Tentative de atentate cu colete capcană în Grecia, Italia şi Germania

Tentative de atentate cu colete capcană în Grecia, Italia şi Germania

Numeroase pachete suspecte trimise din Grecia au fost descoperite, ieri, aproape simultan la Berlin, Bologna, la mai multe ambasade şi la aeroportul din Atena, relatează AFP. Ţinte au fost reperezentanţe diplomatice şi lideri importanţi precum preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul italian, Silvio Berlusconi.

Lanţul de incidente a obligat autorităţile elene să suspende transportul aerian de corespondenţă şi coletărie spre destinaţii externe timp de 48 de ore pentru a efectua verificări. Decizia a fost anunţată azi-noapte. Un pachet suspect adresat premierului italian. Silvio Berlusconi, şi expediat din Grecia a fost interceptat la bordul unui avion privat care a aterizat la 22.15 la Bologna. Când geniştii au încercat să-l deschidă coletul a luat foc. Nimeni nu a fost rănit, a anunţat agenţia ANSA. După incident aeroportul din Bologna a fost închis şi redeschis câteva ore mai târziu. Tot aseară, poliţia elenă a distrus controlat două pachete suspecte pe aeroportul din Atena. Pachetele urmau să ajungă la Europol, în Olanda, şi la Curtea Europeană de Justiţie, la Luxemburg. Anarhiştii extremişti, primii suspecţi De luni în Grecia au fost descoperite 11 colete capcană. Două colete care conţineau mici bombe artizanale au explodat ieri la ambasadele Elveţiei şi Rusiei la Atena. Un alt colet suspect a fost interceptat la cancelaria federală a Germaniei. Un pachet destinat ambasadei Mexicului la Atena a explodat la sediul unei firme de mesagerie rapidă, în vreme ce poliţia greacă a oprit un alt colet ce îl avea drept destinatar pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Anarhiştii extremişti eleni sunt principalii suspecţi în expedierea coletelor-capcană, doi greci au deja puşi sub acuzare ieri în acest dosar. "Aceste acte sunt un apel pentru a atrage atenţia opiniei publice la nivel european şi a denunţa criza care loveşte toată Europa, cu Grecia în frunte", e de părere profesorul de criminologie Theodore Papatheodorou.