După semi-eșecul atacului politic, UE taie fondurile pentru România
După ce oficialii Uniunii Europene au taxat politic România, acum se gândesc și la varianta care ar putea lovi puternic din punct de vedere economic: să taie accesul României la...
Uniunea Europeană (UE) este o organizație internațională formată din 27 de state membre situate în Europa. Scopul UE este de a promova pacea, securitatea și bunăstarea în Europa prin cooperare economică și politică, precum și prin crearea unei părți comune a pieței și a unei monede unice, euro. UE are, de asemenea, un rol în protejarea drepturilor cetățenilor săi și în promovarea valorilor democratice și a statului de drept. UE are o serie de instituții, inclusiv Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European și Curtea Europeană de Justiție, care lucrează împreună pentru a lua decizii și a implementa politica și legislația UE.
Uniunea Europeană a apărut prin Tratatul de la Maastricht din 1993. Acest tratat a înființat Uniunea Europeană și a stabilit un set de obiective pentru cooperarea politică și economică între statele membre. Acest tratat a adus împreună Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Otelului (1951), Comunitatea Economică Europeană (1957) și Uniunea Europeană a Monedei (1969) într-o singură organizație.
Cu toate acestea, ideea unei uniuni europene a început mult mai devreme decât acest tratat, încă din anii 1940, când liderii europeni au început să vadă nevoia unei cooperări mai strânse între statele lor pentru a preveni conflictele care au dus la cele două războaie mondiale. Prima etapă importantă a acestei cooperări a fost crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Otelului în 1951.
După ce oficialii Uniunii Europene au taxat politic România, acum se gândesc și la varianta care ar putea lovi puternic din punct de vedere economic: să taie accesul României la...
Miercuri, 3 octombrie 2018, seara, Viorica Dăncilă a acordat un interviu Sabinei Iosub de la Antena 3. Prin raportare la discursul excelent din Parlamentul european, interviul mi s-a părut a...
„Există o alternativă la Uniunea Europeană și o construim”, este mesajul liderului politic francez, Marine Le Pen, care a anunțat pe Twitter că se va întâlni luni la Roma cu...
Atacurile cibernetice din ultima perioadă au pus în alertă autoritățile din satele membre NATO și UE. Ministerul de Externe a transmis joi, că se declară solidar cu Regatul Unit al...
Anul trecut, Uniunea Europeană a avut o pierdere de 2,4 la sută din buget, din cauza modului inadecvat în care au fost cheltuiți banii din fondurile europene, potrivit unui raport...
În timp ce Italia încearcă să reziste presiunilor UE în legătură cu bugetul său, vicepremierul Matteo Salvini l-a atacat dur pe președintele CE. Tensiunea dintre Italia și UE crește. După...
Matteo Salvini l-a atacat în termeni foarte duri pe președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după ce a comparat Italia cu Grecia, spunând că va vorbi „numai cu oamenii treji”. Astăzi,...
Într-o postare pe Facebook, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu atrage atenția că „dacă iese din Uniunea Europeană România intră în faliment”. Diaconescu punctează că unii politicieni de la București...
Reprezentanții Inspecției Judiciare vor avea o întrevedere cu experții Comisiei Europene în contextul evaluării în cadrul MCV. Experţii Comisiei Europene aflaţi în misiune de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare...
România este obligată să transpună Directiva 64/2011 a Comisiei Europene, cu privire la acciza impusă pentru țigarete. Această impunere va conduce către o creștere a prețului țigărilor. Prețul mediu ponderat...
O fi Germania motorul economic al Europei, dar mecanicii care-l pun în mișcare nu o duc nici pe departe ca bancherii de pe Wall Street. Nu spune nimeni că germani...
Oficialii de la Bruxelles au lansat un foc de baraj mediatic la adresa proiectului de buget al Italiei, care prevede un defi cit de 2,4%, mult sub pragul limită de...
Premierul de la Londra a prezentat noile reguli de imigrare în Marea Britanie care vor intra în vigoare după ieșirea din Uniunea Europeană. Acestea elimină libera circulație a cetățenilor din...
Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, a declarat, în această seară, că vizita Premierului Viorica Dăncilă, în Parlamentul European, este lipsită de fond. Dan Nica a declarat că Premierul Dăncilă se...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat în această seară la postul Antena 3 că România se află într-o situaţie complicată. Este vorba despre procedura de infringement, cauza fiind legată de...
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a solicitat, pe pagina de Facebook, schimbarea din funcție a lui Teodor Meleșcanu de la MAE. „Schimbați mumia de la MAE! România este la...
Alegerile pentru Parlamentul European declanșează jocuri politice murdare, o precampanie urâtă, în care sunt sacrificate națiuni. Fiecare încearcă să-și maximizeze propriul interes, chiar dacă asta înseamnă să calce pe cadavre....
Declarațiile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, la dezbaterile Comiciei LIBE care a avut loc, luni, la Strasbourg au revoltat foarte muți politicieni români. Deputatul PSD Liviu Pleșoianu, a declarat că...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, referitor la discuțiile Comisiei LIBE, că este dezamăgit de amenințările Uniunii Europene la adresa României. „Trebuie să recunosc că sunt destul de dezamăgit de...
Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European s-a reunit luni seară, la Strasbourg, într-o „şedinţă extraordinară” pe tema situaţiei din România, inclusiv independenţa justiţiei Eurodeputatul...