SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Ucraina primește încă patru sisteme de rachete HIMARS de la SUA. Kievul a lovit 30 de centre logistice rusești cu lansatoarele de rachete

Ucraina primește încă patru sisteme de rachete HIMARS de la SUA. Kievul a lovit 30 de centre logistice rusești cu lansatoarele de rachete

SUA a decis să trimită Ucrainei încă patru sisteme avansate de rachete de artilerie de mare mobilitate HIMARS. Lloyd Austin, secretarul american al apărării, a vorbit, miercuri, 20 iulie, despre...

Arestări la un protest organizat în sprijinul dreptului la avort. 17 parlamentari din SUA au fost reținuți de Poliția Capitoliului

Arestări la un protest organizat în sprijinul dreptului la avort. 17 parlamentari din SUA au fost reținuți de Poliția Capitoliului

Marți, 19 iulie 2022, un număr de 17 parlamentari americani, în frunte cu Alexandria Ocasio-Cortez, membră a Camerei Reprezentanților din SUA, au fost arestați de Poliția din Washington. Asta din...

Statele Unite plasează Rusia în rândul țărilor angajate în trafic de persoane sau care folosesc copii soldați

Statele Unite plasează Rusia în rândul țărilor angajate în trafic de persoane sau care folosesc copii soldați

Rusia a fost inclusă în această listă în principal din cauza invaziei în Ucraina. Pe lista SUA mai figurează state precum Afganistan, Myanmar, Cuba, Iran și Coreea de Nord. Statele...

Departamentul de Stat din SUA vrea să ajute cât mai mulți refugiați din Coreea de Nord

Departamentul de Stat din SUA vrea să ajute cât mai mulți refugiați din Coreea de Nord

Într-o cerere de finanțare emisă la începutul acestei luni, Departamentul de Stat a cerut mai mulți bani pentru refugiații nord-coreeni. Potrivit NK News, Departamentul de Stat a cerut o creștere...

Prioritatea Rusiei, distrugerea totală a armelor pe care Occidentul le-a livrat Ucrainei. Planul Kremlinului

Prioritatea Rusiei, distrugerea totală a armelor pe care Occidentul le-a livrat Ucrainei. Planul Kremlinului

Rusia a spus să se acorde prioritate distrugerii armelor cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei oferite de țările occidentale, a declarat Ministerul Apărării, în cel mai recent semn care...

Joe Biden a semnat un decret care permite sancționarea guvernelor care încarcerează pe nedrept cetățeni americani. Țările periculoase vor fi marcate cu litera D

Joe Biden a semnat un decret care permite sancționarea guvernelor care încarcerează pe nedrept cetățeni americani. Țările periculoase vor fi marcate cu litera D

Decretul semnat de președintele american vine după o serie de critici și va permite sancțiuni financiare și interdicții de călătorie pentru toți cei implicați în încarcerarea nejustificată a cetățenilor americani....

Vești foarte bune pentru România. Lucian Bode a făcut anunțul mult așteptat

Vești foarte bune pentru România. Lucian Bode a făcut anunțul mult așteptat

Un raport publicat de Departamentul de Stat al SUA vine cu vești bune pentru țara noastră. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că raportul subliniază aspectele pozitive, dar și...

Olena Zelenska, în vizită în SUA. Jill Biden o va găzdui la Casa Albă

Olena Zelenska, în vizită în SUA. Jill Biden o va găzdui la Casa Albă

Soţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, o va găzdui, marţi după-amiază, pe prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la Casa Albă, ca parte a unei călătorii mai ample...

O femeie din SUA, concediată din cauza unor videoclipuri distribuite în mediul online: „TikTok m-a costat jobul”

O femeie din SUA, concediată din cauza unor videoclipuri distribuite în mediul online: „TikTok m-a costat jobul”

O angajată din Denver, SUA, a vorbit pe rețeaua Tik Tok despre cum urma să primească un salariu cu 20.000 de dolari mai mare față de cel real, însă compania...

Un soldat rus s-a plâns soției sale că a fost trimis la măcel în Ucraina. Înregistrare încărcată de emoție

Un soldat rus s-a plâns soției sale că a fost trimis la măcel în Ucraina. Înregistrare încărcată de emoție

Autoritățile ucrainene au publicat un audio despre un soldat rus care se plânge partenerului său că a fost trimis „la măcel” în timpul invaziei Ucrainei de către Moscova. Serviciul de...

