Tribunalul București a achitat-o pe Ana Maria Pătru. Infracțiunile invocate de procurorii DNA Ploiești nu există
- Mihai Soica
- 24 mai 2023, 23:36
În dosarul de corupție care o privește pe Ana Maria Pătru, fosta directoare de la Autoritatea Electorală Permanentă, Tribunalul București a decis că aceasta nu se face vinovată de acuzațiile care i-au fost aduse de DNA.
După șapte ani de procese, Ana Maria Pătru spune că i s-a făcut dreptate. Tribunalul București a dispus, în cursul zilei de miercuri, achitarea în dosarul de corupție, care se referă la infracțiunea de trafic de influență și spălare de bani.
În cazul primei infracțiuni, Tribunalul București a ajuns la concluzia că fapta nu există. Pentru a doua infracțiunea, cea de spălare de bani, achitarea a fost pronunțată în temeiul prevederilor din Codul de Procedură Penală, adică fapta nu este prevăzută de legea penală.
”Dispune achitarea inculpatei Pătru Ana Maria trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, ..., întrucât fapta nu există. ..., dispune achitarea inculpatei Pătru Ana Maria, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor,..., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. ..., dispune ridicarea măsurii asigurătorii instituite prin ordonanța nr. 345/P/2016, din data de 28.09.2017, a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti, întrucât nu există premisele dispunerii confiscării speciale sau extinse, în raport cu soluția pronunțată”, se arată în sentința Tribunalului București.
Din motivele de achitare reiese că DNA Ploiești, prin procurorul șef de la acel moment, Lucian Onea, nu a adunat probe suficient de solide pentru a dovedi infracțiunile.
În acest dosar, Ana Maria Pătru a stat arestată preventiv timp de patru luni.
Acuzațiile DNA
Ana Maria Pătru a fost acuzată că a pretins de la reprezentantul unei firme de software suma de un milion de euro pentru a stopa o investigație pornită în acest caz.
În plus mai spun procurorii, Pătru ar mai fi cerut și două ceasuri de lux, un ceas de damă în valoare de 49.700 lei și un ceas bărbătesc în valoare de 58.500 lei.
”În scopul anterior menționat, inculpata a primit reprezentantul firmei de software: în perioada iulie 2013 - martie 2014, suma totală de 600.000 euro (în cursul lunii iulie 2013 suma de 400.000 euro, sumă remisă și primită într-o servietă marca Montblanc împreună cu un instrument de scris aceeași marcă; la sfârșitul lunii noiembrie 2013 suma de 100.000 euro și în cursul lunii martie 2014 suma de 100.000 euro). La data de 30 iulie 2013, două ceasuri de lux în valoare de 49.700 lei, respectiv de 58.500 lei. În perioada 26 iulie 2013 – 02 noiembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 600.000 euro și beneficiarul real al acestei sume”, se arată într-un comunicat al DNA.