traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Elena Băsescu a AFLAT SEXUL copilului! Fiica fostului președinte va DEVENI MAMĂ pentru a treia oară în iunie

Elena Băsescu a AFLAT SEXUL copilului! Fiica fostului președinte va DEVENI MAMĂ pentru a treia oară în iunie

Elena, fiica mai mică a lui Traian Băsescu, a aflat că în luna iunie va aduce pe lume o fetiță, al treilea copil al brunetei. Potrivit jurnaliștilor Cancan.ro, nu prea...

Necazurile se țin LANȚ de KOVESI. O fotografie COMPROMIȚĂTOARE a văzut LUMINA ZILEI după mult timp. Ce se va întâmpla în continuare

Necazurile se țin LANȚ de KOVESI. O fotografie COMPROMIȚĂTOARE a văzut LUMINA ZILEI după mult timp. Ce se va întâmpla în continuare

O fotografie compromițătoare care o ilustrează pe Mihaela Nicola, PR-ul SRI-ului, a ieșit la suprafață. Coincidența bizară este dată de faptul că Traian Băsescu a afirmat că Nicola se ocupa...

Tăriceanu DETONEAZĂ BOMBA, la audierile din Comisie: „Băsescu avea pe birou INTERCEPTĂRI cu Adrian Năstase”

Tăriceanu DETONEAZĂ BOMBA, la audierile din Comisie: „Băsescu avea pe birou INTERCEPTĂRI cu Adrian Năstase”

Călin Popescu Tăriceanu a dezvăluit în timpul audierilor la Comisia pentru controlul SRI că a aflat în urma unei discuții cu o persoană care în anul 2005 lucra la Președinție,...

Chirtoacă DOREŞTE să-l ÎNTREBE pe Băsescu dacă  „îşi dă seama unde a fost băgat”

Chirtoacă DOREŞTE să-l ÎNTREBE pe Băsescu dacă „îşi dă seama unde a fost băgat”

Dorin Chirtoacă a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că doreşte să vorbească cu fostul preşedinte Traian Băsescu şi să-l întrebe dacă „îşi dă seama unde a fost băgat”,...

MOTIVUL pentru care Tăriceanu va fi AUDIAT marți în Comisia de Control a SRI. „Atunci când era premier şi era membru CSAT...”

MOTIVUL pentru care Tăriceanu va fi AUDIAT marți în Comisia de Control a SRI. „Atunci când era premier şi era membru CSAT...”

Audiere importantă marţi în Parlament! Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, urmează să se prezinte, după şedinţa de plen comun a celor două Camere, la Comisia de control al SRI din Parlament....

Ciuvică ARUNCĂ BOMBA: „Băsescu are ÎNREGISTRĂRI mai tari ca ale lui Cosma! Aia, în Costa Rica, chițăie pe Facebook”

Ciuvică ARUNCĂ BOMBA: „Băsescu are ÎNREGISTRĂRI mai tari ca ale lui Cosma! Aia, în Costa Rica, chițăie pe Facebook”

Mugur Ciuvică a anunțat, luni seara, la Antena 3, că fostul președinte Traian Băsescu are înregistrări incendiare care ar amplifica scandalul din DNA și care a r fi mult mai...

Reacția lui Taian Băsescu, când a aflat că va fi bunic pentru a patra oară

Reacția lui Taian Băsescu, când a aflat că va fi bunic pentru a patra oară

Bucurie imensă în familia lui Traian Băsescu. Fiica sa, Elena Băsescu este însărcinată din nou, urmând să devină mamă pentru a treie oară. Fostul președinte este foarte fericit că va...

BĂSESCU, reacție ACIDĂ în legătură cu SARCINA ELENEI UDREA:”Nu mă amestecați în problemele ei”

BĂSESCU, reacție ACIDĂ în legătură cu SARCINA ELENEI UDREA:”Nu mă amestecați în problemele ei”

Veşti bune pentru Traian Băsescu! Fiica sa, Elena Băsescu va deveni peste câteva luni mamă pentru a treia oară, în timp ce fosta lui "protejată", Elena Udrea, va naşte în...

TRAIAN BĂSESCU, mai fericit ca NICIODATĂ. Urmează să devină pentru a treia oară BUNIC? News Aert

TRAIAN BĂSESCU, mai fericit ca NICIODATĂ. Urmează să devină pentru a treia oară BUNIC? News Aert

Conform unor informații de ultimă oră, fiica lui Traian Băsescu, EBA, ar fi din nou însărcinată, urmând să devină mamă pentru a treia oară. Elena Băsescu a divorţat de Bogdan...

Viitorul lui Kovesi prin ochii lui Băsescu. Șefa DNA, candidat la PREZIDENȚIALE!?

Viitorul lui Kovesi prin ochii lui Băsescu. Șefa DNA, candidat la PREZIDENȚIALE!?

Traian Băsescu nu crede că Laura Codruța Kovesi va putea fi demisă din fruntea DNA. Fostul președinte al României e sigur că aceasta va rămâne la conducerea DNA până la...

