Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Veste neagră pentru Halep. Șansele pentru ea sunt foarte mici

Veste neagră pentru Halep. Șansele pentru ea sunt foarte mici

Simona Halep se menţine pe locul 2 WTA, cu 5.727 de puncte, în clasamentul dat publicităţii luni. Japoneza Naomi Osaka este lider, cu 6.871 de puncte, iar Petra Kvitova este...

Să fie acesta ultimul bărbat din viața Simonei Halep? Sportiva dă declarația momentului: „O să văd cum merg treburile”

Să fie acesta ultimul bărbat din viața Simonei Halep? Sportiva dă declarația momentului: „O să văd cum merg treburile”

Simona Halep, legenda WTA a României, a făcut noi declarații cu privire la un posibil nou antrenor. Ce vrea aceasta de fapt? Simona Halep (27 de ani) a plecat în...

Halep, ultimele zile în România. Anunțul tenismenei a devenit viral!

Halep, ultimele zile în România. Anunțul tenismenei a devenit viral!

Simona Halep își petrece ultimele sale zile în România, tenismena anunțând că va pleca în turneul Indian Wells, ce va avea loc între 4 și 17 martie. Simona Halep se...

Americanii au lansat „clasamentul adervărului” în tenisul feminin! Halep nu a prins nici măcar podiumul

Americanii au lansat „clasamentul adervărului” în tenisul feminin! Halep nu a prins nici măcar podiumul

Americanii au realizat un „clasament al adevărului” în tenisul feminin, în care lider este, surprinzător, Serena Williams. Acest „clasament al adevărului” este făcut exact după „Universal Tennis Ranking”, adică sistemul...

Simona Halep, loc de cinste în Topul Forbes 2019. Poziția ocupată de fosta lideră WTA, după primele trei turnee bifate

Simona Halep, loc de cinste în Topul Forbes 2019. Poziția ocupată de fosta lideră WTA, după primele trei turnee bifate

Forbes, celebra publicație americană cu profil economic, a realizat Topul încasărilor din premiile WTA pentru prima parte a anului 2019. În această ierarhie, Simona Halep (locul 2 WTA) se află...

S-a decis: unde și pe ce suprafață se va juca duelul Franța - România, din semifinalele Fed Cup

S-a decis: unde și pe ce suprafață se va juca duelul Franța - România, din semifinalele Fed Cup

Federația de la Paris a anunțat, ieri, că meciul din Fed Cup dintre Franța și România va avea loc în Hexagon, în ciuda eforturilor depuse de George Cosac de a...

WTA a dat publicității NOUL CLASAMENT. AVANSUL liderei față de Halep a SCĂZUT

WTA a dat publicității NOUL CLASAMENT. AVANSUL liderei față de Halep a SCĂZUT

WTA a publicat, astăzi, noul clasament după încheierea turneelor de la Dubai și Budapesta. Față de săptămâna trecută, patru jucătoare din Top 10 WTA și-au schimbat pozțiile. Naomi Osaka este...

Simona Halep a revenit în țară: „Nu contează momentan clasamentul WTA, doar la sfârșit de an o să conteze"

Simona Halep a revenit în țară: „Nu contează momentan clasamentul WTA, doar la sfârșit de an o să conteze"

Simona Halep a revenit în România după 9 meciuri în două săptămâni. Halep a evoluat în turneele fără un antrenor și sportiva a lăsat să se înțeleagă că nici nu...

BOMBĂ despre SIMONA HALEP. Media este în AER. Câți BANI a încasat legenda WTA?

BOMBĂ despre SIMONA HALEP. Media este în AER. Câți BANI a încasat legenda WTA?

Ultima bombă despre SImona Halep. Câți bani a reușit legenda WTA să încaseze pentru participarea la turneul WTA Dubai 2019? Sumele sunt colosale. Câţi bani a câştigat Simona Halep pentru...

DRAMA unei mari campioane. Simona Halep se DESĂINUIE. „Credeti-ma, sunt mai puternica!”

DRAMA unei mari campioane. Simona Halep se DESĂINUIE. „Credeti-ma, sunt mai puternica!”

Una dintre cele mai mari sportive din România, Simona Halep a afirmat în Emirate, după victoria cu Lesia Tsurenko, că a trecut prin momente dificile în ultimii ani, pentru că...

