Evenimentul Zilei > Actualitate > Turnătorul Felix poate candida la Parlament
Turnătorul Felix poate candida la Parlament

Turnătorul Felix poate candida la Parlament

Deşi Victor Ponta neagă, Dan Voiculescu, dovedit în Justiţie colaborator al Securităţii, se poate bate pentru un nou mandat

Dan Voiculescu poate candida liniştit pentru un nou mandat de parlamentar. Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, este beneficiarul direct al acţiunii pe care a declanşat-o la Curtea Constituţională, împotriva CNSAS. În ianuarie 2008, Curtea a judecat excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Voiculescu şi a decis că întreaga Lege 187/1999 privind deconspirarea Securităţii era neconstituţională.
Decizia Curţii face ca turnătorii dovediţi să nu mai fie ameninţaţi, practic, de nici o sancţiune. În Decizia 51/2008, judecătorii Cuţii Constituţionale se referă în mod special la articolul din legea privind deconspirarea Securităţii, care prevedea că „o condamnare definitivă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii atrage pierderea demnităţii sau funcţiei publice în care a fost ales sau numit”. Curtea a considerat că acest articol este neconstituţional.
Singura obligaţie pe care o are Dan Voiculescu la depunerea candidaturii sale este să declare că a fost turnător, urmare a faptului că o decizie a Înaltei Curţi a stabilit că el a informat Securitatea despre faptele şi intenţiile unor rude şi persoane apropiate.
Interpretare eronată
„După cum ştiţi foarte bine, există o prevedere legală. Legea prevede foarte clar: cei care au făcut poliţie politică nu pot să candideze. Este o lege foarte clară. Nu poţi să candidezi, trebuie să faci o declaraţie pe proprie răspundere. Nu poţi să candidezi”, susţinea premierul Ponta, acum o săptămână.
Afirmaţia este contrazisă atât de inexistenţa, în textul legii CNSAS, a unei prevederi în acest sens, cât şi de o serie de jurişti. „Domnul Ponta, când a spus că nu mai poate candida, a spus-o aiurea. Nu e adevărat.(..) La dosarul de candidat se dă o declaraţie pe proprie răspundere. Rostul ei este ca alegătorul să ştie dacă el a colaborat sau n-a colaborat. Poate că sunt alegători care îi preferă pe colaboratori”, a declaratSergiu Andon, avocatul lui Dan Voiculescu, pentru ziare.com.
Ziariştii, „proşti”
În weekend, la Murghiol, preşedintele PSD a reproşat presei că este prea preocupată de situaţia lui Dan Voiculescu. „Dar de când voi, cei de la Realitatea, muriţi de grija lui Voiculescu? Eu nu fac parte din chestia asta, dar mi se pare ciudat(…) Vedem tot timpul cum în România unul moare de grija altuia, totdeauna. Ştiţi cum… şi de drum lung„, a răspuns Ponta unei întrebări.
Toate prevederile legale, care ar fi putut stopa intrarea în cursă a liderului PC, au fost eliminate
Excepţia Mona Muscă
Una dintre puţinele persoane care s-au retras din activitatea publică, după ce CNSAS a stabilit că a colaborat cu Securitatea, a fost Mona Muscă, fost deputat PNL. Propriul partid a exclus- o pentru faptele ei din trecut. În schimb, PNL a fost tolerant cu senatorul Ioan Ghişe, care a recunoscut că a fost turnător. Deşi a fost exclus concomitent cu Muscă, a fost ulterior reprimit, fiind în prezent în fruntea luptei pentru înlăturarea lui Băsescu de la Cotroceni. PNL continuă să-l susţină pe Ducu Bertzi, reprezentantul acestei formaţiuni în consiliul de administraţie al Radioului public. El şi-ar fi pus la dispoziţia Securităţii garsoniera, faptă definită de lege ca fiind o formă de colaborare. Recent, în conducerea PNL a fost adus fostul jurnalist Sorin Roşca Stănescu, care a recunoscut că a turnat înainte de 1989.
CITIŢI ŞI:

  • EXCLUSIV. Turnătorii din spatele lui Crin
  • Motivul real al demisiei lui Voiculescu
  • Fuga de Justiţie, adevăratul motiv al demisiei lui Dan Voiculescu din Senat
  • Dan Voiculescu, salvat de Monitor
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: