Aleșii fac campanie pentru primari, legi importante stau în sertar
Senatorii nu au reușit nici ieri să discute cazul Titus Corlățean. Ca și săptămâna trecută, aleșii s-au lovit de lipsa de cvorum. Senatorul PNL Cristian Bodea a acuzat că la...
Senat este una dintre camerele Parlamentului, care reprezintă puterea legislativă într-un stat democratic organizat pe principii bicamerale. În România, Parlamentul este format din Senat și Camera Deputaților, iar împreună acestea adoptă legi, controlează activitatea Guvernului și exprimă voința politică a poporului.
Senatul are rolul de a dezbate și vota legile, de a aproba tratate internaționale, de a numi sau valida funcționari publici de rang înalt, precum și de a exercita funcția de control parlamentar asupra executivului.
Senatorii sunt aleși prin vot universal, direct și secret, pentru un mandat de 4 ani, fiecare reprezentând un județ, municipiul București sau diaspora.
Senatul este o instituție legislativă superioară care participă, alături de Camera Deputaților, la formarea voinței legale a statului și la garantarea echilibrului democratic între puterile acestuia.
Senatorii nu au reușit nici ieri să discute cazul Titus Corlățean. Ca și săptămâna trecută, aleșii s-au lovit de lipsa de cvorum. Senatorul PNL Cristian Bodea a acuzat că la...
Coaliţia pentru familie a depus, luni, la Senat, o iniţiativă cetăţenească de modificare a Constituţiei, care prevede că definiţia căsătoriei este uniunea liber consfinţită dintre un bărbat şi o femeie....
Deşi a reiterat faptul că USL a murit şi că nu e interesat de reanimarea acestui proiect, preşedintele PSD Liviu Dragnea a readus în discuție (duminică, la România TV) eventualitatea...
După ce au avut numeroase şedinţe la care nu au întrunit cvorumul şi au limitat programul săptămânal de activitate în Parlament de la 3 la 2 zile, deputaţii au luat...
S-a trecut prea ușor peste operaționalizarea Scutului anti- rachetă de la Deveselu, eveniment ce a avut loc săptămâna trecută, încărcat cu o simbolistică aparte. Nu este vorba doar de importanța...
Senatorul PNL Doina Tudor şi-a depus, marţi, la Biroul permanent, demisia, începând cu data de 15 mai. Potrivit Agerpres, demisia urmează să fie anunţată în plenul Senatului. Procurorii Direcţiei Naţionale...
Biroul permanent al Senatului va discuta, marţi, solicitarea Justiţiei privind începerea urmăririi penale faţă de fostul ministru de Externe Titus Corlăţean. Andrei Alexandru, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, a...
După mai multe luni de la primele audieri, fostul ministru de Externe este acuzat de abuz în serviciu pentru că ar fi organizat discreționar alegerile prezidențiale din Diaspora Procurorii DNA...
Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai, senatorul care a depus în Parlament proiectul de lege prin care se introduce în Codul Penal "regretul efectiv", crezându-se neînțeles, revine cu explicații, printr-un comunicat de presă pe...
Deputatul Daniel Fenechiu a inițiat în luna martie un proiect de modificare a legii anti-fumat. Atunci, el declara că “dacă Legea 15/2016 s-ar fi limitat la instituirea regulilor fireşti de...
Indecizia Guvernului lasă mii de oameni fără pensii. Pentru că nu se știe ce act normativ se aplică la pensionarea militarilor, dar și din spirit de economie, oamenii sunt lăsați...
Un angajat al Senatului este reţinut pentru 24 e ore sub acuzaţia că ar fi primit şpagă în valoare de 43.000 de lei de la un afacerist de etnie romă,...
Uniunea Social Liberală (USL) a fost un proiect bun, de mare succes, dar care a murit şi aparţine acum istoriei, a precizat luni, la Senat, preşedintele PSD, Liviu Dragnea. "USL-ul...
Plenul Senatului va decide care dintre cei trei candidaţi - Ioan Chelaru, Ruxandra Jipa şi Mona-Lisa Neagoe - va ocupa locul vacant de judecător la Curtea Constituţională. Acest lucru a...
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu se declară revoltat de faptul că Parlamentul este supus la momentul de față unor ”presiuni permanente din partea Ministerului Public’, pe care le vede ca...
Valeriu Zgonea va pierde săptămâna viitoare șefia Camerei Deputaților în baza unei prevederi regulamentare pe care el însuși a „nășit-o” anul trecut și care ar fi trebuit să-l facă pe...
La scurt timp după ce deputatul PSD Cătălin Rădulescu anunța că va cere desființarea radarelor, o inițiativă aspru criticată de cititori, o altă propunere a unui parlamentar naște controverse. Deputatul...
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a adresat ieri o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, prin care solicită acestuia să sesizeze CCR cu un conflict juridic de natură constituţională între Senat...
Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a spus că există posibilitatea ca Biroul permanent de săptămâna viitoare să analizeze propunerea ca în ultimele două săptămâni din luna mai Camera superioară a Parlamentului...
Un proiect de lege prin care ziua de 21 iulie devine Ziua Banatului a fost adoptat de Senatul României, săptămâna aceasta. Încă din 2012 organizația Liga Bănăţeană a propus ca...