rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Atac SĂLBATIC al bandelor de ruşi asupra ucarinenilor. Imagini de o VIOLENŢĂ EXTREMĂ | VIDEO

Atac SĂLBATIC al bandelor de ruşi asupra ucarinenilor. Imagini de o VIOLENŢĂ EXTREMĂ | VIDEO

Aproximativ 1.000 de tineri care demonstrau luni paşnic într-un miting organizat la Doneţk au fost atacaţi în mod sălbatic, cu bâte şi pietre de 500 de activişti proruşi. Persoane, în...

Occidentul a trecut la faza a treia a sancțiunilor împotriva Rusiei

Occidentul a trecut la faza a treia a sancțiunilor împotriva Rusiei

Washingtonul și Bruxelles-ul au impus, ieri, noi penalități Moscovei, a treia rundă de la invadarea Crimeii. Măsurile punitive cu impact economic se lasă însă așteptate din cauza pozițiilor divergente din...

SUA și UE au adoptat noi sancțiuni împotriva Rusiei

SUA și UE au adoptat noi sancțiuni împotriva Rusiei

Statele Unite au impus astăzi sancţiuni împotriva a şapte oficiali guvernamentali ruşi şi a 17 companii apropiate de preşedintele Vladimir Putin, în paralel cu măsuri similare adoptate de Uniunea Europeană....

CRIZA DIN UCRAINA. Biroul NATO din Moscova ar putea fi închis

CRIZA DIN UCRAINA. Biroul NATO din Moscova ar putea fi închis

Biroul de Informare al NATO din Moscova ar putea fi închis, ca urmare a deciziei Alianței de a suspenda cooperarea cu Rusia, din cauza crizei ucrainene, scrie Ria Novosti. O...

Incendiu într-un centru de dezintoxicare din Rusia: opt morţi

Incendiu într-un centru de dezintoxicare din Rusia: opt morţi

Opt persoane au murit şi alte şase au fost rănite, ieri, într-un incendiu produs într-un centru de dezintoxicare a drogaţilor şi alcoolicilor în Altai (Siberia), relatează AFP. Corpurile a opt...

Bătuţi, legaţi la ochi şi desculţi. Imagini cu ofiţerii antitero reţinuţi la Doneţk de militanţii proruşi| GALERIE FOTO

Bătuţi, legaţi la ochi şi desculţi. Imagini cu ofiţerii antitero reţinuţi la Doneţk de militanţii proruşi| GALERIE FOTO

Trei membri ai unei unităţi speciale antitero au fost capturaţi de militanţii proruşi în estul Ucrainei. Imagini cu bărbaţii bătuţi, legaţi la ochi şi fără pantaloni şi pantofi, au fost...

CRIZA DIN UCRAINA. UE va adopta astăzi noi sancțiuni împotriva Rusiei. Situația din regiunile pro-ruse rămâne tensionată

CRIZA DIN UCRAINA. UE va adopta astăzi noi sancțiuni împotriva Rusiei. Situația din regiunile pro-ruse rămâne tensionată

Ambasadorii celor 28 de state membre UE se vor întâlni astăzi pentru a stabili noi sancțiuni împotriva Federației Ruse, pe fondul escaladării conflictelor dintre separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei și...

OBAMA: Impunem noi sancțiuni RUSIEI, pentru a pune capăt provocărilor din Estul UCRAINEI

OBAMA: Impunem noi sancțiuni RUSIEI, pentru a pune capăt provocărilor din Estul UCRAINEI

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat, azi, la Kuala Lumpur, că noile sancţiuni internaţionale care ar putea fi aplicate de luni împotriva Rusiei au ca scop încetarea „provocărilor” Moscovei în...

Top 10 cele mai ciudate IMAGINI surprinse de Google Street View | GALERIE FOTO

Top 10 cele mai ciudate IMAGINI surprinse de Google Street View | GALERIE FOTO

În cei aproape șapte ani de funcționare, serviciul Street View oferit de motorul de căutare Google a surprins milioane de imagini din întreaga lume, unele dintre ele spectaculoase, altele amuzante...

RUȘII pun piciorul în prag: Construiesc South Stream chiar dacă UE se opune

RUȘII pun piciorul în prag: Construiesc South Stream chiar dacă UE se opune

Lucrările de construcţie pentru secţiunea terestră din Bulgaria a gazoductului South Stream vor începe în luna iulie, a spus Alexey Miller, directorul Gazprom. Potrivit unui comunicat publicat vineri pe pagina...

