SCENARIU SUMBRU pentru ROMÂNIA. Un NUME GREU din POLITICĂ dă cărțile pe față. „Riscăm să intrăm în faliment”

SCENARIU SUMBRU pentru ROMÂNIA. Un NUME GREU din POLITICĂ dă cărțile pe față. „Riscăm să intrăm în faliment”

Într-o postare pe Facebook, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu atrage atenția că „dacă iese din Uniunea Europeană România intră în faliment”.

Diaconescu punctează că unii politicieni de la București sunt „complexaţi de refuzul sistematic al partenerilor României de a le accepta deciziile politice împotriva oricăror reguli de funcţionare ale unui stat democratic și se simt diferiţi de valorile europene şi euro-atlantice”. Asta, în timp ce pentru majoritatea românilor, a fi cetățean european ”este un drept, expresie a normalităţii vieţii de zi cu zi”.

 

Redăm postarea lui Diaconescu

”Dacă iese din Uniunea Europeană România intră în faliment.

Minciuna că Uniunea Europeană ar pune în discuţie problema statului de drept din România ca răspuns la decizia Bucureştiului privind organizarea referendumului pentru modificarea Constituției este una dintre cele mai ticăloase încercări de manipulare, de la discursul lui Nicolae Ceauşescu din 21 decembrie 1989.

Câţiva politicieni de la Bucureşti, complexaţi de refuzul sistematic al partenerilor României de a le accepta deciziile politice împotriva oricăror reguli de funcţionare ale unui stat democratic, se simt diferiţi de valorile europene şi euro-atlantice.

Aşa este. Ei sunt altfel decât naţiunea în numele căreia au tupeul să creadă că vorbesc. Acest grup minuscul de cetăţeni urăşte regulile occidentale. Ei au regulile lor, pentru bunăstarea lor.

Pentru uriaşa majoritate a societăţii româneşti, în România sau în Europa, a fi cetăţean român european este un drept, expresie a normalităţii vieţii de zi cu zi. Militantismul separatist şi ţâfnos faţă de UE este de un ridicol absolut.

Într-o singură zi, Coaliţia aflată la guvernare se înfoaie împotriva UE, în timp ce se milogeşte la instituţiile europene pentru a acoperi nu mai puţin de 75% din despăgubirile datorate celor afectaţi de pesta porcină sau îl imploră pe Michel Barnier ca, în negocierea cu Marea Britanie, să fie apărate, chiar de către UE drepturile cetăţenilor români.

 

Astăzi, peste 4 milioane de români din spaţiul european primesc de la Coaliția de guvernare, mesajul că îşi vor pierde locurile de muncă din străinătate, că studenţii români vor fi excluşi din universităţile europene dacă nu plătesc taxele uriaşe - pretinse cetăţenilor extra-comunitari. De asemenea, oamenii de afaceri români ar urma să fie eliminaţi (70 % din schimburile economice ale României se desfăşoară cu statele UE) din cea mai importantă piaţă unică a lumii, stopându-se totodată și cea mai semnificativă investiție străină în România asigurată de capitalul din țările UE.

 

Dacă va fi lăsată această Coaliție va face ceea ce spune. DEOCAMDATĂ membrii ei cred că pot să aibă și banii UE, să fie și în afara statului de drept și să guverneze fără de lege”, a scris Cristian Diaconescu pe Facebook.