Pe măsură ce învăţăm mai multe despre modul în care comunică creierul nostru – transmiterea şi interpretarea semnalelor electrice care înseamnă ”da” sau ”nu” – tehnologia care face posibilă actuala formă de comunicare între două creiere ne-ar putea ajuta să facem mult mai mult, poate chiar să transmitem gânduri şi propoziţii complexe. La ora actuală, informaţiile pe care le putem transmite de la un creier la altul sunt lucruri de bază, notează revista Smithsonian, citată de descoperă.ro.

Cineva care are ataşat electrozi poate transmite cuvântul ”da” unei persoane aflat în cealaltă parte a clădirii. Un computer receptează faptul că respectiva persoană a clipit, spre exemplu, şi semnalează cuvântul asociat ”da”. Mai exact, transmite wireless informaţia unui al doilea computer care trimite informaţia la o bobină magnetică ataşată creierului celei de-a doua persoane. Când semnalul magnetic este primit, persoana vede un fel de flash care îi semnalează ”da”.

Metodele mai puţin invazive şi care nu implică eletrozi şi multe cabluri nu pot fi ”calibrate” foarte bine la ora actuală. Acestea se bazează pe magneţi şi impulsuri electrice foarte mici. Smithsonian susţine că cea mai mică suprafaţă a creierului pe care aceştia o pot stimula este de circa 1,2 centimetri – foare mult în comparaţie cu dimensiunea neuronilor pe care îi folosim pentru o comunicare punctuală.

Odată ce vom putea citi cu mai multă precizie semnalele pe care le trimite creierul, dar şi să le transmitem către zona corectă a creierului receptor am putea să facem lucruri mai interesante decât doar să transmitem gânduri, lucruri pe care telefoanele inteligente le pot face fără probleme la ora actuală.

Creierul nostru este responsabil pentru gânduri, dar el reţine şi informaţiile transmise de muşchi sau lucruri pe care le-am învăţat de-a lungul vieţii.

Ar putea cineva să transmită informaţia din creier asociată cu cântatul la pian sau la chitară? Am putea să învăţăm pe cineva cum arată o lovitură perfectă în tenis? Poate părea o nebunie, însă cercetătorii au demonstrat că acest lucru este posibil, cel puţin la şoareci. Ei au reuşit să transmită amintirea unei sarcini din creierul unui şoarece în creierul altuia astlfel încât cel de-al doilea să o poată rezolva mai repede.