Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Ce surpriză! El este bărbatul cu care Simona Halep s-a afişat în această dimineaţă! Cu cine a fost văzută

Ce surpriză! El este bărbatul cu care Simona Halep s-a afişat în această dimineaţă! Cu cine a fost văzută

Simona Halep a plecat din ţară pentru turneul din Canada, de la Toronto. Halep nu a plecat singură în Canada. Are un nou membru în echipă, pe Răzvan Sabău. Fostul...

Simona Halep, înainte de turneul de la Toronto: „Vreau să-mi recapăt forma bună pe care am avut-o la începutul anului”

Simona Halep, înainte de turneul de la Toronto: „Vreau să-mi recapăt forma bună pe care am avut-o la începutul anului”

Simona Halep, locul 3 mondial, va participa pe data de 10 august la turneul de la Toronto, comptetiție în care va reveni după o pazuă de 3 ani. În 2012,...

Turneu interparlamentar de fotbal la București. Valeriu Zgonea, atacant

Turneu interparlamentar de fotbal la București. Valeriu Zgonea, atacant

România va găzdui în această toamnă turneul anual de fotbal interparlamentar, la care sunt invitaţi parlamentari din opt ţări europene, inclusiv echipa de deputaţi şi senatori a ţării noastre, informează...

Simona Halep poate pierde locul 3 în clasamentul mondial

Simona Halep poate pierde locul 3 în clasamentul mondial

În ultimul an, Simona Halep (locul 3 mondial) a lipsit doar de două ori de pe podiumul WTA. Însă, la începtul săptămânii viitoare, românca poate să cadă pe locul patru....

Pariul de 2.6 milioane de euro al lui Ion Tiriac. Cum a reusit omul de afaceri sa dea o noua lovitura

Pariul de 2.6 milioane de euro al lui Ion Tiriac. Cum a reusit omul de afaceri sa dea o noua lovitura

Masinile continua sa fie una dintre cele mai profitabile investitii ale lui Ion Tiriac. Omul de afaceri si managerul Simonei Halep a reusit sa inregistreze un profit de 2.6 milioane...

Simona Halep, amenințare reală pentru Serena Williams: „I-a aplicat cea mai drastică înfrângere”

Simona Halep, amenințare reală pentru Serena Williams: „I-a aplicat cea mai drastică înfrângere”

Specialiștii siteului WTA cred că Simona Halep reprezintă în continuare o amenințare pentru Serena Williams, liderul clasamentului mondial. Simona Halep a fost plasată, alături de Maria Șarapova, Petra Kvitova, Caroline...

WTA a anunţat PROGRAMUL primelor 20 de jucătoare ale lumii şi turneele la care acestea vor juca

WTA a anunţat PROGRAMUL primelor 20 de jucătoare ale lumii şi turneele la care acestea vor juca

Simona Halep, locul 3 mondial, va reveni pe terenul de tenin în august, după o pauză de refacere. Astfel, tenismena în vârstă de 23 de ani va juca, înainte de...

Setea de puncte o trimite pe Halep la Toronto

Setea de puncte o trimite pe Halep la Toronto

Pentru a urca în clasamentul „Road to Singapore”, românca va participa și la turneul din Canada Simona Halep, locul 3 mondial, și-a fixat ținta de anul acesta: Turneul Campioanelor. Românca...

OFICIAL. Simona Halep va juca la Toronto: „Lupt pentru Singapore!”

OFICIAL. Simona Halep va juca la Toronto: „Lupt pentru Singapore!”

Simona Halep, locul 3 mondial, și-a anunțat prezența la turneul de la Toronto (Canada), dar și la Cincinnati și New Haven, competiții care se deșfășoară înaintea ultimului Grand Slam al...

Imaginile asteptate de toti romanii! Cum a fost surprinsa Simona Halep in vacanta de vara! FOTO

Imaginile asteptate de toti romanii! Cum a fost surprinsa Simona Halep in vacanta de vara! FOTO

Jucatoarele din echipa de FED Cup a Romaniei au iesit in oras. Citeste mai multe AICI.

S-a rescris clasamentul WTA. Iată pe ce locuri se alfă tenismenele românce

S-a rescris clasamentul WTA. Iată pe ce locuri se alfă tenismenele românce

Potrivit noul clasament WTA facut public, astăzi, pe site-ul wtatennis.com, Simona Halep rămână în continuare cea mai bine clasată jucătoare în ierarhia mondială. Jucătoarea din Constanța rămâne pe locul al...

Simona Halep le-a încurajat pe micile jucătoare din Singapore

Simona Halep le-a încurajat pe micile jucătoare din Singapore

Simona Halep, locul 3 mondial, se află în Singapore pentru a promova Turneul Campioanelor (25 octombrie - 1 noiembrie), întrecere în care a fost finalistă anul trecut. Românca a fost...

WTA a publicat noul clasament. Iată pe ce locuri se situează româncele

WTA a publicat noul clasament. Iată pe ce locuri se situează româncele

Site-ul wtatennis.com a publicat, astăzi, noul clasament la simplu, dar și cel la dublu. Astfel, potrivit noului clasament, Simona Halep rămâne pe poziția a triea în ierarhia mondială, cu 5.151...

Simona Halep a anunțat când va reveni la competițiile din circuit

Simona Halep a anunțat când va reveni la competițiile din circuit

Simona Halep a declarat, astăzi, că va fi prezentă în cadrul turneului Roegrs Cup ce se va desfășura la Toronto (10-16 august), în Canada. Simona Halep a vorbit, astăzi, despre...

Simona Halep, alături de copii la Kids Day

Simona Halep, alături de copii la Kids Day

Simona Halep a participat, astăzi, la Kids Day, eveniment ce s-a desfășurat în cadrul turneului de tenis feminin de la București. Cel mai așteptat moment de către copii al celei...

Milionarii tenisului românesc

Milionarii tenisului românesc

Atât băieții, cât și fetele au ajuns la cifre impresionante, în urma performanțelor din „Sportul Alb” Fără nicio îndoială, tenisul este, la ora actuală, cel mai bine plătit sport din...

WTA a publicat noul clasament. Iată ce locuri ocupă tenisemele românce

WTA a publicat noul clasament. Iată ce locuri ocupă tenisemele românce

Conform noului clasament WTA, Simona Halep rămâne pe locul trei în ierarhia mondială, cu 5.151 puncte, după turneul de la Wimbledon. Chiar dacă a fost eliminată în runda inaugurală a...

Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur de la BRD Bucharest Open

Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur de la BRD Bucharest Open

La Arenele BNR din Capitală s-au stabilit, astăzi, partidele din runda inaugurală din cadrul BRD Bucharest Open, turneu dotat cu premii în valoare de 227.000 de euro. La ediţia de...

Anunt SURPRIZA facut de Smiley! Vestea asteptata de toate FANELE SALE din Romania a venit

Anunt SURPRIZA facut de Smiley! Vestea asteptata de toate FANELE SALE din Romania a venit

Halep are ocazia sa joace tenis cu favoritul ei din muzica, Smiley. Citiţi mai mult pe sport.ro

Se cunoaște locul pe care Simona Halep se va afla la finalul turneului de la Wimbledon

Se cunoaște locul pe care Simona Halep se va afla la finalul turneului de la Wimbledon

Simona Halep se va menține pe poziția a 3-a a ierarhiei WTA la finalul competiției londoneze, pentru că principalele urmăritoare au fost eliminate. Chiar dacă a fost eliminată în runda...