CRIZA DIN UCRAINA. John Kerry a cerut Rusiei să se implice în eliberarea observatorilor OSCE răpiți în Slaviansk

CRIZA DIN UCRAINA. John Kerry a cerut Rusiei să se implice în eliberarea observatorilor OSCE răpiți în Slaviansk

Secretarul de stat american i-a cerut omologul său rus, într-o convorbire telefonică, ca administrația de la Kremlin să facă toate demersurile posibile pentru eliberarea celor opt observatori OSCE reținuți și...

”Vin rușii”

”Vin rușii”

Nu-mi amintesc câți ani aveam când am auzit prima dată de ruși, de fapt când am fost speriată cu ”vin rușii” dar pot estima că aveam în jur de 4-5...

Răzvan Cornețeanu a primit amenințări, în limba rusă, pe telefonul mobil

Răzvan Cornețeanu a primit amenințări, în limba rusă, pe telefonul mobil

Managerul de presă a dezvăluit, în cadrul emisunii Cronica de Noapte, realizată de Grigore Cartianu, la Nașul TV, că a primit amenințări pe telefonul mobil, sub forma unui SMS scris...

SUA cer solidaritate în sancționarea Rusiei care „destabilizează Ucraina”

SUA cer solidaritate în sancționarea Rusiei care „destabilizează Ucraina”

Separatiștii au reținut observatorii OSCE, în timp ce Obama a anunțat noi sancțiuni pentru Rusia, iar UE va discuta astăzi acest subiect. Separatiștii pro-ruși au arestat șapte observatori OSCE și...

NEWS ALERT. AVIOANELE RUSEȘTI au încălcat spațiul aerian al UCRAINEI. CELE mai mari  puteri mondiale se coalizează împotriva intervenției

NEWS ALERT. AVIOANELE RUSEȘTI au încălcat spațiul aerian al UCRAINEI. CELE mai mari puteri mondiale se coalizează împotriva intervenției

Avioane aparţinând Rusiei au încălcat spaţiul aerian al Ucrainei în ultimele 24 de ore, potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Steven Warren, care a cerut Rusiei să ia măsuri pentru...

MERKEL i-a spus lui PUTIN că este îngrijorată de situația din UCRAINA

MERKEL i-a spus lui PUTIN că este îngrijorată de situația din UCRAINA

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat „îngrijorarea profundă” cu privire la situaţia din Ucraina, într-o conversaţie telefonică purtată cu preşedintele rus Vladimir Putin, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt...

SENZAŢIONAL. Primele IMAGINI cu BOMBARDIERELE ruseşti care au VIOLAT spaţiul aerian al Scoţiei | GALERIE FOTO

SENZAŢIONAL. Primele IMAGINI cu BOMBARDIERELE ruseşti care au VIOLAT spaţiul aerian al Scoţiei | GALERIE FOTO

Pilotul Gary Montgomery, din cadrul Aviației Regale a Marii Britanii, a oferit presei britanice fotografii cu bombardierele rusești care au intrat în spațiul aerian al Scoției. Miercuri, mai multe avioane...

Iulia Timoşenko s-a întâlnit cu separatiştii de la Lugansk pentru a ajunge la un compromis

Iulia Timoşenko s-a întâlnit cu separatiştii de la Lugansk pentru a ajunge la un compromis

Iulia Timoşenko, liderul partidului Batkivşcina și candidată la alegerile prezidenţiale din Ucraina, s-a întâlnit joi cu separatiştii de la Lugansk (est), care ocupă sediul local al Serviciului de Securitate (SBU)....

CRIZA DIN UCRAIna. Operaţiunea antiteroristă din estul țării continuă

CRIZA DIN UCRAIna. Operaţiunea antiteroristă din estul țării continuă

Tensiunea continuă să fie ridicată vineri în Ucraina la o zi după ofensiva forţelor regulate ucrainene împotriva separatiştilor în estul ţării, soldată cu cinci morți și denunţată de Rusia ca...

Uniunea Europeană față cu Rusia: dogmatism, evaluări slăbuțe și obiective ratate

Uniunea Europeană față cu Rusia: dogmatism, evaluări slăbuțe și obiective ratate

Într-un articol recent, Jonah Goldberg notează că Europa de Vest nu a înţeles că fără baze militare pe teritoriul său istoria sa recentă ar fi fost altfel. Politicienii şi intelectualii...