SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

ProTV pregătește o emisiune asemănătoare cu „America Express”. Antena 1 ar putea să rămână fără una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare

ProTV pregătește o emisiune asemănătoare cu „America Express”. Antena 1 ar putea să rămână fără una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare

Antena 1 și ProTV sunt două dintre cele mai urmărite televiziuni din România. Fiecare dintre ele difuzează emisiune de divertisment care atrag mii de oameni în fața micilor ecrane. Televiziune...

Mesaj dur transmis de președintele SUA către Iran. „Nu faceți nicio greșeală”

Mesaj dur transmis de președintele SUA către Iran. „Nu faceți nicio greșeală”

Prezent în Canda, președintele SUA a transmis un mesaj foare clar Iranului. Iritarea Statelor Unite provine de la un atac cu drone iraniene asupra unei baze militare a SUA din...

Melania Trump nu va fi alături de Donald Trump în cazul în care va fi arestat 

Melania Trump nu va fi alături de Donald Trump în cazul în care va fi arestat 

Un fost consilier al cuplului Trump a susținut că este puțin probabil ca Melania Trump să se ducă în instanță pentru a-l susține pe Donald Trump și că nu va...

Controverse legate de Legiunea Internațională care luptă în Ucraina. Nu ar fi nici 2.000 de persoane, dintr-o cifră anunțată de 20.000

Controverse legate de Legiunea Internațională care luptă în Ucraina. Nu ar fi nici 2.000 de persoane, dintr-o cifră anunțată de 20.000

În Statele Unite ale Americii există foarte multe controverse despre americanii care luptă în această Legiune străină, fiind mai degrabă povești despre frauda ajutoarelor decât despre bravuri de luptă. O...

TikTok-ul poate să devină o problemă la nivel mondial, din cauza suspiciunilor de spionaj

TikTok-ul poate să devină o problemă la nivel mondial, din cauza suspiciunilor de spionaj

Unele dintre cele mai puternice guverne occidentale au decis, mai mult sau mai puțin, că TikTok spionează oamenii. Este greu de concluzionat altceva după ce SUA, UE, Canada, Marea Britanie,...

Secretele președintelui. Povestea unuia dintre cei mai puternici oameni ai lumii, lovit de o boală cumplită. Ca să pară sănătos, a apelat la o „splendidă înșelătorie"

Secretele președintelui. Povestea unuia dintre cei mai puternici oameni ai lumii, lovit de o boală cumplită. Ca să pară sănătos, a apelat la o „splendidă înșelătorie"

La doar 39 de ani a rămas paralizat de la brâu în jos, iar mâinile sale tremurânde se chinuiau să aprindă până și o țigară, să semneze documente sau să...

Europa este în sfârșit „coaptă” pentru o politică industrială 

Europa este în sfârșit „coaptă” pentru o politică industrială 

Dotându-se cu un arsenal pentru a atrage și reține investiții cu proiectul de lege pentru "o industrie cu zero emisii de gaze cu efect de seră", trezirea Uniunii Europene este...

Gene Munster: Interzicerea TikTok este inevitabilă și asta înseamnă că vor exista probleme pe piața de acțiuni în SUA

Gene Munster: Interzicerea TikTok este inevitabilă și asta înseamnă că vor exista probleme pe piața de acțiuni în SUA

Interzicerea TikTok în SUA este doar o chestiune de timp, iar acest lucru înseamnă probleme pentru acțiunile americane, potrivit lui Gene Munster de la Deepwater Asset Management. Într-un interviu acordat...

Prințul Harry se confruntă cu acuzații grave. Ar fi primit un tratament special când și-a obținut viza de ședere în SUA

Prințul Harry se confruntă cu acuzații grave. Ar fi primit un tratament special când și-a obținut viza de ședere în SUA

Think tank-ul Heritage Foundation a demarat o anchetă privind modul în care Prințul Harry și-a obținut viza de a ajuns în Statele Unite. Ducele de Sussex a recunoscut că a consumat...

Parteneriatul economic dintre SUA și UE este din ce în ce mai strâns. Recordurile înregistrate în 2022

Parteneriatul economic dintre SUA și UE este din ce în ce mai strâns. Recordurile înregistrate în 2022

Europarlamentarul Cristian Bușoi a făcut un anunț privind parteneriatul dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. Liberalul a subliniat că exporturile și comerțul se îmbunătățesc de la un an la altul....

