Tragedie în Suceava. Un medic ATI a murit la doar două săptămâni după ce s-a vindecat de COVID-19

Tragedie în Suceava. Un medic ATI a murit la doar două săptămâni după ce s-a vindecat de COVID-19

Unul dintre medicii Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava s-a stins din viață la doar 46 de ani, deși fusese declarat, recent, vindecat de coronavirus.

Ovidiu Irimescu, medic ATI la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, a murit la numai 46 de ani, la două săptămâni după ce s-a vindecat de COVID-19 şi a fost externat din spital, informează Antena 3.

În vârstă de 46 de ani, medicul anestezist Ovidiu Irimescu, angajat al Secţiei ATI de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, s-a îmbolnăvit în luna noiembrie de COVID-19.

A fost internat chiar în spitalul în care îngrijea bolnavi, a fost la rândul său tratat în spittal, iar după ce s-a vindecat a fost externat. După 12 zile de la externare însă, medicul s-a simţit rău şi s-a întors la spitalul din Suceava cu diagnosticul de dispnee.

Potrivit unor surse citate de publicaţia locală Monitorulsv.ro, medicul Irimescu ar fi suferit anumite complicaţii tardive, posibil microembolii. Pe 19 decembrie, Ovidiu Irimescu a fost transferat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. dr. Matei Balş" din Bucureşti, acolo unde astăzi s-a stins din viaţă pe 28 decembrie.

De asemenea, în vara acestui an, mai precizează presa locală, medicul Ovidiu Irimescu s-a îmbolnăvit de hepatită, făcând organismul său mai vulnerabil, sistemul său imunitar nefiind complet refăcut.

Peste 50 de medici români, victime ale pandemiei

La începutul lunii decembrie, două cadre medicale din Galați au pierdut lupta cu virusul SARS-COV-2. Un medic oftalmolog de 68 de ani a murit după ce virusul i-a afectat grav plămânii, fiind urmat de o doctoriță de numai 48 de ani, psiholog într-un spital Covid-19 din Galați.

Ne puteți urmări și pe Google News