rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

IAHTUL ȚARULUI. În ce condiții naviga elita Rusiei în urmă cu 100 de ani | GALERIE FOTO

IAHTUL ȚARULUI. În ce condiții naviga elita Rusiei în urmă cu 100 de ani | GALERIE FOTO

Cel mai luxos iaht, de un miliard de dolari este deţinut de miliardarul rus Roman Abramovici, dar și "bărcuțele de lux" pe care le utiliza elita Rusiei, acum mai bine...

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Moscova susține că obuze ucrainene au EXPLODAT în satele rusești

RĂZBOIUL DIN UCRAINA. Moscova susține că obuze ucrainene au EXPLODAT în satele rusești

Un post de frontieră rusesc și sate din împrejurimi au fost atinse de trei obuze lansate de armata ucraineană, au reclamat gărzile de frontieră ruse, conform După confruntări armate pe...

Obuze lansate de armata ucraineană pe teritoriul Rusiei

Obuze lansate de armata ucraineană pe teritoriul Rusiei

Trei obuze de mortieră lansate de armata ucraineană au căzut pe teritoriul Rusiei, în zona unui punct vamal şi într-un sat, anunţă Poliţia de frontieră rusă. "În cursul confruntărilor de...

Titlu: SCENARIU TERIBIL pentru Moldova după semnarea acordului de asociere cu UE

Titlu: SCENARIU TERIBIL pentru Moldova după semnarea acordului de asociere cu UE

Geostrategul Cozmin Gușă atrage atenția asupra implicațiile mai puțin vizibile ale acordurilor semnate vineri de Republica Moldova cu Uniunea Europeană. "Beneficiarul net al gestului de astăzi este o UE aflată...

EDITORIALUL EVZ. România e prinsă în menghină. Brătienii se-nvârt ca ventilatoarele la Florica!

EDITORIALUL EVZ. România e prinsă în menghină. Brătienii se-nvârt ca ventilatoarele la Florica!

Pierderea Ucrainei a însemnat o lovitură cumplită pentru Rusia. Anexarea la iuțeală a Crimeei nu a însemnat o compensație mai mare decât un picior de lemn pentru membrul amputat. Un...

Liderii europeni dau un ultimatum Rusiei pentru detensionarea situației din estul Ucrainei, sub amenințarea unor noi sancțiuni

Liderii europeni dau un ultimatum Rusiei pentru detensionarea situației din estul Ucrainei, sub amenințarea unor noi sancțiuni

Liderii europeni, reuniţi într-un summit la Bruxelles, au acordat Rusiei un termen de trei zile pentru a se angaja în acţiuni concrete menite să permită detensionarea situaţiei în estul Ucrainei,...

RUȘII sunt cu ochii pe compania mamă a Petrom

RUȘII sunt cu ochii pe compania mamă a Petrom

Grupul energetic rus Gazprom discută preluarea participaţiei de 24,9% deţinută de un fond din Abu Dhabi la compania austriacă OMV, proprietarul Petrom, transmite Reuters, citată de Agerpres. Rușii sunt interesați...

Rusia a anulat cursa aeriană Moscova-Chișinău fără nicio explicație, chiar în ziua în care Republica Moldova semnează Acordul de Asociere cu UE

Rusia a anulat cursa aeriană Moscova-Chișinău fără nicio explicație, chiar în ziua în care Republica Moldova semnează Acordul de Asociere cu UE

Compania Air Moldova a anunţat vineri dimineaţă anularea curselor 9U173 şi 9U174 de la Moscova spre Chişinău şi de la Chişinău spre Moscova pentru vineri, 27 iunie, în urma ridicării...

Moment istoric: Republica Moldova semnează astăzi Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

Moment istoric: Republica Moldova semnează astăzi Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

Republica Moldova va semna astăzi Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care a fost parafat la sfârşitul ultimului summit din noiembrie al statelor participante la Programul Parteneriatului Estic, de la...