Coreea de Nord a testat o nouă dronă de atac nuclear subacvatic. Pregătește un tsunami radioactiv

Coreea de Nord a testat o nouă dronă de atac nuclear subacvatic. Pregătește un tsunami radioactiv

Coreea de Nord a testat o nouă dronă de atac nuclear subacvatic după exerciţiile militare desfăşurate de SUA şi Coreea de Sud. Armata nord-coreeană ar putea produce un tsunami radioactiv...

Exclusiv. „Rusia, din păcate pentru ea, a ajuns în poziția unei muște care cere ajutorul unui păianjen”. Video

Exclusiv. „Rusia, din păcate pentru ea, a ajuns în poziția unei muște care cere ajutorul unui păianjen”. Video

Doru Bușcu a fost invitat, joi, la podcastul pe care Ionuț Cristache îl realizează pentru evz.ro. Discuția a fost centrată către un eveniment esențial la nivel mondial, relația dintre Rusia...

Vechimea din România poate fi recunoscută în America. Ministrul Budăi vorbește despre un acord istoric

Vechimea din România poate fi recunoscută în America. Ministrul Budăi vorbește despre un acord istoric

România și Statele Unite ale Americii au semnat un la acord cu privire pensii și la perioadele lucrate de români în SUA, și de americani în România. Ministerul Muncii anunț...

După ce au fost retrase de către Donald Trump, SUA vor să revină în cadrul UNESCO. Motivul invocat de Antony Blinken

După ce au fost retrase de către Donald Trump, SUA vor să revină în cadrul UNESCO. Motivul invocat de Antony Blinken

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a pledat miercuri pentru revenirea Statelor Unite în cadrul UNESCO în special cu scopul de a contracara influenţa Chinei. Secretarul de Stat american Antony Blinken...

Marcel Ciolacu, mesaj pentru investitorii americani: „Vor obține rate de profit cum rar găsesc în alte părți ale lumii”

Marcel Ciolacu, mesaj pentru investitorii americani: „Vor obține rate de profit cum rar găsesc în alte părți ale lumii”

Marcel Ciolacu, aflat, joi, la evenimentul aniversar prilejuit de împlinirea a 30 de ani de activitate a AmCham România, a reiterat că cei din coaliţia de guvernare nu vor abandona...

O chelneriță din SUA a fost nemulțumită de bacșișul lăsat de un grup de europeni. „Au fost de acord și au plecat. Îi urăsc”

O chelneriță din SUA a fost nemulțumită de bacșișul lăsat de un grup de europeni. „Au fost de acord și au plecat. Îi urăsc”

O chelneriță din SUA  a stârnit o serie de discuții în mediul online. Madison Tayt a criticat toți turiștii din Europa care vin în Statele Unite și nu dau cât...

Ambasadorul SUA în România promite investitori care să treacă Oceanul și să dezvolte afaceri la noi

Ambasadorul SUA în România promite investitori care să treacă Oceanul și să dezvolte afaceri la noi

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat, joi, că forţa legăturilor economice dintre România şi Statele Unite reprezintă "o prioritate-cheie" a relaţiei bilaterale, menţionând că intenţionează să facă eforturi...

Planul lui Donald Trump de a distruge statul paralel

Planul lui Donald Trump de a distruge statul paralel

Fostul președinte Donald Trump și-a dezvăluit noul plan de „demontare a statului paralel” prin concedierea birocraților „necinstiți” și a politicienilor de carieră. Trump a lansat o listă de zece articole...

America Express continuă! Costul vieții în Mexic și tot ce trebuie să știi dacă într-o zi vrei să te muți în America de Sud

America Express continuă! Costul vieții în Mexic și tot ce trebuie să știi dacă într-o zi vrei să te muți în America de Sud

Emisiunea „America Express” de la Antena 1 s-a bucurat de un real succes și a fost urmărită de mii de oameni. Mulți dintre români s-au gândit care sunt costurile pentru...

Tensiunile dintre China și SUA cresc. O navă americană de război ar fi intrat ilegal în Marea Chinei de Sud

Tensiunile dintre China și SUA cresc. O navă americană de război ar fi intrat ilegal în Marea Chinei de Sud

Tensiunile dintre China și Rusia cresc din ce în ce mai mult. Armata chineză a transmis că o navă de război americană a intrat ilegal în apele din Marea Chinei...