Publicația americană NationalInterest arată de ce populismul lui Trump a fost complet ineficient, susținând însă că populismul reprezintă o componentă majoră a unei democrații.

Lucrurile sunt cunoscute: o mare concurență de putere cu China și Rusia, tensiuni regionale cu Iranul și Coreea de Nord, instabilitatea în Orientul Mijlociu, amenințări constantte ale terorismului și schimbărilor climatice și relațiile dezechilibrate cu aliații SUA. Toate în cadrul contextul hiper-partidismului, al instituțiilor disfuncționale, adâncirii diviziunilor sociale și al inegalității economice. Liderii politici americani, din ambele tabere, trebuie să găsească împreună soluția la toate acestea.

Odată ce Joe Biden ajunge la Casa Albă și următorul Congres SUA începe să lucreze, trebuie să simtă presiunea de a coopera cu oricine, chiar dacă diversele tabere politicie sau facțiuni se vor lupta pentru a-și urmări sau defini obiectivele politice.

Mai puțin clar este cât timp vor tolera americanii această situație. Creșterea populismului în stânga și în dreapta este o consecință directă a neîndeplinirii de către guvernul federal a nevoilor și dorințelor societății pe o perioadă îndelungată. Și, din păcate, expansiunea populismului amenință instituțiile democratice ale Americii, indiferent de partidul aflat la guvernare. Liderii ambelor partide americane par să creadă că pot susține sau chiar crește nivelurile actuale de partizanat și retorică vitriolantă, cu costuri reduse sau deloc pentru ei înșiși sau pentru America. Și mai frapant este că mulți politicieni americani încurajează această viziune populistă prin comportamentul și declarațiile lor iresponsabile. Dar, trebie spus că problema Americii nu este populismul, ci liderii ei. În ciuda criticilor, abuzurilor și exceselor sale, populismul este o componentă inerentă, esențială și dezirabilă a unui sistem politic democratic.

Din această perspectivă, cea mai mare slăbiciune a președintelui Donald Trump ca politician a fost incapacitatea sa de a folosi frustrarea publică drept pârghie pentru a schimba legislația bipartizană, care ar putea satisface nevoile sociale și, în cele din urmă, ar putea disipa furia publică. În termeni concreți, Trump și-a concentrat obiectivele, atenția și retorica politică o agendă a diviziunii, și nu pe rezultatele pe termen lung, pe care doar compromisul le poate produce. Trump nu a reușit să construiască o coaliție populistă suficient de puternică pentru a prevala în Congresul SUA, așa cum ar fi trebuit să fie planul de infrastructură pe care îl susținea. El a fost un lider populist, dar nu unul eficient, deoarece a cultivat furia fără a ușura promovarea utilă a acesteia în instituțiile politice americane.