Scandal în Austria după numirea în fruntea companiilor de stat a unui admirator al lui Vladimir Putin

Scandal în Austria după numirea în fruntea companiilor de stat a unui admirator al lui Vladimir Putin

Un scandal s-a declanşat în ultimele zile în Austria în urma alegerii omului de afaceri Siegfried Wolf la conducerea holdingului ÖIAG, existând temeri că, prin intermediul acestuia, oamenii de afaceri...

Moldova în era post-interunională

Moldova în era post-interunională

Se spune că atunci când nu mai ai ce cerceta în istorie, începi să te ocupi de periodizare. De fapt cercetările în istorie nu se termină niciodată, dar în același...

Papusa Barbie umana a speriat China  | FOTO VIDEO

Papusa Barbie umana a speriat China | FOTO VIDEO

Papusa Barbie a fost intr-o scurta vacanta in China, unde a uimit cu silueta si chipul ei. Valeria Lukyanova, originara din Rusia, a realizat o sedinta uimitoare pentru o firma de...

Generalul Pacepa: Imigrația în masă este ARMA SECRETĂ utilizată de serviciile de spionaj din RUSIA împotriva SUA

Generalul Pacepa: Imigrația în masă este ARMA SECRETĂ utilizată de serviciile de spionaj din RUSIA împotriva SUA

Într-un amplu articol publicat de WND, America`s Independent News Network, generalul Ion Mihai Pacepa susține că, oferind drept argumente exemple din activitatea sa de agent KGB, sub masca unor acțiuni...

Simona HALEP va juca joi în turul doi la Wimbledon

Simona HALEP va juca joi în turul doi la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, va juca, joi, în turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului,...

Rusia a rămas fără ultimul satelit care putea detecta rachete balistice inamice

Rusia a rămas fără ultimul satelit care putea detecta rachete balistice inamice

Ministerul rus al Apărării a pierdut şi ultimul satelit geostaţionar din sistemul de detectare a lansărilor de rachete balistice, “Oko-1”, parte a sistemului de avertizare în caz de atac cu...

Cabanele de lux abandonate din inima Rusiei. Investițile din apropierea Moscovei ce au rămas nelocuite | GALERIE FOTO

Cabanele de lux abandonate din inima Rusiei. Investițile din apropierea Moscovei ce au rămas nelocuite | GALERIE FOTO

La Moscova și în împrjurimile sale prețul terenului este destul de piperat comparativ cu restul Rusiei. Cu toate acestea, există locuințe de lux abandonate. English Russia pubică imagini cu mai...

Cel mai ÎNTUNECAT loc de pe Pământ. Are toate elementele unui peisaj APOCALIPTIC | GALERIE FOTO

Cel mai ÎNTUNECAT loc de pe Pământ. Are toate elementele unui peisaj APOCALIPTIC | GALERIE FOTO

Pentru mulți, este cel mai dezolant loc din lume. Și, pe drept cuvânt, în anii 1990 Karabash fiind declarat cel mai poluat oraș din lume. Portalul English Russia a publicat...

IMAGINI UNICE din baza militară unde nici RUȘII nu pot intra fără APROBARE | GALERIE FOTO

IMAGINI UNICE din baza militară unde nici RUȘII nu pot intra fără APROBARE | GALERIE FOTO

Unul din 115 ruși trăiește într-un oraș unde libertatea de mișcare se acordă doar pe baza unui permis special. În total, 1,2 milioane de oameni locuiesc în cele 44 de...

Ungaria va împrumuta 10 miliarde de euro de la Rusia pentru domeniul nuclear

Ungaria va împrumuta 10 miliarde de euro de la Rusia pentru domeniul nuclear

Parlamentul Ungariei a aprobat ieri, cu 110 voturi pentru, acordul prin care 10 miliarde de euro vor fi împrumutate de la Rusia, pentru proiectul care prevede adăugarea a două noi...

Moscovul lui Ponta păcălește o grămadă de dârloage

Moscovul lui Ponta păcălește o grămadă de dârloage

Într-una dintre multele secvențe savuroase din „Mania grandorii”, Don Salluste de Bazan, interpretat magistral de Louis de Funès, circulă călare pe un măgar, căruia îi vântură pe sub nas un...