Tokes va candida pentru un nou mandat de europarlamentar

Tokes va candida pentru un nou mandat de europarlamentar

Europarlamentarul Laszlo Tokes anunţă că va candida pentru un nou mandat în Parlamentul European, precizând că deocamdată nu "s-a stabilit" dacă o va face ca reprezentant al PPMT, al unor "organizaţii civice maghiare" sau ca independent.

Laszlo Tokes, preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, că va candida în România pentru un nou mandat în Parlamentul European, afirmând că va face acest lucru "la chemarea ţării", chiar dacă deocamdată "nu s-a stabilit" dacă va candida ca reprezentant al PPMT, al unor "organizaţii civice maghiare" sau ca independent. "Eu mă supun voinţei comune, de altfel aşa cum procedez încă din decembrie 1989, dacă te cheamă ţara sau te obligă interesele comunităţii trebuie să te supui. Depinde care modalitate ar fi să se înfăptuiască dintre cele posibile", a spus Tokes. În acest context, el a criticat UDMR, care "acţionează nu în spiritul unităţii naţionale, ci în interesul unităţii de partid", adică nu doreşte o listă comună de candidaţi maghiari din Transilvania, în care să se regăsească şi reprezentanţii PPMT. "Ar fi de dorit să se formeze o coaliţie a tuturor maghiarilor, dar părerea mea este că aceasta nu se va înfăptui, din cauza atitudinii de partid de concurs a UDMR, pentru că brandul UDMR este tare, cum a spus Kelemen Hunor, şi a intereselor de partid ale UDMR, care sunt mai tari decât interesele naţionale", a susţinut Tokes. El a fost ales eurodeputat în urmă cu cinci ani, pe listele UDMR. Pe de altă parte, Tokes a subliniat importanţa scrutinului legislativ programat în 6 aprilie în Ungaria, arătând că este pentru prima oară când vor putea vota şi maghiarii din Ardeal care au şi cetăţenie ungară. "Este pentru prima oară în ultima sută de ani când putem şi noi, maghiarii din Transilvania, să decidem prin vot soarta maghiarilor de pretutindeni şi asta e foarte important. Vom acţiona ca o naţiune unitară din Bazinul Carpatin şi prin asta vom demonstra unitatea noastră naţională care depăşeşte graniţele ţării", a spus Tokes. Parafrazând un vers din "Internaţionala Socialistă", Tokes a spus că "aceasta va fi ultima luptă în Ungaria, dacă nu reuşeşte aripa naţională să câştige alegerile, aceasta va fi o pierdere, de aceea trebuie să contribuim cu toţii la această victorie" şi a adăugat că "PPMT este partenerul strategic al Fidesz, deci opţiunea noastră este clară". Preşedintele CNMT a fost completat de directorul de organizare pe regiunea Partium al acestei formaţiuni, Csomortanyi Istvan, care a dat câteva detalii tehnice despre modul în care maghiarii din Transilvania care au şi cetăţenie ungară pot vota prin corespondenţă, în cadrul unei proceduri pe care a descris-o ca fiind "complicată", dar care asigură totuşi secretul opţiunii. "Până acum, în evidenţele Biroului Electoral Naţional de la Budapesta sunt înregistraţi 90.000 de maghiari din Transilvania. Noi am ajutat peste 50.000 de persoane să-şi facă documentele. Aceste persoane vor primi pe cale poştală, cu două săptămâni înainte (de ziua scrutinului din Ungaria, 6 aprilie - n.r.), un plic cu formularul de vot şi cu unul pe care trebuie să-şi completeze datele personale şi un plic pentru returnarea către Biroul Electoral Naţional sau către Consulatul General al Ungariei de la Cluj. Votul este secret, chiar dacă este o procedură mai complicată. Persoana trebuie să completeze formularul cu datele personale, ca să se verifice dacă nu este un vot dublu, şi separat formularul cu votul trebuie pus în alt plic, care este sigilat, şi i se ataşează datele personale. După ce se verifică aceste date, se va deschide plicul cu formularul de vot", a explicat Csomortanyi. El a precizat că PPMT "nu participă la campania electorală, dar va informa persoanele ca să ştie cum îşi pot da votul".

Ne puteți urmări și pe Google News