Traian Băsescu, dezvăluiri dintr-un dosar CELEBRU: Stenogramele n-au corespuns cu înregistrările

Traian Băsescu, dezvăluiri dintr-un dosar CELEBRU: Stenogramele n-au corespuns cu înregistrările

Traian Băsescu a dezvăluit motivul pentru care Curtea de Apel București a dispus, în noiembrie anul trecut, achitarea avocatului Radu Pricop. Ginerele fostului președinte al României a fost implicat în...

BĂSESCU tranșează scandalul de la DNA Ploiești. Sfatul VITAL pentru IOHANNIS: „Ceream IMEDIAT o anchetă”!

BĂSESCU tranșează scandalul de la DNA Ploiești. Sfatul VITAL pentru IOHANNIS: „Ceream IMEDIAT o anchetă”!

Fostul președinte, Traian Băsescu, intervine în scandalul momentului. În timp ce opinia publică și oficialii analizează diferite opțiuni, argumente și soluții cu privire la dezvăluirile fostului deputat Vlad Cosma despre...

Traian Băsescu, ANUNŢ inedit! Alooooo! „Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului! Se aude? A început Unirea!”

Traian Băsescu, ANUNŢ inedit! Alooooo! „Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului! Se aude? A început Unirea!”

Fostul preşedinte Traian Băsescu dă de ştire actualei puteri că „a început Unirea”, precizând totodată că până în acest moment, 34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile...

Despre „Marele Blat Iohannis-Dragnea-Kovesi” şi despre „EXILUL” în Republica Moldova al lui Traian Băsescu

Despre „Marele Blat Iohannis-Dragnea-Kovesi” şi despre „EXILUL” în Republica Moldova al lui Traian Băsescu

O analiză la „sânge” face politicianul Gelu Vişan vis-a-vis de tot ceea ce se întâmplă în aceste zile pe scena politică dar mai ales despre şocantele dezvăluiri în serial cu...

Băsescu a cerut desființarea instituției „nășite” de Oprea și Maior. „Vă place statul paralel! Hai să fim serioși!„

Băsescu a cerut desființarea instituției „nășite” de Oprea și Maior. „Vă place statul paralel! Hai să fim serioși!„

Comisia de apărare a Senatului a amânat marţi adoptarea unui raport aferent iniţiativei legislative a lui Traian Băsescu de desfiinţare a Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN) prin abrogarea...

Un fost CONSILIER al lui BĂSESCU, făcut cu OU şi cu OŢET. La mijloc, NEAMUL ROMÂNESC

Un fost CONSILIER al lui BĂSESCU, făcut cu OU şi cu OŢET. La mijloc, NEAMUL ROMÂNESC

Fostul consilier prezidenţial, din perioada lui Traiana Băsescu, Iulian Fota a atacat încă de la apariţie Partidul Neamul Românesc, iar naţionaliştii de acolo nu i-au rămas datori. Iată postarea de...

Băsescu, atac NEMILOS asupra lui Voiculescu, SOV și Patriciu. Dezvăluirile EVZ au creat un SCANDAL IMENS

Băsescu, atac NEMILOS asupra lui Voiculescu, SOV și Patriciu. Dezvăluirile EVZ au creat un SCANDAL IMENS

Traian Băsescu, a declarat, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, că raportul Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 decredibilizează Parlamentul "prin falsurile" pe care le...

Traian Băsescu a făcut MARELE ANUNȚ: un alt DOSAR GREU va fi PRESCRIS! DEZLĂLUIRI BOMBĂ!

Traian Băsescu a făcut MARELE ANUNȚ: un alt DOSAR GREU va fi PRESCRIS! DEZLĂLUIRI BOMBĂ!

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a făcut anunţul serii. După dosarul Microsoft, un alt mega dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) va fi clasat, apune fostul președinte. Senatorul PMP lansează un...

DEZVĂLUIRI BOMBĂ făcute de Băsescu! Cine sunt cei care DIRIJAU ARESTĂRILE. „S-au băgat între ei în pușcărie...”

DEZVĂLUIRI BOMBĂ făcute de Băsescu! Cine sunt cei care DIRIJAU ARESTĂRILE. „S-au băgat între ei în pușcărie...”

Traian Băsescu a făcut vineri seara , la România TV, dezvăluiri fără precedent! Mai exact, fostul președinte a declarat că cei care dirijau arestările ar fi fost nimeni alții decât...

Traian Băsescu adâncește misterul din NOAPTEA ALEGERILOR. Cine a fost „PREȘEDINTELE” cu care ar fi vorbit Kovesi în 2009

Traian Băsescu adâncește misterul din NOAPTEA ALEGERILOR. Cine a fost „PREȘEDINTELE” cu care ar fi vorbit Kovesi în 2009

Traian Băsescu a vorbit, vineri seara la România Tv, urmare dezvăluilor făcute de Dan Andronic, despre controversata întâlnire- confirmată de DNA, de Dinu Pescariu și procurorul Iorga Moraru- dintre .efa...