Ponta pleacă la Kiev, pentru discuţii cu premierul ucrainean
Premierul Victor Ponta va pleca la Kiev, în perioada imediat următoare, unde se va întâlni cu omologul său ucrainean, cu care va susţine declaraţii comune de presă, au declarat agenţiei...
Victor Viorel Ponta, politician român, născut la 20 septembrie 1972.
Ultima funcție: prim-ministru (7 mai 2012 – 22 iunie 2015; 9 – 29 iulie 2015; 10 august 2015 – 5 noiembrie 2015).
A mai fost membru al Guvernului ca ministru al Relației cu Parlamentul sau șef al Corpului de Control.
A fost președinte al PSD, acum este președintele Pro România.
Premierul Victor Ponta va pleca la Kiev, în perioada imediat următoare, unde se va întâlni cu omologul său ucrainean, cu care va susţine declaraţii comune de presă, au declarat agenţiei...
În ceea ce priveşte popoarele, ca personaje colective, şi asemănător cu persoanele individuale, circulă mai anecdotice sau mai serioase diverse caraterizări compuse, cel mai adesea, din câteva trăsături considerate specifice....
Mai sunt câteva zile până la startul oficial al campaniei electorale, de vineri, 3 octombrie. Toţi candidaţii importanţi şi-au lansat candidaturile, urmând de asemenea să îşi prezinte şi viziunea pentru...
Președintele PMP și-a lansat candidatura la alegerile prezidențiale după un miting anti-Ponta la care au participat 10.000 de oameni. Prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, s-a lansat, ieri, în cursa pentru Cotroceni...
Sâmbătă, prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, și-a lansat și el candidatura pentru Cotroceni în fața Guvernului, alături de aproximativ 50.000 de manifestanți, potrivit unor estimări ale Jandarmeriei. Deși principalul său contracandidat...
Ministrul de Externe al României a vorbit, într-o emisiune la Antena 3, despre susţinerea americană pentru candidatul PSD la Cotroceni, Victor Ponta, în contextul vizitei oficiale efectuate săptămâna aceasta de...
Candidaturile celor paisprezece politicieni ce aspiră la fotoliul de la Palatul Cotroceni sunt definitive, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleț. Potrivit sursei citate,...
Sîmbătă, 27 septembrie 2014, Klaus Iohannis, candidatul principalei forţe de Opoziţie – ACL –, şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Am urmărit la toate televiziunile de ştiri...
Într-un interviu acordat EvZ, primarul Clujului, Emil Boc, a explicat că o susține pe Elena Udrea la alegerile prezidențiale pentru că este un politician tenace și muncitor, iar pe vremea...
Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat, în emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că "au trecut 25 de ani şi suntem ultima roată la căruţă în...
Aproape este o modă. În fiecare seară sunt scandaluri la televizor şi cam la asta se rezumă dezbaterile asupra vieţii noastre politiceÎn această atmosferă învolburată prin parlament şi de la...
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu afirmă că filosoful Gabriel Liiceanu a scris un text despre Monica Macovei care se încadrează în tiparele propagandei. "De pildă, dl Liiceanu a scris tot un...
„Aflat vineri după- amiază în Complexul comercial din Focşani, am fost oprit de multă lume pentru a fi întrebat ce părere am despre Robert Turcescu”, scrie jurnalistul Ion Cristoiu pe...
Premierul Victor Ponta, alături de mai mulţi miniştri PSD, parlamentari social-democraţi, primari şi şefi de instituţii, au participat, sâmbătă seară, la nunta Ilincăi Nichita, fiica primarului PSD al Iaşiului Gheorghe...
Adian Papahagi, susținător al Monicăi Macovei în campania pentru Cotroceni, și-a exprimat compasiunea pentru Klaus Iohannis care la lansarea candidaturii la prezidenţiale, în fața Guvernului, ar părea "nesprijinit sau chiar...
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, celebru pentru gafele sale, a reușit să ne amuze și săptămâna aceasta. La moțiunea de cenzură inițiată de ACL ne-a anunțat de la bun început...
Klaus Iohannis și-a lansat sâmbătă candidatura la alegerile prezidențiale, în Piața Victoriei, dintre liderii europeni avându-l alături doar secretarul general al PPE, Antonio Lopez, un nume necunoscut pentru români până...
Candidatul UNPR la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, are parte de susținere în cursa pentru Cotroceni de la o serie de persoane publice, printre ele numărându-se cântăreața Antonia, impresara Anamaria Prodan,...
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că justiția trebuie să-și facă datoria în cazul celor nouă foști miniștri pentru care DNA a solicitat începerea urmăririi penale precizând că singurele informații...
Premierul Victor Ponta și ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, s-au întâlnit astăzi, la Houston, Texas, cu Jeff Miller, președintele companiei Halliburton, firmă care și-ar fi anunțat interesul de a...