rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Meciul Rusia - Ucraina aruncă în aer piața gazelor. Europa, fără căldură în plină iarnă?!

Meciul Rusia - Ucraina aruncă în aer piața gazelor. Europa, fără căldură în plină iarnă?!

Problema tranzitului de gaze rusești prin Ucraina a ajuns să reprezintă cea mai mare îngrijorare a Uniunii Europene. În pragul iernii, Europa riscă să rămână fără căldură deoarece Rusia și...

Frontiera uitată: Marele Nord și confruntarea NATO-Rusia în Marea Barents

Frontiera uitată: Marele Nord și confruntarea NATO-Rusia în Marea Barents

Flancul Estic al NATO a fost întotdeauna o preocupare de prim plan, acesta fiind expus tot timpul rivalităților și presiunilor din partea Rusiei, mai ales după anexare Crimeii, și făcând...

Ecaterina cea Mare, împărăteasa care mânca bărbați la micul dejun

Ecaterina cea Mare, împărăteasa care mânca bărbați la micul dejun

În 6 noiembrie 1796, a încetat din viaţă Ecaterina a II-a cea Mare, împărăteasa Rusiei, născută în 1729 „Foarte inteligentă, tenace şi cu un nestăpânit apetit sexual, ea este cea...

Rusia, declarație de război la granița cu România. Vor exista repercusiuni grave

Rusia, declarație de război la granița cu România. Vor exista repercusiuni grave

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului evocă posibile „consecinţe” dacă liderul rusofililor bulgari, acuzat de spionaj în favoarea Moscovei, va fi persecutat de autorităţile de la Sofia. Purtătorul de cuvânt al...

A înnebunit lupul: e război împotriva limbii ruse. Putin cheamă țara la arme

A înnebunit lupul: e război împotriva limbii ruse. Putin cheamă țara la arme

Liderul de la Kremlin a convocat o reuniune a Consiliului lingvistic rus pentru noi directive Prezidat de consilierul prezidențial Vladimir Tolstoi (sic!) , acest Consiliu este format din 48 de...

Rusia trimite Martorii lui Iehova în Colonii Penale. Un martor al lui Iehova a fost condamnat la șase ani de închisoare într-o Colonie penală din Siberia

Rusia trimite Martorii lui Iehova în Colonii Penale. Un martor al lui Iehova a fost condamnat la șase ani de închisoare într-o Colonie penală din Siberia

Un martor al lui Iehova din Siberia a fost condamnat la șase ani de închisoare fiind găsit vinovat de „extremism”, informează site-ul rus de știri Tayga.info. Sergei Klimov a fost...

Război economic în Marea Azov: Rusia lui Putin sugrumă și întârzie traficul în fiecare zi fără sancțiuni

Război economic în Marea Azov: Rusia lui Putin sugrumă și întârzie traficul în fiecare zi fără sancțiuni

Dacă nu mai putem vorbi despre un conflict deschis în Marea de Azov după incidentul din strâmtoarea Kerci, din 2018, când un vas rusesc a luat cu asalt navele ucrainene...

Vladimir Putin, spionul complexat că nu a fost James Bond

Vladimir Putin, spionul complexat că nu a fost James Bond

Trecutul din KGB al lui Putin continuă să facă parte din mitologia care îl înconjoară pe liderul de la Kremlin, atât în Occident cât și la el acasă, în Rusia....

Rusia închiriază o nouă bază aeriană în Siria pentru a contracara rachetele balistice americane

Rusia închiriază o nouă bază aeriană în Siria pentru a contracara rachetele balistice americane

Rusia negociază cu guvernul de la Damasc închirierea unui aerodrom militar în orașul Qamishli din nord estul Siriei, situat lângă granița dintre Siria, Turcia și Irak. Se presupune că Rusia...

Putin se implică în Republica Moldova. Anunț de ultim moment. „Noi suntem gata”

Putin se implică în Republica Moldova. Anunț de ultim moment. „Noi suntem gata”

Republica Moldova va primi un ajutor financiar însemnat de la Rusia, după ce președintele Vladimir Putin a promis, marți, că va ajuta la restaurarea Muzeului Pușkin din Chișinău. „Referitor la...

