rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Exclusiv. Zelenski se prăbușește în sondaje! Motivele pentru care președintele Ucrainei pierde teren. Video

Exclusiv. Zelenski se prăbușește în sondaje! Motivele pentru care președintele Ucrainei pierde teren. Video

Emoția provocată de războiul din Ucraina a intrat într-o fază de uzură, iar știrile de pe front nu mai sunt în regim breaking news. Încrederea românilor în președintele Zelenski s-a...

Ziua Victoriei, sărbătoare în liniște, în timp ce contraofensiva ucraineană este tot mai aproape

Ziua Victoriei, sărbătoare în liniște, în timp ce contraofensiva ucraineană este tot mai aproape

Rusia urmează să organizeze marți sărbătoarea de Ziua Victoriei, care nu va avea amploarea de dinaintea războiului, pe fondul preocupărilor sporite de securitate, după atacul cu drone de săptămâna trecută...

UE vizează Asia Centrală pentru a opri mărfurile supuse embargoului să ajungă în Rusia

UE vizează Asia Centrală pentru a opri mărfurile supuse embargoului să ajungă în Rusia

Mai multe țări UE se tem că Bruxelles-ul riscă să deschidă cutia Pandorei cu o nouă măsură care ar putea fi folosită, în cele din urmă, împotriva Chinei și Turciei....

Vladimir Putin, discurs desprins de realitate, de Ziua Victoriei. Ce a spus liderul rus despre „operațiunea specială din Ucraina”

Vladimir Putin, discurs desprins de realitate, de Ziua Victoriei. Ce a spus liderul rus despre „operațiunea specială din Ucraina”

Marți, pe 9 Mai, Piața Roșie din Moscova a fost gazda paradei anuale care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial,...

România neconflictuală

România neconflictuală

La 9/21 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României - aclamată de parlamentarii de atunci. A doua zi, Parlamentul a votat declarația de independență, pe care principele Carol a...

China organizează un summit inedit cu cinci ţări din Asia centrală

China organizează un summit inedit cu cinci ţări din Asia centrală

Preşedintele chinez, Xi Jinping, va ţine săptămâna viitoare în China un summit inedit cu liderii a cinci foste republici sovietice din Asia centrală. Beijingul caută să-şi întărească influenţa în această...

Război în Ucraina, ziua 440. Mesajul lui Zelenski cu ocazia Zilei Victoriei de la Moscova. Putin își presează aliații să participe la evenimentul din Piața Roșie

Război în Ucraina, ziua 440. Mesajul lui Zelenski cu ocazia Zilei Victoriei de la Moscova. Putin își presează aliații să participe la evenimentul din Piața Roșie

Ziua a 440 –a de război coincide cu sărbătoarea Victoriei Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste. În ultimele zile, armata rusă a lansat un val de lovituri pe scară largă asupra...

Dilema importurilor de cereale din Ucraina: Chişinăul, între ciocan şi nicovală

Dilema importurilor de cereale din Ucraina: Chişinăul, între ciocan şi nicovală

Guvernarea de la Chişinău a fost pusă la încercare în cazul importurilor de cereale din Ucraina. Pe de o parte, Kievul ameninţă că va interzice toate livrările de mărfuri din...

NATO a ridicat nivelul de alertă pentru poliția aeriană. MApN condamnă manevrele agresive ale avioanelor rusești din Marea Neagră

NATO a ridicat nivelul de alertă pentru poliția aeriană. MApN condamnă manevrele agresive ale avioanelor rusești din Marea Neagră

NATO a ridicat alerta pentru patrulele de poliție aeriană care își desfășoară activitatea în vecinătatea teritoriului Rusiei. Măsura a fost luată după ce un avion de vânătoare rusesc a interceptat...

Incidente inexplicabile înainte de Ziua Victoriei a Rusiei

Incidente inexplicabile înainte de Ziua Victoriei a Rusiei

Moscova a avut nevoie de 12 ore pentru a răspunde după ce o explozie asupra Kremlin, miercurea trecută. Potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, serviciile...

Tiraspolul sfidează din nou Chişinăul: a cerut Moscovei să mărească contingentul pacificatorilor ruşi

Tiraspolul sfidează din nou Chişinăul: a cerut Moscovei să mărească contingentul pacificatorilor ruşi

În timp ce guvernarea de la Chişinău pledează pentru retragerea militarilor ruşi din zona de securitate de pe Nistru, autorităţile republicii nerecunoscute den Transistria a solicitat Moscovei să mărească numărul...

