Tăriceanu îi răspunde lui Timmermans, după avertizarea activării Articolului 7: „Noi încercăm să remediem acum”

Tăriceanu îi răspunde lui Timmermans, după avertizarea activării Articolului 7: „Noi încercăm să remediem acum”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut declarații, luni, pe marginea avertismentului lui Frans Timmermans privind o posibilă activare a articolului 7 în cazul României.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, se află în campanie electorală și încearcă în felul acesta să își creeze „o poziție mai proieminentă pentru viitoarea componeță a Comisiei”.

„Timmermans este în campanie electorală. În Olanda, partidul lui este la o cotă foarte scăzută. El încearcă în felul ăsta să își creeze o poziție mai proeminentă pentru viitoarea componentă a Comisiei, pentru că partidul nu îl va ajuta foarte mult. Prin gesturi de genul ăsta speră el să îi crească cota. Eu regret că a adoptat această atitudine și această scrisoare, în contextul în care timp de 12 ani, perioadă în care au avut lor toate abuzurile din România comise de DNA, cu protocoalele secrete, cu înregistrările telefonice la milioane de oameni, cu echipele mixte între SRI și procurori, nu au scos un cuvințel. Nimic. Alea nu sunt încălcări ale statului de drept? Noi încercăm să remediem acum. Eu am avut o discuție cu Timmermans și i-am atras atenția asupra acestor lucruri și mi-a spus -Activitatea SRI nu intră în sfera de activitate a CE”. Da, sunt de acord, problema este că activitatea SRI în baza protocoalelor cu procuratura intervine în actul de justiție care este în responsabilitatea MCV, care se află în subordinea lui Timmermans”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Frans Timmermans a trimis o scrisoare autorităților române în care avertizează că va fi declanșat Articolul 7 din Tratatul UE, dacă modificările la Codurile Penale vor intra în vigoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scrisoarea a fost adresată președintelui Klaus Iohannis, premierului Viorica Dăncila, președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar și președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

 

Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene: 

(1)   La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul audiază statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări, hotărând după aceeași procedură.

Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân valabile.

(2)   Consiliul European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele membre sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, poate să constate existența unei încălcări grave și persistente a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru, după ce a invitat acel stat membru să-și prezinte observațiile.

(3)   În cazul în care a fost făcută constatarea menționată la alineatul (2), Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ține seama de eventualele consecințe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice și juridice.

Obligațiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor rămân obligatorii în orice situație pentru statul membru respectiv.

(4)   Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice sau să revoce măsurile luate în temeiul alineatului (3), ca răspuns la modificarea situației care l-a determinat să impună măsurile respective.

(5)   Modalitățile de vot care, în înțelesul prezentului articol, se aplică Parlamentului European, Consiliului European și Consiliului sunt prevăzute la articolul 354 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.