Opinii EVZ
Traian Băsescu de la viziunea externă, la vina pentru golul de lideri din politica românească | VOCILE DREPTEI
Urmărind ultima apariția tv a lui Traian Băsescu, nu se poate spune decât că experienţa politică a fostului preşedinte este atât de ușor sesizabilă, încât se materializează în atribut de percepţie publică, individualizându-l în clasa politică (avem doar doi politicieni cu experienţă de această dimensiune: Ion Iliescu şi Traian Băsescu, însă etapele sunt diferite).
Datorită proiecției de forță și credibilitate prin „experiență” (am spus și în alt editorial și am fost certat ca fiind favorabil fostului președinte, de către oameni care având doar un ciocan, nu văd decât cuie) Traian Băsescu are posibilitatea să fie ascultat de public dacă oferă un mesaj legat de priorități de viitor pentru public şi politicieni deopotrivă.
În curgerea apariţiei de aseară, momentele când Traian Băsescu explică evoluţia crizei din Ucraina punctând asupra „ce a spus Kerry la Soci” sau îşi etalează simţul de analiză al negocierii politice globale, speculând asupra similitudinii dintre un refendum al unirii Moldovei cu România, cu referendumul din Crimeea de revenire la Rusia, transmit, dincolo de ecran, experienţa fostului preşedinte.
Proiecţia de credibilitate care leagă politicianul invizibil de omul din faţa televizorului se fisurează la momentul explicarii mandatelor. Faţă în faţă cu tabloul realităţii politice după 10 de mandat, Traian Băsescu nu mai proiectează încredere, ci doar o coordonare rece de mesaj. Argumentul că nu a reuşit să facă totul bine, dar tocmai pentru asta trebuie continuate progresele de până acum, în condiţiile în care a avut doar 3 ani și 6 luni un guvern partener - este de fapt revenirea la un mesaj cheie de explicare a mandatelor care arată cât de calculat este linia de mesaj, pentru a se strecura prin filtrul analizei publice sau media.
Sunt câteva elemente constitutive ale unui mesaj care îl ajută pe politician să evite grila logică de analiză a argumentelor: construcția justificativă („guvernele neprietene”), tonul general pozitiv al mesajului („lucrurile bune înfăptuite”) şi păstrarea deschiderii („continuarea progreselor”) – iar Traian Băsescu le-a punctat din răsuflare pe toate. Însă șlefuirea perfectă a mesajului, pe o goliciune de încredere în ideea exprimată este doar un mecanism defensiv. De la exprimarea aducătoare de statură politică, legată de „ce a spus Kerry la Soci”, la tactica justificativă legată de explicarea mandatelor, fostul președinte uneşte deopotrivă în mintea oamenilor, atributele unui politician cu greutate mult deasupra clasei politice şi pe cele ale unui agent coroziv al politici româneşti.
Căci cea mai mare problemă în urma celor 10 ani de preşedinţie ai lui Traian Băsescu este golul de lidership din politica românească. Un politician cu experienţă ca Traian Băsescu se poate eschiva uşor de această acuzație, răspunzând că preşedintele nu are atribuţii legate de crearea de lideri şi că partidele îşi creează singure - dacă sunt în stare - liderii. Adevărat, parţial.
Răspunderea lui Traian Băsescu pentru lipsa de lideri și uscăciunea politicii românești nu este doar o metaforă. Nu doar că președintele a fost actorul politic la care s-au raportat neîncetat clasa politică în ultimii ani și a devenit ținta predilectă a politicienilor, a publicului și a mass-media ca etichetă și simbol al unei perioade istorice zbuciumate din anii 2000 încoace.
Mai mult decât atât, Traian Băsescu chiar și atunci când este urât, este urmărit de către politicieni pentru retorică speculativă; pentru tacticile politice, pentru judecarea fără sentimente a agendei publice, pentru capacitatea de a polariza. Ce a preluat însă clasa politică din toate acestea sunt aproape numai rele: justificări publice contradictorii, tactici politice cinice și un libidou comunicațional ațâțat de mitul prestației politice teatral-emoționale care stoarce voturi din piatră seacă.
Dacă a făcut Traian Băsescu ceva să încurajeze o altfel direcţie pentru politică românească ? La prima vedere a făcut prin aceea că a adus în faţă în PDL o generaţie de oameni tineri din afara politicii, oameni cu aptitudini intelectuale și o imagine decentă, dar care rând pe rând s-au oprit. Dincolo de calculul politic propriu al echilibrării imaginii publice a PDL, Traian Băsescu a privit uneori cu bună ştiinţă, alteori relativ suprins la deteriorarea încrederii în politică şi la golul de lideri ce se profila la finalul mandatelor sale.
În locul mesajului legat de explicarea mandatelor în condiţiile guvernelor inamicale care i s-au succedat în cei 10 ani, Traian Băsescu putea încerca un mesaj legat de nevoia unui școli de lideri pentru România la care să contribuie cu experiența politică majoră acumulată. S-ar fi lărgit contactul de încredere cu publicul, inițiat prin analiza de politică externă.
Recomandările noastre