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va merge în vizită în SUA. Care sunt marile obiective

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va merge în vizită în SUA. Care sunt marile obiective

Virgil Popescu va discuta despre construirea a două reactoare nucleare în România cu ajutorul banilor americani. Oficialul român a anunțat că se vor crea mii de locuri de muncă în...

O nouă încercare de azil politic pentru Julian Assange. Președintele Mexicului i-a trimis o scrisoare lui Joe Biden

O nouă încercare de azil politic pentru Julian Assange. Președintele Mexicului i-a trimis o scrisoare lui Joe Biden

Președintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a declarat, luni, 18 iulie, că i-a înmânat omologului său american, Joe Biden, o scrisoare în care apără nevinovăția lui Julian Assange. De asemenea,...

Biden îşi expune viziunea pentru Orientul Mijlociu şi vrea să facă să scadă preţul petrolului

Biden îşi expune viziunea pentru Orientul Mijlociu şi vrea să facă să scadă preţul petrolului

Preşedintele american, Joe Biden, expune sâmbătă la Jeddah, în faţa liderilor ţărilor arabe, viziunea sa pentru Orientul Mijlociu şi încearcă să calmeze volatilitatea preţului petrolului care apasă asupra economiei mondiale....

Arabia Saudită îşi deschide spațiul aerian pentru "toți transportatorii", inclusiv pentru israelieni

Arabia Saudită îşi deschide spațiul aerian pentru "toți transportatorii", inclusiv pentru israelieni

Joe Biden, care urma să sosească vineri la Jeddah direct din Israel, a salutat o decizie "istorică". La fel ca multe țări arabe, Arabia Saudită nu recunoaște oficial statul evreu....

În preajma unei reuniuni la nivel înalt în Orientul Mijlociu, SUA avertizează că Iranul intenționează să vândă Rusiei drone de atac

În preajma unei reuniuni la nivel înalt în Orientul Mijlociu, SUA avertizează că Iranul intenționează să vândă Rusiei drone de atac

O delegație de la Moscova a vizitat de două ori o bază iraniană ca să vadă o expoziție de drone (UAV), afirmă Jake Sullivan, el prezentând o serie de fotografii...

SUA. Atac armat la un centru comercial. Atacatorul, ucis de un trecător înarmat

SUA. Atac armat la un centru comercial. Atacatorul, ucis de un trecător înarmat

Trei persoane au fost ucise şi alte trei rănite, duminică, de către o persoană care a deschis focul într-un centru comercial din statul american Indiana, au declarat autoritățile locale. Atacatorul...

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, umilește America și UE, cu Biden lângă el

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, umilește America și UE, cu Biden lângă el

Președintele american Joe Biden face o vizită oficială în Arabia Saudită, în „cadrul eforturilor de normalizare a relațiilor dintre cele două țări”, după cum a transmis Casa Albă. Joe Biden...

Un fost angajat al CIA a fost găsit vinovat pentru furtul de documente din 2016. Riscă până la 80 de ani de închisoare

Un fost angajat al CIA a fost găsit vinovat pentru furtul de documente din 2016. Riscă până la 80 de ani de închisoare

Un fost programator al Agenției Centrale de Informații din SUA a fost găsit vinovat pentru furtul de instrumente și documente secrete de hacking în 2016, care au fost publicate ulterior...

Exporturile de țiței din SUA către Europa le-au depășit pe cele către Asia

Exporturile de țiței din SUA către Europa le-au depășit pe cele către Asia

Europa a depășit Asia drept cel mai mare consumator de țiței american pentru prima dată în șase ani, deoarece războiul Rusiei împotriva Ucrainei reordonează piețele globale de energie. Importurile de...

Joe Biden a dat acordul pentru afaceri cu prințul Mohammed bin Salman

Joe Biden a dat acordul pentru afaceri cu prințul Mohammed bin Salman

Președintele Joe Biden l-a salutat cu pumnul pe Mohammed bin Salman. Anterior, Biden evitase o întrebare privind modul în care îl va saluta pe conducătorul saudit. Vizita dintre Biden și...