rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Alegerile generale din Turcia - Autoritatea „sultanului” Erdogan pălește

Alegerile generale din Turcia - Autoritatea „sultanului” Erdogan pălește

Starea de rău manifestată brusc de Recep Tayyip Erdogan, marțea trecută, în cadrul unui interviu de televiziune transmis în direct, a „înghețat” Turcia. A doua zi după incident, președintele turc...

Divergențe occidentale privind apartenența Ucrainei la NATO

Divergențe occidentale privind apartenența Ucrainei la NATO

Problema cu promisiunile, oricât de vagi ar fi ele, este că dăunează credibilității celor care le fac. Un spectru bântuie capitalele occidentale: punctul 23 din comunicatul finalul al summitului NATO...

Explozii la Nord Stream: se strânge laţul în jurul Rusiei

Explozii la Nord Stream: se strânge laţul în jurul Rusiei

Autorităţile norvegiene ar fi în posesia unor clişee care ilustrează prezenţa în zonă a unei nave militare ruseşti specializate în operaţiuni submarine, cu câteva zile înaintea avarierii celor două gazoducte,...

Război în Ucraina, ziua 432. Rusia își concentrează toate eforturile asupra Bahmutului, în timp ce Kievul se reînarmează

Război în Ucraina, ziua 432. Rusia își concentrează toate eforturile asupra Bahmutului, în timp ce Kievul se reînarmează

Fronturile conflictului rămân stabile, în timp ce Kievul cheamă la prudență cu privire la contraofensiva sa. Invazia rusă din Ucraina se mișcă într-un ritm lent de ambele părți, iar fronturile...

Evgheni Prigojin, avertisment pentru Kremlin. Contraofensiva Ucrainei ar putea fi o tragedie pentru Rusia

Evgheni Prigojin, avertisment pentru Kremlin. Contraofensiva Ucrainei ar putea fi o tragedie pentru Rusia

Evgheni Prigojin a declarat că mercenarii grupului Wagner nu au suficientă muniție pentru a face față contraofensivei ucrainene. „Bucătarul lui Putin” atenționează că Rusia s-ar putea înregistra mari pierderi pe...

Depozitele de combustibili ale marinei ruse din Crimeea au fost distruse. Un oficial ucrainean vorbește despre răzbunare pentru atacul de la Uman

Depozitele de combustibili ale marinei ruse din Crimeea au fost distruse. Un oficial ucrainean vorbește despre răzbunare pentru atacul de la Uman

Sâmbătă, armata ucraineană a distrus un important depozit de combustili din Sevastopol, folosit de marina militară a Federației Ruse. Oficialii ucraineni vorbesc despre ”mânia lui Dumnezeu” și despre răzbunare în...

Aleksei Kuzmenkov a fost numit noul ministru adjunct al Apărării din Rusia. Generalul l-a înlocuit pe „măcelarul de la Mariupol”

Aleksei Kuzmenkov a fost numit noul ministru adjunct al Apărării din Rusia. Generalul l-a înlocuit pe „măcelarul de la Mariupol”

Armata rusă a anunțat că ministrul adjunct al apărării responsabil cu logistica militară, generalul Mihail Mizinţev, a fost înlocuit. Generalul Aleksei Kuzmenkov este noul șef al grupului de logistică începând...

România, victima unui nou atac cibernetic rusesc. Mesajul-capcană primit de mii de oameni

România, victima unui nou atac cibernetic rusesc. Mesajul-capcană primit de mii de oameni

În ultimele zile, mii de români au primit mesaje-capcană de la hackeri ruși. Atacul cibernetic are rolul de a fura datele personale a cât mai multor persoane. Mesajele sunt trimise...

Un mesaj extraterestru recepționat de ruși în 1929 a fost dezvăluit în 1983. Memoria Presei

Un mesaj extraterestru recepționat de ruși în 1929 a fost dezvăluit în 1983. Memoria Presei

Revista Flacără publica în 1995 un material ce puțin ciudat. Dar care în contextul ultimelor dezvăluiri făcute de Pentagon privind contactul cu OZN-uri, poate oferi noi elemente de înțelegere a...

Vladimir Putin, moment de rătăcire la un eveniment. A început să vorbească incoerent. Video

Vladimir Putin, moment de rătăcire la un eveniment. A început să vorbească incoerent. Video

Vladimir Putin a avut un moment de rătăcire la o întâlnire cu reprezentanți ai organizațiilor din domeniul sistemelor aeriene fără pilot de pe teritoriul parcului industrial Rudnevo. Pentru câteva momente,...

