O ştire proaspătă, venită la începutul anului acesta, mi-a readus în minte două amintiri din copilăria mea. Destul de îndepărtată, ce-i drept.

Prima este că atunci când eram mic, părinţii mei au mers la cinematograf. Neavând cu cine să mă lase acasă, m-au luat şi pe mine. Aveam câţiva anişori şi din flmul acela lung, care parcă nu se mai sfârşea, am reţinut doar câteva imagini. Nişte oameni mâncau insecte. Unele prăjite, oferite cu zâmbetul pe buze de ospătăriţe cu ochii oblici pe farfurii frumos ornate, şi unele vii. Nişte gândaci rebeli, care în loc să se lase mestecaţi, tot încercau să fugă printre buzele celor care voiau să-i devoreze.

Din fericire pentru mine, părinţii nu au rezistat până la sfârşitul filmului şi am plecat să ne plimbăm. Tata, dacă tot ieşisem în oraş, ne-a dus la o terasă. Plină de fum în colţul unde era grătarul, care mirosea ameţitor, şi osătari care cărau farfurii încărcate cu bucăţi uriaşe de fleici, cotlete, antricoate, momiţe, fudulii, castroane pline cu ciorbă de burtă sau tuzlama, toate asezonate cu clondire pline cu vinuri albe şi roşii, groase şi aromate.

Când mi-am mâncat şi eu porţia mea de câţiva mititei şi am gustat de la tata câte o îmbucătură din oragnele la grătar pe care şi le comandase, iar de la mama, care ţinea post în ziua aia, că era vineri, o lingură de tocăniţă de hribi, îmi tot aduceam amimnte de oamenii văzuţi pe ecran la cinematograf şi nu înţelegeam de ce să mănânci greieri sau gândaci, când ai la dispoziţie asemenea bunătăţi.

Mai târziu am aflat că filmul se numeşte „Mondo Cane” şi are două serii. Bine că nu am stat să-l vedem pe tot. Intre imaginile celor care mâncau insecte prăjite, ori gândaci care le fugeau printre buze, să scape de mestecat şi grătarul de la terasa de pe Regala, tata alesese bine pentru noi toţi: terasa.

A doua întâmplare care mi-a venit în minte, şi care se repeta de fiecare dată de Sfântul Ignat, la unchiul meu în cartier, până să nu fie demolat şi să se construiască blocuri peste casele oamenilor, toţi zdraveni, foşti hamali în portul Brăila, era tăierea porcului. Toţi copiii din cartier nu mai pridideam să alergăm de la o gospodărie la alta, să călărim porcul, să-i roadem din urechi şi să-i smulgem câte o bucată de şorici de pe burtă. Apoi, tot cartierul se umplea de un miros incredibil de carne prăjită, însoţit de strigătele mamei Angheluşa, ale ţaţei Stana sau ale babei Tarsia: „Mă, treceţi, mă, la pomana porcului, că n-aţi mâncat nimic de azi dimineaţă”.

Ceea ce pe vremea când văzusem filmul în care gândacii fugeau printre buzele unor indivizi pentru a nu fi devoraţi, a devenit realitate. Realitate cu acte în regulă. La care, fără să vreau, va trebui să mă supun şi eu. Pomana porcului făcută de baba Tarsia în ceaunul de tuci şi grătarul de la terasa unde ne dusese tata după film, vor fi înlocuite, fără să mă întrebe nimeni şi pe mine dacă vreau asta, de greierii pe care îi prindeam ca să-i punem momeală în undiţă când ne duceam la pescuit, la Dunăre, şi de larvele pe care le foloseam tot la pescuit, după ce cu o seară înainte turnam un ou crud peste ele, ca să se facă mari şi suculente până dimineaţa.

Azi, după atâţia ani, aflu că eram nişte proşti că ne mai băteam capul cu pescuitul, care de multe ori pentru săracii cartierului era singura sursă de hrană. Puteam să renunţăm la peşte. Mâncam greierii şi larvele umflate cu oul crud peste noapte şi am fi fost la fel de sătui. Şi mult mai sănătoşi, deşi niciunul dintre noi, copiii cartierului, nu zăcusem de altceva decât de bolile copilăriei.

