Coreea de Nord a testat o nouă dronă de atac nuclear subacvatic. Pregătește un tsunami radioactiv
- Emma Cristescu
- 24 martie 2023, 10:57
Coreea de Nord a testat o nouă dronă de atac nuclear subacvatic după exerciţiile militare desfăşurate de SUA şi Coreea de Sud. Armata nord-coreeană ar putea produce un tsunami radioactiv cu această armă.
Coreea de Nord a testat o nouă dronă de atac nuclear subacvatic după exerciţiile militare comune desfăşurate de SUA şi Coreea de Sud. Sistemul a fost testat în largul coastei provinciei Hamgyong de Sud. Misiunea acestui sistem este de a „produce un tsunami radioactiv pe scară largă” printr-o explozie subacvatică şi să distrugă navele şi porturile inamice.
„Această dronă de atac nuclear subacvatic poate fi desfăşurată pe orice coastă sau în orice port, remorcată de o navă de suprafaţă", a raportat KCNA.
În momentul exploziei subacvatice, drona navigase timp de 59 de ore şi 12 minute la o adâncime de 80 până la 150 de metri. Comisia Militară Centrală a Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord a lansat testele „cu scopul de a avertiza inamicul împotriva unei crize nucleare reale şi pentru a verifica fiabilitatea forţei nucleare de autoapărare”.
Coreea de Nord a lansat și rachete de croazieră în timpul exerciţiilor dintre Coreea de Sud și SUA. Phenianul consideră aceste exerciţii drept repetiţii pentru o invazie a teritoriului său şi a avertizat că va răspunde „masiv”, dacă vor mai continua. Coreea de Nord a testat și cea mai puternică rachetă a sa, Hwasong-17, al doilea test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) în 2023, potrivit Agerpress.
Coreea de Sud și SUA, exerciţiu de infiltrare aeriană
Ieri, Coreea de Sud, SUA şi Marea Britanie au desfășurat un exerciţiu de infiltrare aeriană şi amfibie de „mare intensitate”, în contextul tensiunilor cu Coreea de Nord. Exerciţiul Ssangyong ('Dublu Dragon') are loc, ca în fiecare an, în jurul oraşului Pohang, pe coasta de sud-est a Coreei de Sud.
Manevrele Ssangyong vor dura până la 3 aprilie. Toate aceste exerciţii comune fac parte din ansamblul de manevre de teren (FTX) Warrior Shield, care coincid cu exerciţiile de post de comandă (CPX) Freedom Shield ale aliaţilor, care se desfăşoară din 13 martie, potrivit Corpului de Infanterie Marină sud-coreean.