ONU a fost luată în vizorul Moscovei. Cerere urgentă a Rusiei. „Pentru a face propagandă”

ONU a fost luată în vizorul Moscovei. Cerere urgentă a Rusiei. „Pentru a face propagandă”

Rusia a soclicitat marţi închiderea biroului Înaltului reprezentant al ONU în Bosnia, Valentin Insko, a cărui activitate este considerată părtinitoare de Moscova. „Facem apel la colegii noştri din Consiliul de...

Rusia și China, închizitorii Internetului

Rusia și China, închizitorii Internetului

Rusia continuă să se afle în partea de jos a listei indexurilor globale pentru libertatea internetului, potrivit unui nou raport publicat marți. Potrivit World Internet Freedom Index 2019 (Freedom House)...

Averea fabuloasă a familiei lui Putin. Ce companii deține nepotul Președintelui rus

Averea fabuloasă a familiei lui Putin. Ce companii deține nepotul Președintelui rus

Săptămânalul rus „Proekt” afirmă că Mihail Șelomov, nepotul în vârstă de 51 de ani al lui Vladimir Putin, este posesorul unei averi estimate la 1,2 miliarde de dolari. Aceasta este...

Scandal aviatic: Avion de pasageri, pilotat de o fată fără licență de zbor. Video

Scandal aviatic: Avion de pasageri, pilotat de o fată fără licență de zbor. Video

Scandal imens în Rusia, după apariția unor imagini în care se vede cum o fată este lăsată să piloteze un avion de pasageri, deși nu este pilot. Presa din Rusia...

SUA, în alertă! Rusia, mutare-surpriză în Balcani

SUA, în alertă! Rusia, mutare-surpriză în Balcani

Posibila achiziției de arme ruse de către Serbia alertează Washingtonul! Reprezentantul special american în Balcanii de Vest, Matthew Palmer, şi-a exprimat îngrijorarea vineri, într-un interviu difuzat de o televiziune din Macedonia...

Rusia stă pe un butoi de pulbere. Ultima decizie i-a înfuriat pe cetățeni

Rusia stă pe un butoi de pulbere. Ultima decizie i-a înfuriat pe cetățeni

Anexarea peninsulei Crimeea nu a adus numai lapte și miere pentru locuitorii pro-ruși. Federația Rusă le-a oferit cetățenie oameni de acolo, dar totodată i-a obligat să respecte și legile... Moscovei....

„Cadoul” Rusiei pentru Erdogan cutremură lumea. Turcii îl ignoră complet pe Trump

„Cadoul” Rusiei pentru Erdogan cutremură lumea. Turcii îl ignoră complet pe Trump

Moscova a anunţat azi că a livrat Turciei, înainte de termenul stabilit, toate componentele pentru sistemele de rachete balistice ruseşti S-400. Sistemele S-400 vor deveni operaționale integral în primăvara anului...

Alertă aviatică! Pericol pentru 80 de pasageri. Avionul a aterizat de urgență

Alertă aviatică! Pericol pentru 80 de pasageri. Avionul a aterizat de urgență

Un Suhoi Superjet-100, un avion de linie cunoscut pentru problemele sale legate de siguranţă, a efectuat vineri o aterizare de urgenţă în Siberia după o defecţiune la un motor, au...

Putin a pus stăpânire pe Venezuela. Datele care scandalizează Casa Albă

Putin a pus stăpânire pe Venezuela. Datele care scandalizează Casa Albă

Sute de milioane de dolari şi euro în numerar au fost trimise din Rusia spre Venezuela, oferind statului sud-american o gură de oxigen în condiţiile în care accesul său la...

Occidentul, Pinocchio și mână moartă în Siria. Cum va face cărțile Putin

Occidentul, Pinocchio și mână moartă în Siria. Cum va face cărțile Putin

Rusia a apărut ca principală forță militară în Siria și este astăzi factorul cheie al soluționării politice a conflictului sirian Cei 150 de membri ai Comitetului constituțional din Siria, însărcinat...