Teo confirmă pentru EVZ identitatea logodnicului său
- Anca Simionescu
- 21 martie 2012, 15:30
Vedeta a recunoscut că bărbatul căruia EVZ i-a descoperit identitatea, Constantin Iosef, este cel cu care se va căsători.
“Sunt foarte fericită. Eu şi Constantin vorbim non stop la telefon, ne ţinem la curent. Îmi spune că viaţa noastră abia începe, mă încurajează în ciuda faptului că nu facem nimic rău. Mi-aş dori ca publicul să fie alături de noi, să ne ajute să trecem peste momentele acestea, în care toată lumea vânează senzaţionalul, şi să respecte dreptul nostru la intimitate”, a spus Teo pentru EVZ. Realizatoarea a recunoscut că bărbatul căruia EVZ i-a descoperit identitatea, Constantin Iosef, este cel cu care se va căsători. Mai mult, vedeta a dezvăluit că viitorul soț va renunța la reședința sa din Franța, pentru a se muta alături de ea în România. Constantin Iosef este de origine română, dar locuiește de mai mulți ani în Annecy. În vârstă de 43 de ani, logodnicul lui Teo Trandafir n-a renunţat la una dintre marile sale pasiuni, rugbyul. Fost jucător în naționala de juniori a României, acum el antrenează echipa Meythet Rugby Club, care evoluează în ligile inferioare din Franţa. Teo a încercat pe cât posibil să ascundă identitatea viitorului soț, pe care l-a cunoscut în urmă cu șase luni pe Facebook. Foarte îndrăgostiți, cei doi s-au logodit în luna ianuarie a acestui an. Bărbatul este divorțat și are doi copii, Eduard și Sorian. CITIȚI ȘI:
- EXCLUSIV EVZ. În copilărie, lui Constantin Iosef, logodnicul lui Teo Trandafir i se spunea "Bijou"
- EXCLUSIV EVZ: El este alesul lui Teo Trandafir. Aflaţi povestea fostului rugbyst Constantin Iosef
- Teo Trandafir, despre cererea în căsătorie: "Am acceptat din prima, fără niciun fel de rezervă"
- Tatăl lui Teo Trandafir, despre viitorul ginere: "Mi l-a descris ca fiind frumos, deștept și manierat"
- Cuplurile care se căsătoresc prin intermediul Facebook-ului, ca Teo Trandafir şi Iosef Constantin, sunt în pericol. AFLĂ ce poate îi poate duce la divorţ