Tatăl copilului mort la Centrul Medical Unirea, chemat la Poliţie

Tatăl copilului mort la Centrul Medical Unirea, chemat la Poliţie

Tatăl copilului de trei ani, decedat la Centrul Medical Unirea a fost audiat astăzi, începând cu ora 13.00, de Poliţia Capitalei.

Un prim pas în ancheta poliţiştilor, care se derulează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, a fost acela, că testele de evaluare a defibrilatoarelor şi parametrii de funcţionare ai aparatelor, înregistrate în ziua decesului, să fie puse la dispoziţia unor experţi pentru interpretarea acestora.

Ciprian Constantineanu, tatăl lui David, a stat de vorbă şi cu şeful de la Omoruri, din Poliţia Capitalei, care i-a promis că va acorda o importanţă deosebită acestui caz.

Deşi erau planificate şi audieri ale medicilor, acestea nu au avut loc.

Potrivit anchetatorilor de la Poliţia Capitalei, specialiştii Oficiului Tehnic pentru Dispozitive Medicale au supus cele două defibrilatoare ale Centrului Medical Unirea, folosite în acest caz, unor teste de evaluare, pentru a se stabili dacă au funcţionat în parametrii normali şi dacă au fost folosite corect, în acest caz.

Rezultatul, susţin oficialii Poliţiei Capitalei, ar putea aduce elemente care să clarifice cum a fost posibil ca micuţul să moara în urma investigaţiilor RMN. După cercetarea la faţa locului, imediat după decesul micuţului, poliţiştii au sigilat sala RMN-ului şi sala unităţii electronice de lucru a acestui aparat pentru cercetări, iar ulterior au solicitat eliberarea unei autorizaţii de percheziţie informatică care însă, nu a fost eliberată de magistraţi.

Copilul a fost adus la Centrul Medical Unirea pentru un RMN, unde i s-ar fi făcut o anestezie, după care a murit, spun surse din Poliţie. Băiatul avea tetrapareză spastică şi a început să aibă probleme respiratorii după ce s-a încheiat examenul RMN. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de două ore. De asmenenea, au fost chemate echipajele de la BGS şi SMURD.

Ştire publicată la ora 10:50 şi actualizată la ora 18:37.

CITEŞTE ŞI:

Copil omorât de un lanţ al erorilor medicale | VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News