Gluma a început în septembrie anul trecut, când UE a aprobat pentru consum ingrediente alimentare produse din trei insecte: viermele galben de făină, lăcusta călătoare şi greierele de casă. În acelaşi timp cu această decizie, eram liniştiţi cu faptul că nu este obligatoriu să consumăm aceste insecte. Cine vrea, bine, cine nu, nu. Mai mult, alimentele care conţin astfel de ingrediente, să le numim exotice, trebuie inscripţionate ca atare.

Ca şi în cazul controversatului acum vaccin Covid – 19, au apărut imediat şi apostolii propovăduirii bunătăţii insectelor şi cât sunt ele de folositoare organismului. „Principalul motiv este că insectele reprezintă o hrană de calitate, comparativ cu frunzele, fructele, seminţele sau florile. Acestea sunt la al doilea nivel trofic al surselor de hrană, în măsura în care şi ele consumă la rândul lor, drept urmare au concentrat în ţesuturile lor nutrienţii din plante.

Insectele oferă proteine, fier, calciu, dar şi cel mai bun lucru, grăsimi nesaturate esenţiale”, scrie The Week.  Va să zică, nişte concentrate de bunătăţi, de care nu avusesem habar până acum. Paleontogul Lucinda Backwell, face şi un calcul: „În timp ce 100 de grame de friptură de vită conţin 322 de calorii, termitele însumează 560 de calorii pe suta de grame”.

Dar gluma s-a îngroşat la începutul acestui an, când, pe 5 ianuarie, adică pe vremea când românul încă nu terminase toba, caltaboşii, sarmalele şi piftiile, Uniunea Europeanu mai aprobă un aliment: larva gândacului de făină, din familia gândacului de întuneric. Bine că nu a fost aprobat mai înainte, să-l găsim printre sarmale, că trebuia să aruncăm toată oala şi era păcat. Larvele astea nu vor fi de capul lor. Ci vor fi produse de compania Ynsect NL B.V. Nu se aruncă nimic din ele şi vor fi comercializate sub formă congelată, pentru cine apreciază cum arată, dar şi de pastă sau pulbere, pentru cei mai sensibili cu bila.

O vorbă, de la mine din cartierul brăilean în care v-am povestit că se tăiau porcii de Ignat, spune: „Să fie la ei, acolo”. Tocmai asta e problema. Că nu e numai la ei, acolo, ci şi la noi. Şi fără voia noastră. Pentru că aceste larve şi gândaci vor fi folosiţi pentru fabricarea unei liste foarte lungi de produse alimentare, cele mai multe dintre ele comune, pe care le consumăm zilnic: pâine, chifle, batoane din cereale, cereale prelucrate şi pentru micul dejun, preamestecuri uscate pentru produsele de panificaţie, produse pe bază de paste făinoase umplute, supe, feluri de mâncare pe bază de cereale sau paste, feluri de mâncare pe baza de pizza, fidea, gustări, grisine. Larvele de gândac vor intra şi în compoziţia untului de arahide, sandvişurilor condimentate, preparatelor din carne, produse lactate, produse de cofetărie care conţin ciocolată.

Adică, în mai tot ce ar putea cumpăra un om când intră într-un magazin alimentar. Şi ce ia copilul de pe raft, din obuişnuinţă, fără să-l mai întrebe pe părinte: o ciocolată, o prăjitură cu ciocolată, un baton de cereale.

Se specifică faptul că pe etichetele unor astfel de produse, trebuie scris că au în componenţă insecte. Să fim serioşi. La ce vă veţi gândi când veţi reuşi să citiţi, pe o etichetă cu litere cât un purice: „Tenebrio molitor”, „Locusta migratoria” sau „Acheta domesticus”, alături de sare, apă, carne, lapte etc…

O întrebare, totuşi, mi-a rămas fără răspuns. De ce vor să ne bage pe gât tot felul de lăcuste şi gândaci? De ce nu ne lasă cu grătarul, pomana porcului şi tocăniţa de ciuperci?

Mai ales că există specialişti care aduc argumente ştiinţifice, că aceste insecte pot provoca la om boli grave: alergii, unele mortale, simptome de astm, dureri de cap, dermatită, angioedem alergic, rinită, eritrem, conjunctivită, ulceraţii corneiene, iar produsele de tenibroide sunt suspecte a fi cancerigene. Ceea ce despre pomana porcului, fleici, mititei, ori o saramură zdravănă de burtă de crap nu am auzit să producă.