Căutare DISPERATĂ! Fetiță DISPĂRUTĂ pe un GER CUMPLIT
Situație disperată într-o familie din orașul Dolhasca, județul Suceava. O fetiță de numai patru ani a dispărut de acasă, pe un ger cumplit. Marți, în ziua dispariției, erau minus 4...
Suceava este municipiul de reședință al județului cu același nume, din Bucovina, România.
Se află între Europa Centrală (mai ales din punct de vedere cultural și istoric în conceptul german Mitteleuropa) respectiv cea de Est precum și în regiunile istorice Bucovina și Moldova.
Localitatea se află în sud-estul regiunii istorice Bucovina (cu excepția cartierului Burdujeni) respectiv nord-estul României. Orașul este situat în Podișul Sucevei, pe cursul râului cu același nume, la 21 km distanță de vărsarea în Siret.
Municipiul Suceava este unul dintre cele mai vechi și importante orașe istorice ale României, datând din Evul Mediu (mai precis Evul Mediu târziu, din 1388), în prezent fiind tranzitat de drumul european E85 (DN2), care asigură legătura rutieră cu București, față de care se află la 432 km. Magistrala CFR 500 străbate orașul, care este nod feroviar, de aici desprinzându-se linia ferată către Transilvania.
Situație disperată într-o familie din orașul Dolhasca, județul Suceava. O fetiță de numai patru ani a dispărut de acasă, pe un ger cumplit. Marți, în ziua dispariției, erau minus 4...
Flăcările puternice au făcut scrum, vineri seara, o biserică din județul Suceava. Clădirea se află în satul Suha din comuna Mălini. Imaginile înspăimântătoare au fost surprinse în format video și...
Un dosar penal privind un şofer trimis în judecată pentru infracţiunea de conducere fără permis a dispărut din instanță şi nu a mai fost găsit. Totul s-a întâmplat în Suceava,...
În urma unei discuții purtate cu managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, Gheorghe Flutur i-a cerut acestuia să facă o anchetă în cazul Cristinei Ungureanu, de 63 de ani, care...
Un bărbat și-a adus în casă amanta pe care a prezentat-o nevestei că i-ar fi verişoară. Soţia sa şi-a dat seama şi nu a fost de acord cu prezumtivul „menage-a-trois”....
Un tânăr din Suceava și-a dus mama la Spitalul Județean Suceva, iar a doua zi a găsit-o moartă. Autoposia a scos la iveală un lucru șocant. Vincent Tecuceanu susține că...
Un copil în vârstă de de 2 ani din localitatea suceveană Mitocu Dragomirnei a decedat, joi dimineața, în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă...
Bărbatul acuzat că ar fi furat de la statul ucrainean milioane de dolari a fost reținut de polițiștii români și urmează a fi judecat în următoarele zile în vederea extrădării....
Accident grav la intrarea în localitatea Spătăreşti, jud. Suceava. Cele câteva ore rămase până la trecerea în 2018 s-au dovedit a fi fatale pentru o femeie în vârstă de 28...
Poliţistul de 35 de ani, se află la spitalul de Neurologie Iaşi, fiind în comă de pe 5 decembrie, iar medicii nu i-au dat prea multe şanse. Iar acum, sunt...
Şase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut duminică pe DN 17, în zona localităţii Pojorâta din judeţul Suceava. Traficul rutier în zonă se desfăşoară pe un...
Un mistreţ împuşcat pe un fond de vânătoare aflat la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina, gestionat de Direcţia Silvică Suceava, a fost identificat cu depăşiri ale nivelului de contaminare...
Istoricul moldovean Gheorghe Postică a descoperit la Orhei, în Republica Moldova, un tun de pe vremea lui Stefan cel Mare. Acesta urma să fie expus la Suceava, Iași, București, și...
Polițiștii de frontieră de la Sighetul Marmației au tras mai multe focuri de armă pentru capturarea unui bărbat care, în apropierea graniței cu Ucraina, urma să preia mai multe colete...
Șefii poliției din Suceava au decis să îi dea un salariu de excelență pentru Ciprian Sfichi, polițistul lovit cu sabia în cap de un interlop. Dan Ciprian Sfichi va primi...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile,...
Polițistul din Suceava, care a fost atacat și tăiat în timpul unor percheziții, a rămas paralizat pe partea stângă, însă medicii sunt optimiști și speră să se poată recupera după...
Medicii care îl îngrijesc pe polițistul căruia un interlop i-a spintecat capul cu sabia nu sunt deloc optimiști pentru viitorul pacientului. "În prezent, șansele de supraviețuire sunt minime pentru polițistul...
Tragedie la Suceava! Cinci copii care se aflau într-o staţie de autobuz din satul Liteni, comuna Moara, din judeţul Suceava, au fost loviţi, marţi după-amiază, de un autoturism scăpat de...
În perioada 17-23 noiembrie, scriitorul Bogdan Suceavă se va întîlni cu cititorii din Bucureşti şi Cluj cu prilejul apariţiei celui mai nou volum, Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute, publicat recent...