea unei astfel de platforme.

Înregistrarea declanșează procesul de strângere a semnăturilor necesare pentru ca propunerea să fie analizată la nivel instituțional.

Demersul apare într-un context în care platformele dominante de social media sunt controlate de companii din Statele Unite sau China și sunt frecvent criticate de politicieni europeni pentru modul în care gestionează datele utilizatorilor sau pentru impactul lor asupra societății.

Inițiatorii susțin că noua rețea ar putea reprezenta o alternativă la serviciile existente și ar funcționa ca un serviciu public digital destinat cetățenilor europeni.

Contextul discuțiilor despre o rețea socială europeană

Discuțiile privind necesitatea unei platforme sociale europene s-au intensificat după ce Elon Musk a achiziționat rețeaua X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, în 2022. De atunci, o parte dintre utilizatori din Europa au încercat să migreze către alte platforme sau au dezbătut posibilitatea dezvoltării unei alternative europene.

În ultimii ani au existat încercări de creare a unor platforme alternative, însă acestea nu au reușit să atingă popularitatea marilor rețele globale. Printre exemplele menționate se numără Mastodon, o platformă descentralizată care a atras atenția după schimbările de la X, dar care nu a reușit să rivalizeze cu rețelele dominante în privința numărului de utilizatori.

În acest context, un grup de activiști solicită intervenția Comisiei Europene pentru a sprijini dezvoltarea unei platforme sociale europene finanțate de societate.

Potrivit descrierii inițiativei, platforma „ar forma o alternativă la platformele actuale și ar funcționa ca un serviciu pentru societate, ar fi finanțată de societate și ar fi sub supravegherea acesteia”. De asemenea, inițiatorii afirmă că aceasta „ar putea rămâne imparțială și independentă de presiunile politice, garantând în același timp drepturile tuturor persoanelor fără distincție”.

Procesul de strângere a semnăturilor

Pe 4 martie, Comisia Europeană a înregistrat oficial Inițiativa Cetățenească Europeană privind crearea unei platforme sociale europene. Înregistrarea nu reprezintă o aprobare a proiectului, ci permite lansarea procedurii de colectare a semnăturilor.

Conform regulilor mecanismului de participare civică, organizatorii vor avea la dispoziție până la 12 luni pentru a aduna peste un milion de semnături provenite din cel puțin șapte state membre ale Uniunii Europene. Procesul de colectare poate începe în termen de șase luni de la înregistrare.

În practică, acest lucru înseamnă că activiștii ar putea avea până la aproximativ 18 luni pentru a finaliza această etapă. Dacă pragul de semnături este atins, Comisia Europeană va analiza propunerea și va decide dacă va iniția sau nu un act legislativ în acest sens.

Chiar și în cazul unui răspuns pozitiv din partea instituției europene, procesul legislativ și administrativ ar putea dura mai mult timp. Elaborarea și adoptarea unei legislații ar putea necesita cel puțin un an, după care ar urma o procedură de achiziții pentru dezvoltarea platformei.

Costuri estimate pentru rețeaua socială europeană

Inițiatorii inițiativei au estimat că dezvoltarea și operarea unei platforme sociale europene ar avea un cost relativ redus pentru cetățeni.

„Costurile totale pentru dezvoltarea și funcționarea platformei, împărțite între toți utilizatorii de internet din UE, ar fi de aproximativ 1 euro pe an pentru fiecare persoană (doar 0,08 euro pe lună), o sumă care nu ar trebui să afecteze material pe nimeni și care ar fi accesibilă pentru Uniune și statele membre”, susțin organizatorii.

euro

Euro. Sursa foto: Freepik

Raportat la populația Uniunii Europene, această estimare ar însemna un buget anual de cel puțin 450 de milioane de euro.

Cu toate acestea, rămân numeroase necunoscute. Nu este clar dacă Uniunea Europeană ar crea o platformă complet nouă sau dacă ar finanța unele dintre proiectele existente. De asemenea, nu se știe dacă o astfel de platformă ar putea deveni competitivă la nivel global fără finanțări suplimentare.

Investiții semnificative ale Uniunii Europene

Istoria dezvoltării rețelelor sociale arată că investițiile pot fi semnificative. De exemplu, Facebook avea investiții de aproximativ 13 milioane de dolari în 2005, iar în 2007 Microsoft a adăugat finanțări echivalente astăzi cu aproximativ 373 de milioane de dolari, ceea ce a dus la o evaluare totală de aproximativ 15 miliarde de dolari la acel moment.

În prezent, propunerea privind o platformă socială europeană se află într-o etapă preliminară, iar viitorul proiectului depinde de rezultatul procesului de colectare a semnăturilor și de deciziile instituțiilor europene.

1
3