Polonia a confiscat clădirea unui liceu rusesc din Ambasa Rusiei. Moscova amenință cu represalii dure

Polonia a confiscat clădirea unui liceu rusesc din Ambasa Rusiei. Moscova amenință cu represalii dure

Rusia a amenințat Polonia, după ce autoritățile de la Varșovia au decis ca o clădire în care se afla un liceu destinat copiilor angajaților ambasadei Ruse să fie confiscată. Moscova...

SUA avertizează Kievul cu privire la contraofensiva împotriva Rusiei. Ucraina să nu manifeste „ambiții exagerate” 

SUA avertizează Kievul cu privire la contraofensiva împotriva Rusiei. Ucraina să nu manifeste „ambiții exagerate” 

Pe măsură ce primăvara înaintează, Ucraina adună forțe antrenate pentru a folosi noile arme occidentale, iar contraofensiva promisă de mult timp pare iminentă. În acest sens, SUA au avertizat Ucraina să...

Wagner va înceta să mai existe. Prigojin anunță sfârșitul grupării de mercenari

Wagner va înceta să mai existe. Prigojin anunță sfârșitul grupării de mercenari

Gruparea de mercenari Wagner luptă alături de forțe regulate din armata rusă, pentru a cuceri orașul Bahmut. De mai multe ori, liderul acestei grupări, Evgheni Prigojin, a criticat în termeni...

În spatele refuzului Austriei stă Rusia. Un diplomat american a explicat de ce România nu intră în Schengen

În spatele refuzului Austriei stă Rusia. Un diplomat american a explicat de ce România nu intră în Schengen

În ultimul an de zile, Austria a transmis mai multe mesaje negative la adresa României, cu privire la aderarea la Spațiul Schengen. Totul a culminat în decembrie 2022, când Austria...

Sudanul, nou câmp de luptă geopolitic

Sudanul, nou câmp de luptă geopolitic

Într-un eseu recent al Foreign Affairs Rajan Menon, cercetător la Universitatea Columbia, susține că Ucraina are șansa de a remodela războiul în favoarea sa, deoarece trupele sale sunt angajate și...

Lui Vladimir Putin i se cere să-l elibereze pe Aleksei Navalnîi. Zeci de persoane celebre au semnat o scrisoare deschisă

Lui Vladimir Putin i se cere să-l elibereze pe Aleksei Navalnîi. Zeci de persoane celebre au semnat o scrisoare deschisă

Zeci de personalităţi celebre, între care scriitori şi actori, au semnat o scrisoare deschisă prin care îi cer preşedintelui rus Vladimir Putin să-l elibereze pe politicianul de opoziţie Aleksei Navalnîi...

Două sute de voluntari ceceni luptă pentru Ucraina

Două sute de voluntari ceceni luptă pentru Ucraina

Voluntarii ceceni care luptă de partea Ucrainei spun că acest război este doar începutul luptei împotriva Rusiei. „După Ucraina, Cecenia”, spune comandantul trupelor care luptă de partea Kievului. Acești soldați...

Moscova susține că Moldova își distruge suveranitatea. Dmitri Peskov agită iar apele despre „intențiile” României

Moscova susține că Moldova își distruge suveranitatea. Dmitri Peskov agită iar apele despre „intențiile” României

Conducerea Moldovei și-a distrus în mod efectiv limbajul și acum își distruge propria suveranitate, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri...

Exclusiv. Geoană avertizează China pentru că vrea să ajute militar Rusia! În ce condiții se activează butonul nuclear. Video

Exclusiv. Geoană avertizează China pentru că vrea să ajute militar Rusia! În ce condiții se activează butonul nuclear. Video

Reașezarea polilor lumii este tot mai evidentă odată cu vizita istorică a lui Xi Jinping la Moscova. Din România, secretarul-adjunct al NATO, Mircea Geoană, a lansat un avertisment foarte serios...

Dronele iraniene au la bord tehnologie occidentală. Experții militari se întreabă cum este posibil

Dronele iraniene au la bord tehnologie occidentală. Experții militari se întreabă cum este posibil

Deși Iranul se află sub incidența unor sancțiuni economice foarte severe, tehnologia occidentală ajunge foarte ușor în această țară. Dronele iraniene doborâte în Ucraina au la bord echipamente europene. După...