Bahmutul între Evgheni Prigojin și Ramzan Kadîrov

Bahmutul între Evgheni Prigojin și Ramzan Kadîrov

Faptul că Evgenii Progojin a declarat că vrea să predea Bahmutul detașamentelor lui Ramzan Kadîrov nu reprezintă nici o noutate tactică operațională sau strategică. Este o rotație firească a trupelor...

Maia Sandu: Rusia vrea să refacă Uniunea Sovietică. Moscova vrea să controleze Republica Moldova prin șantaj energetic și proteste

Maia Sandu: Rusia vrea să refacă Uniunea Sovietică. Moscova vrea să controleze Republica Moldova prin șantaj energetic și proteste

Maia Sandu a declarat că Rusia încearcă să refacă Uniunea Sovietică și să impună regimul de la Kremlin și în Republica Moldova. Președinta susține că Moscova face toate demersurile pentru...

OTP Bank, acuzată că susține terorismul la nivel internațional. Reacție dură a băncii maghiare

OTP Bank, acuzată că susține terorismul la nivel internațional. Reacție dură a băncii maghiare

Agenția națională pentru prevenirea corupţiei (NAPC) din Ucraina a clasificat, pe 4 mai, banca ungară OTP drept susținător internațional al războiului, potrivit unui comunicat dat publicităţii de agenţia ucraineană. Potrivit...

Sectorul agricol al Ucrainei este în genunchi. Apelul lansat către UE: Ajutați-ne să deminăm câmpurile

Sectorul agricol al Ucrainei este în genunchi. Apelul lansat către UE: Ajutați-ne să deminăm câmpurile

n 2022, fermierii ucrainieni au avut pierderi de aproape 37 de miliarde de euro, iar acum, având în vedere că nu dispun de resursele necesare, sunt îngrijorați de următoarea însămânțare....

Atacuri masive asupra Ucrainei și asupra Kievului. Cel puțin cinci persoane au fost rănite, iar un depozit de alimente a fost distrus

Atacuri masive asupra Ucrainei și asupra Kievului. Cel puțin cinci persoane au fost rănite, iar un depozit de alimente a fost distrus

Luni, oficialii au declarat că Kievul și întreaga Ucraină au fost lovite de un val de atacuri pe scară largă lansate de Rusia, soldate cu răniți și pagube. Aceste evenimente...

Borrell: „Nu este momentul să vorbim despre pace cu Rusia”

Borrell: „Nu este momentul să vorbim despre pace cu Rusia”

Într-un lung interviu acordat Institutului Universitar European din Florența, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe își apără opiniile: arme pentru Ucraina și respingerea planului de pace chinez. Invazia rusă...

Război în Ucraina, ziua 439. Evgheni Prigojin nu se mai retrage din Bahmut. I s-a promis toată muniția și armamentul de care are nevoie. Foto

Război în Ucraina, ziua 439. Evgheni Prigojin nu se mai retrage din Bahmut. I s-a promis toată muniția și armamentul de care are nevoie. Foto

Război în Ucraina, ziua 439. Șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că i s-a promis toată muniția și armamentul de care are nevoie pentru a-și continua asaltul asupra orașului...

Deşi nivelul radiațiilor nu a crescut, rușii evacuează masiv oamenii din jurul centralei Zaporojie. Ce pune la cale Moscova

Deşi nivelul radiațiilor nu a crescut, rușii evacuează masiv oamenii din jurul centralei Zaporojie. Ce pune la cale Moscova

Autoritățile ruse intenționează să evacueze aproximativ 70.000 de persoane din localitățile din regiunea Zaporojie aflate sub ocupația lor, potrivit unui alt oficial al administrației de ocupație, Andrei Kozenko. Este curios...

Rusia anunță că a dejucat un atac pus la punct de serviciile secrete din Ucraina

Rusia anunță că a dejucat un atac pus la punct de serviciile secrete din Ucraina

Rusia a dat asigurări duminica aceasta că a prevenit un atac cu drone planificat de serviciile secrete ale armatei ucrainene asupra aerodromului militar Severnîi, din regiunea Ivanovo, la aproximativ 300...