Simona Halep, EXUBERANTĂ. „Sunt foarte mulțumită de cum am jucat. Am timp să mă recuperez”

Simona Halep, EXUBERANTĂ. „Sunt foarte mulțumită de cum am jucat. Am timp să mă recuperez”

Simona Halep a fost mulțumită de modul în care a jucat împotriva Lesiei Tsurenko și este convinsă că are timp să se recupereze până la meciul de joi. Simona Halep...

Un nou BĂRBAT în viața Simonei Halep? Legenda WTA NU recunoaște nimic

Un nou BĂRBAT în viața Simonei Halep? Legenda WTA NU recunoaște nimic

Să fie zvonurile despre Simona Halep, celebra tenismenă, adevărate? Se spune despre legenda WTA că ar avea un nou bărbat în viața ei. Simona Halep, 27 de ani, 2 WTA,...

Halep pășește cu dreptul la Dubai, dar surprinde: „Sunt puțin obosită”

Halep pășește cu dreptul la Dubai, dar surprinde: „Sunt puțin obosită”

Simona Halep, locul 2 mondial, a câștigat, ieri, primul joc din cadrul turneului de categorie Premier 5 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite). Românca a dispus, în turul II, de...

În două săptămâni, Van Cleemput și Halep au aflat că nu vorbesc aceeași limbă

În două săptămâni, Van Cleemput și Halep au aflat că nu vorbesc aceeași limbă

Antrenorul belgian a explicat că nu putea să lucreze cu cea mai bună jucătoare de tenis din România. Thierry nu vorbea engleză foarte bine, iar comunicarea cu Simona era greoaie....

Simona Halep este caracterizară de o adversară celebră: „Ea e un perete. Un perete AGRESIV”

Simona Halep este caracterizară de o adversară celebră: „Ea e un perete. Un perete AGRESIV”

Eugenie Bouchard, jucătoare de tenis care va evolua împotriva Simonei Halep, la Dubai, a vorbit despre forța fizică a româncei. Eugenie Bouchard va evolua, marți, împotriva Simonei Halep, în cadrul...

NEWS ALERT. S-au stabilit ZIUA și ORA meciului Halep - Bouchard, de la Dubai

NEWS ALERT. S-au stabilit ZIUA și ORA meciului Halep - Bouchard, de la Dubai

Organizatorii turneului de la Dubai (Emirate Arabe Unite) au anunțat programul celei de-a doua zile. Mâine, Simona Halep (locul 2 mondial) va debuta în turneul de categorie Premier 5 de...

De 5 ani, Simona Halep are locul „sudat” în elita tenisului

De 5 ani, Simona Halep are locul „sudat” în elita tenisului

Constănțeanca se poate lăuda cu un record unic: începând de astăzi, va bifa a 262-a săptămână consecutivă între primele 10 jucătoare ale lumii. Momentan, poziția nu îi este amenințată Chiar...

BREAKING NEWS. Simona Halep A RENUNȚAT la colaborarea cu Van Cleemput! REACȚIA româncei

BREAKING NEWS. Simona Halep A RENUNȚAT la colaborarea cu Van Cleemput! REACȚIA româncei

După doar două săptămâni, fosta lideră WTA a anunțat, astăzi, că a încetat colaborarea cu antrenorul belgian Thierry van Cleemput. Știre în curs de actualizare.  

Simona Halep a explicat ce a împiedicat-o să câștige FINALA de la Doha: „Totul a inceput încă de acum două zile”

Simona Halep a explicat ce a împiedicat-o să câștige FINALA de la Doha: „Totul a inceput încă de acum două zile”

Simona Halep, locul 3 WTA, a pierdut, ieri, finala turneului de la Doha (Qatar). Românca a mărturisit după meci că s-a simțit epuizată în setul decisiv. Contănțeanca a ratat primul...

Simona Halep, primele DECLARAȚII după EȘECUL din finala de la Doha. „A fost o săptămână EPUIZANTĂ”

Simona Halep, primele DECLARAȚII după EȘECUL din finala de la Doha. „A fost o săptămână EPUIZANTĂ”

Simona Halep a vorbit la finalul partidei cu Elise Mertens despre oboseala acumulată în timpul turneului de la Doha. Românca a afirmat că și-ar fi dorit să pună mâna pe...